ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3581/2019

Ședința publică din data de 25 iunie 2019

Asupra plângerii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 02.05.2019, recurentul A. a formulat contestație privind tergiversarea procesului ce formează obiectul Dosarului nr. x/2018

Prin încheierea din data de 23 mai 2019 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a anulat ca netimbrată contestația la tergiversare formulată de A. împotriva încheierii de ședință din data de 10 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2018.

Împotriva acestei încheieri petentul A. a formulat plângere, conform dispozițiilor art. 524 alin. (5) teza a II-a C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 11 iunie 2019 s-a pus în vedere petentului să timbreze contestația privind tergiversarea procesului cu suma de 20 de RON, potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, constatându-se că adresa procesuală pentru comunicare și citare a fost indicată de către petent ca fiind la poșta electronică iar înștiințarea de achitare a taxei de timbru a fost expediată la adresa din Sibiu, str. x, adresă la care petentul nu mai locuiește.

Petentul a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru, motiv pentru care nu mai subzistă cauza anulării ca netimbrată a contestației.

Deși art. 524 alin. (5) C. proc. civ. prevede că se poate formula plângere de către contestator doar în situația în care s-a respins ca neîntemeiată contestația privind tergiversarea procesului, instanța apreciază că acesta trebuie să beneficieze de o cale de atac și în cazul în care s-a dispus anularea contestației pentru a fi respectat dreptul la un proces echitabil.

În consecință, în soluționarea plângerii, instanța trebuie să se orienteze potrivit dispozițiilor art. 525 alin. (2) C. proc. civ. care nu permit soluția admiterii plângerii cu trimitere spre rejudecare pe fond, a contestației privind tergiversarea procesului, în cazul în care aceasta a fost anulată pentru neîndeplinirea unei condiții de formă (în speță, neîndeplinirea condiției privind timbrarea).

Verificând, pe fond, contestația privind tergiversarea procesului, instanța constată că este neîntemeiată pentru următoarele considerente.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 02.05.2019, recurentul A. a formulat contestație privind tergiversarea procesului ce formează obiectul Dosarului nr. x/2018

În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 522 și următoarele din C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța de recurs a stabilit primul termen de judecată în luna noiembrie 2020, încălcându-se astfel prevederile alin. (1) - (5) din art. 201 din C. proc. civ. și dreptul la un proces echitabil, situație în care apreciază că este vorba despre un abuz de putere interzis de Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Carta Europeană a Drepturilor și Libertăților Omului.

Titlul IV din C. proc. civ. (art. 522 - 526), sub denumirea "Contestație privind tergiversarea procesului", reglementează un mijloc procesual pus la dispoziția părților și a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, pentru luarea măsurilor legale de înlăturare a acestei situații.

Potrivit art. 522 C. proc. civ.:

"(1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

(2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

Ceea ce caracterizează toate cazurile de contestație este pasivitatea instanței de judecată care dispune de mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare ale părților și terților și nu le folosește sau nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.

În acest context, contestația privind tergiversarea procesului este privită ca un remediu oferit de normele de procedură, și nu ca o sancțiune aplicată judecătorului învestit cu soluționarea cauzei, iar întârzierea dispunerii unor măsuri sau îndeplinirii unor obligații trebuie apreciată și justificată prin intermediul unor criterii cu caracter obiectiv, aplicabile pricinii.

În jurisprudența instanțelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curți, s-a reținut în mod constant că problema soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce țin de datele statistice, de durata medie de soluționare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanță/pe completuri de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia sau la necesitatea desfășurării anumitor proceduri prealabile specifice.

În cauza de față, recursul declarat de recurentul A. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 08 februarie 2019, fiind stabilit primul termen de judecată la data de 26.11.2020.

La data de 20 septembrie 2018, Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Hotărârea nr. 109, prin care s-au aprobat, la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, măsurile propuse, cu referire la repartizarea pe ședințe a dosarelor înregistrate, fără termen acordat, și calendarul ședințelor de judecată pentru fiecare complet, într-o primă etapă, pentru anul 2019, iar la data de 13 noiembrie 2018 s-a emis Hotărârea nr. 142 prin care s-a aprobat calendarul ședințelor de judecată pentru anul 2020, respectiv Hotărârea nr. 110, prin care s-a aprobat la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal lista cauzelor/obiectelor urgente, procedura de fixare a primului termen de judecată.

Cât privește termenele pentru judecata pe fond a recursurilor ce formează obiectele celorlalte dosare (neincluse în lista cauzelor/obiectelor urgente), acestea sunt stabilite de completurile de judecată cu respectarea ordinii înregistrării dosarelor pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal, în raport de hotărârile antemenționate și a dispozițiilor art. 494 raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3) raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor.

Din punct de vedere al obiectului cauzei, dosarul privind recursul declarat de recurentul A. nu se încadrează în lista cauzelor/obiectelor urgente. În aceste condiții, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere din data de 20 decembrie 2018, primul termen pentru judecata recursului a fost stabilit la data de 26.11.2020, în raport de data înregistrării Dosarului nr. x/2018 pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește motivele de tergiversare prevăzute de art. 522 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., trebuie precizat că acesta trebuie privit ca un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situațiile în care chiar instanța cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluționării procesului.

Noțiunea de termen de finalizare trebuie apreciată însă nu prin raportare la elemente subiective, care țin de dorința părții de a-i fi soluționată cauza într-un termen cât mai scurt, ci de posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, impuse de dispozițiile art. XVII din Legea nr. 2/2013 coroborate cu cele ale art. 493 din C. proc. civ.

Or, Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, a procedat mai întâi la comunicarea actelor de procedură către părți și ulterior a trecut la fixarea primului termen de judecată.

Din această perspectivă, la analiza respectării "termenului de finalizare a unei proceduri" în soluționarea cauzei, trebuie luate în considerare și alte elemente obiective, care țin de încărcătura instanței de judecată pe rolul căreia a fost înregistrată cauza și, implicit, a completului învestit cu soluționarea dosarului.

În ceea ce privește motivul de tergiversare prevăzut de art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., se reține că, în cazul recursului care este de competența Înaltei Curți, noțiunea de termen optim și previzibil trebuie apreciată prin raportare la posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, de a putea trece la judecarea pricinii după parcurgerea tuturor etapelor procedurale premergătoare, impuse de dispozițiile anterior menționate. Or, în cauză, au fost respectate toate etapele legale referitoare la procedura de regularizare prevăzute de C. proc. civ. și fixarea termenului de judecată.

În acest context, Înalta Curte constată că, la momentul stabilirii termenului de judecată în cauză, au fost avute în vedere de către completul învestit cu soluționarea recursului, împrejurări obiective ce țin de planificarea ședințelor completului de judecată, de încărcătura acestuia și de necesitatea respectării dreptului părților la apărare, luându-se în considerare și obiectul cauzei deduse judecății.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că susținerile petentului nu pot fi primite, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 525 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge plângerea, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea formulată de A. împotriva încheierii din data de 23 mai 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2018, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2019.

GGC - NN