ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2138/2022
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2138/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 9 septembrie 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, petentul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 16 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992.
Prin încheierea din 28 octombrie 2021 s-a dispus suspendarea judecății recursului în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., față de împrejurarea că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat și nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Potrivit dispozițiilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ., cauza a primit termen la 3 noiembrie 2022 pentru a se verifica dacă sunt întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ.
Asupra excepției de perimare a cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.
Alin. (2) al aceluiași text de lege dispune că termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță, iar alin. (3) prevede că nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată.
În sensul prevederilor legale anterior redate, perimarea reprezintă o sancțiune ce se răsfrânge asupra întregii activități judiciare, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului dedus judecății.
Perimarea operează cu condiția ca timp de 6 luni să nu se fi săvârșit vreun act de procedură în vederea judecării cauzei, împrejurare determinată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.
Fiind un termen procedural, termenul de perimare se calculează potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., astfel încât acesta se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima lună, iar dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acestei luni.
În litigiul pendinte, se constată că părțile, legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din 28 octombrie 2021, stabilit pentru judecarea cererii de recurs, termen la care, constatându-se că niciuna din părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea pricinii. Drept urmare, termenul de perimare de 6 luni prevăzut de lege a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății și s-a împlinit la 28 aprilie 2022.
Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, se constată a fi cumulativ îndeplinite cerințele perimării, respectiv, cauza a rămas în nelucrare în tot timpul prevăzut de lege, de la momentul suspendării (28 octombrie 2021) și până la data repunerii pe rol a cauzei trecând mai mult de 6 luni, timp în care niciuna dintre părți nu a întreprins vreun demers pentru continuarea judecății și nici nu a fost făcută dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.
Cum cauza a rămas în nelucrare din vina părților pe perioada prevăzută de lege, Înalta Curte constată că a operat sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 16 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă fiind perimat de drept.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 16 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 noiembrie 2022.