ÎCCJ, Decizia nr. 44/2022

Ședința publică din data de 28 februarie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea din 25 martie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă a fost constatată perimată cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 56 din Legea nr. 301/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., formulată de petenta A..

În motivare, instanța a reținut că a fost depășit termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., ultimul act de procedură fiind efectuat la data de 25 iunie 2020, când pricina a fost suspendată pentru lipsa părților, măsură menținută prin încheierea de ședință din 11 februarie 2021.

S-a apreciat că solicitarea petentei A. de repunere a cauzei pe rol la 10 noiembrie 2020 nu este de natură să întrerupă cursul perimării, având în vedere că pricina nu a fost repusă pe rol, ci, prin încheierea de ședință din 11 februarie 2021, instanța a luat act de retragerea cererii de repunere pe rol și a menținut măsura suspendării cauzei.

Ca urmare, instanța a reținut că acest act de procedură, pe care petenta a înțeles să îl retragă, nu poate constitui act de procedură căruia să i se recunoască efectul de întrerupere a termenului de perimare.

Prin urmare, în speță, nu a fost întrerupt cursul perimării în înțelesul dispozițiilor art. 417 - 418 C. proc. civ., ultimul act de procedură fiind efectuat la data de 25 iunie 2020, când pricina a fost suspendată pentru lipsa părților, măsură menținută prin încheierea de ședință din 11 februarie 2020.

În ceea ce privește apărările invocate de petentă prin concluziile scrise depuse la 24 martie 2021 referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 420 C. proc. civ. vizând modul de citare și întocmire a referatului din 17 martie 2021 de către grefier, acestea nu pot fi reținute, neavând relevanța propusă de petentă, întrucât constatarea perimării se face cu citarea de urgență a părților și cu întocmirea în prealabil, a unui referat de către grefier.

Instanța a reținut că termenul de 6 luni, prevăzut de norma de drept mai sus citată, calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., s-a împlinit la data de 25 decembrie 2020, vineri, sărbătoarea de Crăciun, zi liberă legală, astfel că, potrivit alin. (2) al art. 181 C. proc. civ., termenul s-a prelungit până la prima zi lucrătoare, luni, 28 decembrie 2020, motiv pentru care instanța a constatat intervenită sancțiunea perimării cererii.

Împotriva acestei încheieri, petenta A. a declarat recurs.

Prin cererea de recurs, recurenta apreciază că un motiv de nelegalitate a încheierii recurate îl reprezintă încălcarea art. 416 alin. (1) C. proc. civ., susținând că excepția de neconstituționalitate nu face parte din categoriile de cereri susceptibile de perimare.

Un alt motiv de nelegalitate al hotărârii de perimare este încălcarea art. 416 alin. (2) C. proc. civ.. Astfel, recurenta susține că nu a intervenit perimarea deoarece ultimul act de procedură în dosar a fost încheierea pronunțată de instanța de recurs - Complet 4 la termenul din 11 februarie 2021, chiar dacă instanța de judecată a luat act de retragerea cererii de repunere pe rol a cauzei formulate de petentă și a menținut măsura suspendării cauzei.

Recurenta mai arată că nu este în culpă față de suspendarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, și, deci, încheierea prin care s-a constatat perimarea încalcă art. 416 alin. (3) C. proc. civ., întrucât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art. 223 alin. (3) C. proc. civ., prin memoriul de recurs. Or, cererea sa de sesizare a Curții Constituționale a fost formulată în cadrul dosarului de recurs.

Recurenta apreciază că încheierea prin care s-a constatat perimarea a fost dată cu încălcarea procedurii reglementate de art. 420 C. proc. civ., referindu-se la nelegalitatea referatului întocmit de grefier la data de 17 martie 2021 și a procedurii de citare.

De asemenea, a invocat nelegala citare pentru termenul la care s-a constatat perimarea, și, pe cale de consecință încălcarea dreptului la apărare.

Pentru toate motivele arătate anterior, recurenta a solicitat admiterea recursului declarat în baza art. 421 alin. (2) C. proc. civ., casarea hotărârii pronunțate de completul de recurs C4, prin care s-a perimat cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate și trimiterea cauzei instanței de recurs, secția I civilă, pentru soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Susținerea recurentei, în sensul că cererea de sesizare a Curții Constituționale nu ar face parte din categoria cererilor care sunt susceptibile de perimare, invocând art. 416 alin. (1) C. proc. civ., este nefondată.

Art. 416 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni".

Înalta Curte reține că textul de lege nu distinge în sensul arătat de recurentă, ci stipulează că este vorba despre orice altă cerere. Prin urmare, enumerarea tipurilor de cereri susceptibile de perimare nu are caracter exhaustiv.

În cauză, în cadrul dosarului de recurs, petenta a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale, care este o cerere incidentală și este supusă aceluiași regim juridic ca și recursul în cadrul căruia a fost invocată.

Prin memoriul de recurs, s-a susținut că măsura perimării cererii de sesizare a Curții Constituționale este nelegală, pentru că petenta ar fi solicitat judecarea cauzei în lipsă prin cererea de recurs, iar această solicitare se aplică tuturor cererilor formulate în dosarul de recurs.

Această critică este fondată.

Înalta Curte reține că această critică se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., ce vizează situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Potrivit art. 174 C. proc. civ.:

"(1) Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă;

(2) Nulitatea este absolută atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public;

(3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat".

Nulitatea reprezintă principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, etc.

Dispozițiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale. Nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. este condiționată de producerea unei vătămări, în cazul nulităților relative și este necondiționată, în ce privește încălcarea normelor imperative.

Înalta Curte reține că la 16 iulie 2019 a fost înregistrat pe rolul secției I Civile a acestei instanțe recursul declarat de A. împotriva încheierii din 5 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru minori și familie.

În cuprinsul memoriului de recurs, la fila x, recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 alin. (3) C. proc. civ.

Ulterior, la 4 februarie 2020, recurenta a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 56 din Legea nr. 301/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Potrivit art. 97 alin. (1) pct. 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost înregistrată ca dosar asociat în cadrul dosarului de recurs, primind indicativul a1.

Art. 223 alin. (3) C. proc. civ. prevede că "Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul în care lipsesc ambele părți, deși au fost legal citate, dacă cel puțin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă".

Conform art. 411 alin. (2) C. proc. civ.:

"Cererea de judecată în lipsă produce efecte numai la instanța în fața căreia a fost formulată".

Din dispozițiile legale citate anterior, Înalta Curte reține că cererea de judecare a cauzei în lipsă produce efecte numai în fața instanței în fața căreia a fost formulată și nu se poate extinde la alte etape ale procesului.

În cauză de față, aceste condiții sunt îndeplinite, pentru că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă prin cererea de recurs, cu care a fost învestită secția I Civilă a Înaltei Curți.

Ca urmare, această cerere va fi avută în vedere în tot cuprinsul dosarului de recurs, până la soluționarea cauzei, deci până la momentul la care instanța se va dezînvesti, inclusiv cu privire la orice cereri incidentale, cum este cea de sesizare a Curții Constituționale.

În mod greșit, instanța a apreciat că solicitarea de judecare a cauzei în lipsă nu are în vedere și cererea incidentală, de sesizare a Curții Constituționale și a dispus suspendarea judecății acesteia din urmă, pentru lipsa nejustificată a părților.

Ca urmare a aplicării greșite a textelor de lege anterior citate, Înalta Curte, secția I civilă a suspendat judecata cauzei și, ulterior, a constatat perimarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, apreciind eronat că solicitarea de judecare a cauzei în lipsă din memoriul de recurs nu este aplicabilă cererii pendinte.

În acest sens, se constată că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. pentru a se putea dispune perimarea. Astfel, pe lângă condițiile referitoare la rămânerea cauzei în nelucrare o perioadă determinată de timp (condiție îndeplinită în speță), este necesar, de asemenea, să se constate și culpa procesuală a părții. Această cerință, prevăzută expres de textul de lege suscitat, exprimă caracterul de sancțiune al acestei instituții de drept procesual civil. Or, din moment ce procesul s-a suspendat din eroare, întrucât recurenta solicitase judecata cauzei în lipsă prin intermediul căii de atac, iar o atare solicitare este valabilă pentru orice cerere incidentală ivită în cursul judecății, în aceeași etapă procesuală, este evident că perimarea este inoperantă, chiar dacă a trecut termenul defipt de lege. În acest caz, soluția se întemeiază pe faptul că, de această dată, culpa aparține instanței, iar nu părții.

Față de soluția ce urmează a se pronunța în cauză, Înalta Curte nu va mai analiza criticile recurentei privind nelegala citare pentru termenul din 25 martie 2021 și calculul greșit al termenului de perimare.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 223 alin. (3) și art. 411 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., urmează să admită recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 25 martie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, să caseze încheierea recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 25 martie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Casează încheierea recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2022.