ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 03 martie 2022
Asupra recursului în casație;
În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 116 din 03.04.2020, Judecătoria Sectorului 6 București, secția Penală, în temeiul art. 396 alin. (2) și (10) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzute de art. 228 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. pen., la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4.000 RON (200 zile - amendă x sumă corespunzătoare unei zile-amendă).
A constatat că nu este necesară aplicarea pedepsei complementare.
În temeiul art. 63 alin. (1) C. pen. a atras atenția inculpatului că, în caz de neexecutare cu rea - credință, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii, numărul zilelor - amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea.
A luat act că persoana vătămată S.C. B. S.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A. solicitând desființarea sentinței penale atacate sub aspectul reindividualizării judiciare a pedepsei aplicate.
Prin decizia penală nr. 1169/A din 06 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2019, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de către apelantul inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 116 din 03.04.2020 a Judecătoriei Sectorului 6 București, secția Penală, s-a desființat în parte sentința penală apelată și rejudecându-se în fond:
S-a redus cuantumul amenzii penale aplicate inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzută de art. 228 alin. (1) cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. de la 4.000 de RON la 2.400 RON (120 de zile - amendă x 20 de RON).
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.
În motivare, s-a arătat că instanța de apel a stabilit o pedeapsă nelegală de 2.400 RON (120 zile - amendă x 20 RON), aceasta fiind sub minimul special de 135 de zile-amendă, minim ce rezultă ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În acest sens, s-a menționat că limitele zilelor - amendă pentru infracțiunea de furt prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen. sunt cuprinse între 180 și 300 zile amendă, conform art. 64 alin. (4) C. pen., iar urmare a aplicării prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., aceste limite se micșorează cu 1/4, urmând a se stabili o amendă penală între 135 de zile și 225 zile amendă.
Chiar dacă cuantumul amenzii de 2.400 RON este mai mare decât suma minimă la plata căreia inculpatul putea fi condamnat prin înmulțirea minimului legal de zile amendă de 135 de zile - amendă cu cuantumul minim al unei zile-amendă de 10 RON, pentru stabilirea limitelor de pedeapsă în cazul amenzii trebuie avut în vedere numărul de zile - amendă, astfel cum rezultă din interpretarea art. 61 alin. (3), alin. (4) lit. c), alin. (6) C. pen., cu implicații evidente în situația ipotetică a înlocuirii amenzii cu pedeapsa închisorii.
În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., procurorul a solicitat admiterea recursului în casație, casarea în parte a deciziei atacate, în sensul condamnării inculpatului A. la o pedeapsă încadrată în limitele legale.
Prin încheierea pronunțată la data de 03 februarie 2022 în dosarul nr. x/2019, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 1169/A din 06 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală și a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurent.
Examinând cauza prin prisma criticii formulate, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București ca fiind întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Totodată, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare.
Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.
În speță, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat de prima instanță la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4.000 RON (200 zile - amendă x sumă corespunzătoare unei zile-amendă), pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzute de art. 228 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. pen.
Curtea de apel în soluționarea apelului declarat de inculpatul A. a redus cuantumul amenzii penale aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzută de art. 228 alin. (1) cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. de la 4.000 de RON la 2.400 RON (120 de zile - amendă x 20 de RON).
Verificând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că pedeapsa amenzii penale aplicată inculpatului A. este în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Astfel, se observă că, săvârșirea infracțiunii de furt prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen. se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani închisoare sau cu amenda.
Potrivit prevederilor art. 61 alin. (4) C. pen., limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între 180 și 300 de zile - amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, iar potrivit alin. (6) al aceluiași text de lege, fracțiile stabilite de lege pentru cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei se aplică limitelor speciale ale zilelor-amendă prevăzute în alin. (4).
În aceste condiții, în raport și cu prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., care stabilesc că limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii se reduc cu o pătrime, limitele speciale de 180 și 300 zile - amendă se reduc la 135 și 225 zile amendă.
Prin reținerea și aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 61 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (4) lit. c), instanța de apel a aplicat o pedeapsă a amenzii sub limita minimă specială a zilelor amendă de 135 zile - amendă, criticile circumscrise de parchet cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. fiind, astfel, întemeiate.
Totodată, contrar susținerilor Ministerului Public, Înalta Curte apreciază, că nelegalitatea constată nu poate fi înlăturată prin rejudecarea cauzei de către instanța supremă, deoarece implică reluarea operațiunii de individualizare judiciară a sancțiunii penale, atât sub aspectul numărului zilelor amendă, cât și al sumei corespunzătoare unei zile amendă, aspect care este atributul exclusiv al instanțelor de fond și apel, singurele în măsură să stabilească o pedeapsă în limitele prevăzute de lege în funcție de criteriile menționate în art. 74 C. pen.
Ca urmare, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., ci cele ale art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen.
Pentru considerentele mai sus expuse, în baza art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 1169/A din 06 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2019, pe care o va casa, în parte, și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București, secția I Penală fără ca în rejudecare să mai poată fi invocate și examinate alte chestiuni decât cele referitoare la stabilirea numărului zilelor amendă și al sumei corespunzătoare unei zile amendă.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 1169/A din 06 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2019, privindu-l pe intimatul inculpat A..
Casează, în parte, decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București, secția I Penală.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 martie 2022.