ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2022

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 496 din data de 30 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 576 din data de 07.08.2020 pronunțată de Judecătoria Suceava, în baza art. 396 alin. (1) și (5) rap. la art. 17 alin. (2) și art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. (faptă din 07.09.2015).

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C B. S.A Agenția Suceava.

S-a luat act că persoana vătămată C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 17 alin. (3) și (4) din O.U.G nr. 2/2000 s-a dispus comunicarea Biroului Local de Expertize Tehnice Judiciare împrejurarea că inculpatul A. a achitat onorariul aferent expertizei tehnice auto în cuantum de 1500 RON, respectiv - onorariu provizoriu în cuantum de 600 RON conform chitanței nr. x/1 din data de 03.06.2019 și onorariu în cuantum de 902,70 RON reprezentând diferența, conform chitanței nr. x/1 din data de 02.10.2019, și mențiunile prev. de art. 17 alin. (3) lit. a)-i) din O.U.G nr. 2/2000. I s-a pus în vedere persoanei vătămate C. să achite suma de 1500 RON, reprezentând onorariul aferent întocmirii suplimentului la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de către expertul tehnic D., conform decontului justificativ. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus cu privire la cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.

Împotriva sentinței penale nr. 576 din data de 07.08.2020 a Judecătoriei Suceava, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, partea civilă S.C. B. S.A. Agenția Suceava și persoana vătămată C..

Prin decizia penală nr. 496 din 30 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de partea civilă S.C. B. S.A, prin Agenția Suceava, persoana vătămată C. și Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava împotriva sentinței penale nr. 576/07.08.2020 a Judecătoriei Suceava.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând:

S-au înlăturat dispozițiile de achitare a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. și de respingere ca nefondată a acțiunii civile alăturată procesului penal de partea civilă S.C. B. S.A.

În baza art. 396 alin. (4) C. proc. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen.

În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei închisorii stabilită în sarcina inculpatului A., pe durata termenului de supraveghere prevăzut de art. 84 alin. (1) C. pen., respectiv de 2 ani.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul A., trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probațiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului A., asupra prevederilor art. 88 alin. (1), (2) și 3 C. pen. referitoare la revocarea amânării și dispunerea executării pedepsei ca urmare a nerespectării măsurilor de supraveghere ori neexecutării obligațiilor impuse prin hotărâre, cu rea-credință, a neîndeplinirii integrale până la expirarea termenului de supraveghere a obligațiilor civile stabilite prin hotărâre, ori ca urmare a săvârșirii de infracțiuni pe durata termenului de supraveghere.

A fost obligat inculpatul A. să plătească părții civile S.C. B. S.A, prin Agenția Suceava suma de 17187,91 de RON, cu titlu de daune materiale. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. să plătească statului suma de 800 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare de la judecata în prima instanță (din care 400 de RON reprezintă cheltuieli aferente fazei de urmărire penală).

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu contravin deciziei. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel au rămas în sarcina acestuia. În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen., a fost obligat intimatul inculpat să plătească apelantului persoană vătămată suma de 3000 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare din apel (onorariu apărător ales).

S-a reținut că din mijloacele de probă administrate în cauză (inclusiv cele administrate în fața instanței de apel), cu privire la infracțiunea de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. dedusă judecății, rezultă că, în mod greșit, prima instanță a reținut incidența cauzei de împiedicare a exercitării acțiunii penale prev. de art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., că nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea.

În fapt, Curtea a reținut, în esență, că la data de 07.09.2015, în jurul orelor 20:40, în timp ce inculpatul A. se deplasa cu un buldoexcavator pe DJ178A, din direcția Todirești spre Costîna, pe raza jud. Suceava, pe fondul unor discuții contradictorii anterioare, în contextul unei șicanări în trafic, cu intenție, a efectuat un viraj brusc la stânga, acroșând autoutilitara marca x, cu nr. de înmatriculare x, condusă de persoana vătămată C., care se angajase în depășire, distrugându-i oglinda retrovizoare exterioară dreapta, aripa dreapta, portieră dreapta și geamul lateral dreapta, cauzând astfel un prejudiciu material de 17187,91 RON. Cele de mai sus rezultă fără niciun dubiu din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză, inclusiv a celor din fața instanței de apel (extrem de relevante fiind declarațiile martorilor oculari E. și F.). S-a reținut că mijloacele de probă se coroborează perfect între ele și sunt suficiente pentru a răsturna prezumția de nevinovăție de care a beneficiat inculpatul A.. Simplul fapt că la momentul producerii accidentului martorii E. și F. se aflau într-o relație profesională cu persoana vătămată nu constituie, în aprecierea Curții, contrar celor susținute de prima instanță, un motiv care să facă să planeze asupra acestora vreo suspiciune de părtinire și de lipsă de sinceritate. De asemenea, între declarațiile celor doi martori apar unele diferențe/contradicții, însă Curtea a constatat că acestea sunt rezultatul perceperii diferite a evenimentelor și că nu poartă asupra unor elemente esențiale ale cauzei, ambii afirmând că inculpatul, intenționat, a acroșat autoutilitara în care se aflau, cu buldoexcavatorul și a proiectat-o în șanț.

Cu privire la concluziile raportului de expertiză tehnică auto întocmit de către expertul D., s-a constatat că acestea nu sunt relevante cauzei. Audiat fiind în fața instanței de apel expertul D. a arătat că la întocmirea raportului de expertiză a ținut seama doar de procesul-verbal întocmit de organele de poliție la fața locului și de avariile suferite de cele două vehicule implicate și nu a luat în considerare declarațiile martorilor și ale persoanei vătămate. Aceasta în condițiile în care la dosarul cauzei nu există un proces-verbal de cercetare a locului faptei (aspect confirmat și de martorul G., lucrător de poliție la Postul de poliție al comunei Todirești, jud. Suceava - acesta a declarat că nu s-a întocmit un proces-verbal de cercetare a locului accidentului și că s-a deplasat acolo abia a doua zi, când a făcut niște fotografii ale unor urme, cu camera foto a telefonului personal).

Procedând la individualizarea judiciară a sancțiunii stabilite în sarcina inculpatului A., Curtea a reținut că pedeapsa aplicată infractorului are ca scop reeducarea sa și prevenirea de noi infracțiuni, deci ea trebuie să fie adaptată, individualizată persoanei căreia îi este destinată. Aceeași pedeapsă, identică ca gen și cuantum, nu produce aceleași efecte asupra tuturor infractorilor cărora le este aplicată. Din aceste motive, pedeapsa trebuie să fie adaptată fiecărui infractor, să fie proporțională față de fiecare infractor, în raport cu trăsăturile sale specifice, cu periculozitatea sa pentru ordinea publică și cu orice alte elemente de natură să caracterizeze personalitatea sa.

Raportat la împrejurările și modul de comitere a infracțiunii (mai sus arătate), valoarea relativ însemnată a prejudiciului produs și, nu în ultimul rând, la datele ce caracterizează persoana inculpatului A. (persoană bine integrată în familie și societate, dar care nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii imputate - ce denotă că nu a înțeles pe deplin gravitatea celor întâmplate) s-a apreciat că se justifică, în mod rezonabil, stabilirea unei pedepse de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen.. În ceea ce privește individualizarea modalității de executare a pedepsei principale stabilite în sarcina inculpatului, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condițiile art. 83 și urm. C. pen. pentru a se putea dispune amânarea executării pedepsei.

Decizia penală nr. 496 din 30 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a fost comunicată astfel: Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava la data de 01.07.2021, inculpatului A. la data de 02.07.2021, părții vătămate C. la data de 08.07.2021.

Împotriva deciziei penale nr. 496 din 30 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 30 iulie 2021.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată către Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava la data de 05.08.2021, părții vătămate C. la data de 11.08.2021, B. S.A. la data de 01.08.2021 și 05.08.2021.

La dosar, la data de 11.08.2021, au fost transmise concluzii scrise de B. S.A. prin care s-a solicitat respingerea recursului formulat de inculpatul A., ca nefondat și menținerea deciziei ca legală și temeinică.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 02 septembrie 2021.

Prin referat, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 2 noiembrie 2021.

Prin cererea de recurs în casație, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., și a solicitat în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. coroborat cu art. 440 din C. proc. pen. și art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea recursului în casație și pe cale de consecință, casarea deciziei din apel atacate și achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I sau teza a II-a din C. proc. pen.

În susținerea motivelor de recurs în casație, a arătat că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 253 alin. (1) din C. pen., având în vedere situația de fapt expusă și întreg materialul probatoriu administrat atât în fața instanței de fond, cât și cel administrat în fața instanței de apel.

În primul rând, din concluziile raportului de expertiză tehnică auto nr. 353/30.09.2020 și a suplimentului de expertiză tehnică nr. 95/21.02.2020 rezultă în mod foarte clar două aspecte esențiale: faptul că impactul dintre vehicule s-a produs la marginea din dreapta drumului, între partea dreaptă a autoutilitarei și roata dreaptă față a buldoexcavatorului, contrar celor susținute de martorii oculari. Persoana vătămată a efectuat virajul spre dreapta spre a pătrunde în fața utilajului, iar conducătorul utilajului a efectuat virajul spre dreapta drumului încercând să evite impactul. Astfel, cu privire la acest argument, instanța de apel în mod cu totul greșit a înlăturat concluziile unei probe științifice și a preferat să coroboreze declarațiile martorilor oculari pro causa cu poziția și declarația persoanei vătămate.

În doctrina de specialitate s-a statuat că valoarea probantă a expertizelor nu este prestabilită de către C. proc. pen., ca toate probele din dreptul românesc, aceste probe vor fi analizate în context, prin coroborare cu celelalte probe existente la dosarul cauzei. În jurisprudență s-a reținut că există mai multe situații în care probele obținute prin raportul de expertiză judiciară au o valoare superioară, care rezultă din caracterul științific al raportului de expertiză judiciară, care poate fi combătut doar prin probatoriu cu același caracter, nu și de înscrisuri sau declarații ale părților sau ale martorilor.

În al doilea rând, nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au coroborat cele patru elemente esențiale de fapt cu materialul probatoriu.

Primul element esențial, din perspectiva faptelor, respectiv atitudinea de rea-credință a persoanei vătămate C., prin refuzul de a plăti prețul integral, a generat un schimb de replici în contradictoriu între acesta și inculpatul A..

Al doilea element esențial din perspectiva faptelor, respectiv faptul că persoana vătămată nu avea niciun motiv să îl oprească în trafic pe inculpatul A., mai ales în condițiile în care între aceștia se produseseră deja două discuții contradictorii din cauza neexecutării obligației de plată. Persoana vătămată nu doar că a oprit fără niciun motiv autoutilitara cu care se deplasa, dar a și urcat la cabina buldoexcavatorului unde se afla inculpatului, începând să îl înjure și să îl lovească, fără ca ceilalți martori oculari, respectiv numiții F., E. și H. să intervină.

Al treilea element esențial din perspectiva faptelor, respectiv discuția telefonică purtată între inculpatul A. și tatăl său, I., faptul că imediat cum a demarat de la locul în care a fost agresat verbal de către numitul C., inculpatul era foarte speriat pentru că după primul incident era sigur că va fi din nou oprit în trafic și agresat de numitul C.. Această înregistrare audio a fost solicitată ca probă și a fost administrată de către instanța de fond în data de 25.11.2019, așa cum rezultă din încheierea de ședință pronunțată de Judecătoria Suceava.

Al patrulea element esențial din perspectiva faptelor, respectiv, a doua zi după incidentul din trafic, când, cu ocazia prezentării la sediul poliției, agenții de poliție au observat faptul că inculpatul A. prezenta leziuni la nivelul feței și au hotărât să îl sancționeze pe numitul C., prin aplicarea unei amenzi contravenționale.

A mai precizat că există un argument foarte important în ceea ce privește dacă fapta sa aparține sau nu sferei ilicitului penal în raport de toate cele patru elemente esențiale de fapt și a materialului probatoriu administrat. Astfel, pe de o parte, instanța de apel a reținut în considerentele deciziei penale de condamnare faptul că evenimentul din data de 07.09.2015 reprezintă "un conflict banal, fără importanță", dar, pe de altă parte, a considerat că, comportamentul inculpatului A. nu poate rămâne nepedepsit, instanța de judecată considerând că a trecut cu ușurință în sfera ilicitului penal, prin comiterea infracțiunii de distrugere.

A învederat că este de acord cu instanța de apel doar cu privire la prima parte a raționamentului, respectiv faptul că evenimentul din data de 07.09.2015 a reprezentat un conflict banal, fără importanță, pornit de la o diferență de preț de 200 de RON, dar, într-un mod inexplicabil și nu poate fi de acord cu partea a doua a raționamentului, prin care, aceeași instanța care a apreciat că evenimentul a fost unul banal, a înțeles să sancționeze într-un mod foarte aspru un tânăr de 27 de ani, educat și foarte bine integrat în societate, prin condamnarea acestuia la o pedeapsă cu închisoarea.

Pe cale de consecință, având în vedere aceste argumente, a susținut că fapta comisă în cadrul unui conflict banal și simplu, fără importanță, petrecut în trafic, prin oprirea fără niciun motiv a inculpatului A. de către numitul C. și, pe fondul violențelor verbale și fizice la care a fost supus, a demarat în forță și a accidentat autoutilitara x, în modalitatea reținută prin concluziile raportului de expertiză, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 253 și este incident cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Având în vedere situația de fapt expusă, a solicitat în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. coroborat cu art. 440 din C. proc. pen. și art. 448 alin. (1) pct. 2, lit. a) din C. proc. pen. admiterea recursului în casație, casarea deciziei din apel atacate și achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I sau teza a II-a din C. proc. pen.

Prealabil, în raport cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte a reținut că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționat numele și prenumele inculpatului -A., hotărârea care se atacă - decizia penală nr. 496 din 30 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, și semnătura apărătorului inculpatului care a exercitat calea de atac, avocat J. și avocat K. cu delegație avocațială aflată la fila x, precum și indicarea cazului de recurs în casație pe care se întemeiază - art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. cu motivarea acestuia.

Înalta Curte a apreciat că motivele expuse în cererea formulată, în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, se circumscriu în conținutul cazului de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin urmare, s-a constatat că cererea de recurs în casație este formulată în termenul prevăzut de lege și îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., iar motivele expuse de către inculpatul A. se circumscriu în conținutul cazului de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin încheierea din 02 noiembrie 2021, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 496 din 30 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018. S-a trimis cauza, în vederea judecării recursului în casație și s-a fixat termen de judecată în ședință publică la data de 18 ianuarie 2022.

Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 496 din data de 30 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Astfel, calea de atac extraordinară a recursului în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" legiuitorul a avut în vedere atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

Analizând în aceste coordonate de principiu prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de inculpatul A. ce a susținut că instanța de fond a pronunțat o soluție de achitare, conform prevederilor art. 16 lit. c) din C. proc. pen., prin raportare la expertiza tehnico-științifică și la înregistrarea ambientală, iar instanța de apel a pronunțat o soluție de condamnare dând curs unor declarații de martori a căror depoziții au fost subiective, făcând referire la situația de fapt ce a fost reținută de instanța de apel.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de distrugere prevăzute de art. 253 alin. (1) C. pen., pentru care a fost condamnat inculpatul, corespund faptei reținute în concret în sarcina sa, respectiv că la data de 07.09.2015, în jurul orelor 20:40, în timp ce inculpatul A. se deplasa cu un buldoexcavator pe DJ178A, din direcția Todirești spre Costîna, pe raza jud. Suceava, pe fondul unor discuții contradictorii anterioare, în contextul unei șicanări în trafic, cu intenție, a efectuat un viraj brusc la stânga, acroșând autoutilitara marca x, cu nr. de înmatriculare x, condusă de persoana vătămată C., care se angajase în depășire, distrugându-i oglinda retrovizoare exterioară dreapta, aripa dreapta, portieră dreapta și geamul lateral dreapta, cauzând astfel un prejudiciu material de 17187,91 RON.

În acest context, Înalta Curte constată că fondul criticilor formulate pe calea recursului în casație în sensul că fapta nu este prevăzută de legea penală, prin raportare la situația de fapt reținută de instanța de apel, precum la probatoriul administrat, respectiv faptul că instanța de fond a avut în vedere raportul de expertiză nr. x din 30.09.2020 și suplimentul raportului de expertiză nr. x din 21.02.2020, iar instanța de apel a dat eficientă declarațiilor martorilor, pornește de la negarea bazei factuale care a condus la reținerea vinovăției, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Înalta Curte constată că starea de fapt reținută în cauză, concordanța acesteia cu probele administrate sau modul de administrare și de apreciere a probatoriului nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs în casație, excedând competențelor pe care legiuitorul le-a stabilit în cadrul acestei căi extraordinare de atac.

În concret, se reține că motivele invocate în cererea de recurs în casație de inculpatul A. contestă practic situația de fapt reținută, probele administrate, solicitându-se reaprecierea acestora cu o noua interpretare, aspecte care au fost avute în vedere de instanța de fond cu autoritate de lucru judecat.

Astfel, cum pe calea recursului în casație nu poate fi modificată situația de fapt și nici reapreciate mijloacele de probă, în raport cu natura căii de atac, Înalta Curte constată că nu este incident în contextul cauzei, cazul de recurs în casație conform art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală.

Cu privire la argumentele subsidiare susținute de apărare ce vizează elemente ce circumstanțiază persoana recurentului, acestea excedează cadrului căii extraordinare de atac a recursului în casație și nu fac obiectul cenzurii, deoarece sunt aspecte care țin de temeinicia hotărârii recurate.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 496 din data de 30 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018.

Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 496 din data de 30 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 ianuarie 2022.