ÎCCJ, Decizia nr. 39/2022

Cererea de revizuire Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 10 noiembrie 2020, revizuenta Unitatea administrativ-teritorială oraș Vișeu de Sus ("U.A.T. Vișeu de Sus") a solicitat, in temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 din C. proc. civ., revizuirea Deciziei nr. 303/R/2020 din 24 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018. În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuenta a susținut faptul că hotărârea atacată este potrivnică Deciziei nr. 5781 din 27 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016. Prin Decizia nr. 178 din 2 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost declinată competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., în favoarea Curții de Apel Cluj. Prin aceeași decizie, a fost declinată competenta de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin Decizia nr. 5196 din 2 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității și a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta U.A.T. oraș Vișeu de Sus împotriva deciziei civile nr. 303/R/2020 din 24 septembrie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2018, ca tardivă. În motivarea hotărârii pronunțate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut considerentele ce vor fi redate în cele ce urmează. Cererea de revizuire este o cale de atac de retractare, reglementată de dispozițiile art. 509 - 513 C. proc. civ., care poate fi exercitată în cazurile și în condițiile expres prevăzute de art. 509 - 511 C. proc. civ. Conform art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti […] în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri". În raport de conținutul normei de drept citate, instanța de revizuire a constatat că există un singur termen atât pentru introducerea revizuirii, cât și pentru motivarea acesteia, respectiv o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel fiind, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 303/R/2020 din 24 septembrie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2018, în considerarea motivului de revizuire reglementat prin dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., trebuia atât introdusă la instanță, cât și motivată, în termen de o lună de la data de 24 septembrie 2020, indiferent de momentul comunicării deciziei, pe considerentul că, în momentul cunoașterii soluției pronunțate de instanța de recurs, partea interesată putea aprecia, în concret, dacă este sau nu cazul să formuleze o cerere de revizuire. Astfel, instanța de revizuire a constatat faptul că, deși decizia atacată a fost pronunțată la 24 septembrie 2020, revizuentul a transmis cererea de revizuire, prin fax, la 9 noiembrie 2020, cu depășirea termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ceea ce atrage sancțiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Cererea de recurs Împotriva hotărârii de la punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs revizuenta U.A.T. oraș Vișeu de Sus, prin primar, prin care solicită: admiterea recursului, casarea Deciziei nr. 5196 din 2 noiembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, și în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare. Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta critică, în esență, hotărârea atacată pentru faptul că instanța de revizuire ar fi omis să se pronunțe asupra cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. - dat fiind faptul că cererea de revizuire cu care a fost învestită ar fi fost fundamentată și pe acest motiv - și pentru aplicarea, în mod eronat, a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la termenul legal stabilit pentru exercitarea căii de atac a revizuirii, termenul de introducere a cererii de revizuire fiind, în opinia recurentei, determinat de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Întâmpinarea Intimata Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea, ca legală, a Deciziei nr. 5196 din 2 noiembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020. II. Considerentele Înaltei Curți În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de o secție civilă a Înaltei Curți, prin care a fost respinsă, ca tardiv introdusă, o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Analizând criticile din recurs, Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare. Înalta Curte constată că, deși recurenta a înțeles să-și întemeieze cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate de recurentă se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În cadrul motivelor de recurs formulate, recurenta-revizuentă critică hotărârea pronunțată de instanța de revizuire pentru nelegala admitere a excepției tardivității introducerii cererii de revizuire, susținând, în esență, faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal ar fi fost învestită cu soluționarea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 C. proc. civ. și ar fi omis să soluționeze primul motiv de revizuire, ceea ce a determinat aplicarea eronată a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în loc de art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă faptul că, la 9 noiembrie 2020 (prin intermediul fax-ului) și la 11 noiembrie 2020 (prin Compania Națională Poșta Română), recurenta-revizuentă a depus, la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, o cerere de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 303/R/2020 din 24 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 C. proc. civ.. Urmare a înregistrării cererii de revizuire sus-menționate, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a format dosarul nr. x/2020. Prin Decizia nr. 178 din 2 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă: (i) a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., formulate de revizuenta U.A.T. oraș Vișeu de Sus împotriva Deciziei nr. 303/R/2020 din 24 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția I civilă; (ii) a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. formulate de revizuenta U.A.T. oraș Vișeu de Sus împotriva aceleiași decizii, în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin urmare, Înalta Curte constată faptul că instanța de revizuire care a pronunțat hotărârea atacată cu recurs în prezenta cauză, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost învestită exclusiv cu cererea de revizuire formulată de către recurenta-revizuentă împotriva Deciziei nr. 303/R/2020 din 24 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Dat fiind faptul că cererea de revizuire cu care a fost învestită secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține aplicabilitatea în cauză a art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevede: "Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: [...]

În cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri". În prezenta cauză, ultima hotărâre pronunțată a fost Decizia nr. 303/R/2020 din 24 septembrie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, rămasă definitivă la data pronunțării, astfel că termenul de o lună, reglementat de legiuitor prin art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru exercitarea căii de atac a revizuirii, calculat conform art. 182 alin. (1) C. proc. civ., a început să curgă la 24 septembrie 2020, împlinindu-se la 24 octombrie 2020. Or, cererea de revizuire formulată în cauză a fost depusă de către recurenta-revizuentă, prin intermediul faxului, la 9 noiembrie 2020 și prin poștă la 11 noiembrie 2020 - aspect necontestat de către recurentă -, după expirarea termenului legal imperativ și absolut. În conformitate cu art. 185 alin. (1) C. proc. civ., nerespectarea termenului legal prevăzut pentru exercitarea dreptului de a formula calea de atac a revizuirii atrage aplicarea sancțiunii decăderii din exercitarea dreptului. Față de prevederea expresă din cuprinsul art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., mai sus citat, care nu lasă loc de interpretare, precum și față de sancțiunea reglementată prin dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține caracterul nefondat al criticilor recurentei. De altfel, analizând pricina și din perspectiva dreptului de acces la o instanță, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare." (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 855/21.12.2010). Totodată, analizând garantarea dreptului la un recurs efectiv, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că acest drept presupune că orice persoană ale cărei drepturi și libertăți au fost încălcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale. Ca atare, dreptul la un recurs efectiv obligă la asigurarea a cel puțin o cale de atac care să garanteze toate drepturile și garanțiile specifice judecării în fața unui tribunal, care să poată analiza încălcarea dreptului subiectiv, pe fondul său, și nu instituie în orice circumstanțe dreptul la redeschiderea unor căi extraordinare de atac. Or, cererea de revizuire, fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, și nu poate fi transformată într-un "recurs deghizat" prin care partea să pună în dezbatere pretinse erori de judecată. De asemenea, din perspectiva jurisprudenței Curții Constituționale a României stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție sau exercitarea căilor de atac, ordinare sau extraordinare, nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiție. În acest sens, este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, în care s-a stabilit că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește și este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. Prin Decizia nr. 279 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 22 august 2018, Curtea Constituțională a reținut că principiul accesului liber la justiție trebuie interpretat și prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cu privire la interpretarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 și 38). Prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului. Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.