ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 957/2021
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 957/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2021
Deliberând asupra contestației formulată de condamnatul A., constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 918/A din data de 05 august 2021, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 598 și urm. din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 422 din data de 08.06.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2014, și a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 09.06.2021, sub nr. x/2021, condamnatul A. (încarcerat în Penitenciarul Rahova) a formulat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., contestație la executare împotriva deciziei penale nr. 422/A din data de 08.06.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul penal nr. x/2014
În motivarea contestației, condamnatul A. a arătat, în esență, că în raport de deciziile Curții Constituționale nr. 368 din 30 mai 2017 și nr. 651 din 25 octombrie 2018 coroborate cu deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, nr. 13/2016 și nr. 29/2015, se impune reducerea maximului de pedeapsă ce trebuie executat la 12 ani închisoare, urmare a constatării că faptele pentru care a fost condamnat au fost săvârșite sub imperiul legii vechi, având corespondent în reglementările din noua lege penală, iar maximul prevăzut de această încadrare se determină prin aplicarea art. 79 alin. (3) din actualul C. pen.
Prin urmare, contestatorul a solicitat reducerea pedepselor la maximul nou determinat potrivit actualului C. pen., respectiv aplicarea art. 39 din C. pen. și contopirea pedepselor, fără a aplica un spor, cum în mod greșit au aplicat instanțele de judecată care au dispus condamnarea sa în fond și în apel.
Analizând actele si lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că este inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnatul A., pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 724/05.05.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, printre altele, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) din Codul penul anterior, pe o durată de 7 ani, pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor prevăzute de: art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, în vigoare la data faptelor (corespondent art. 367 alin. (1), (3) din Noul C. pen.), art. 211 alin. (1), alin. (2)
1
lit. a) și alin. (3) din C. pen. anterior (corespondent art. 233 din Noul C. pen. cu referire la art. 77 alin. (1) lit. a) din Noul C. pen. - persoană vătămată B.), art. 194 alin. (1) din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a), art. 78 alin. (1) din C. pen. anterior (corespondent al unei infracțiuni continuate prevăzute de art. 207 alin. (1) și (3) din Noul C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a), art. 79 alin. (2), art. 35 alin. (1) și art. 36 alin. (1) din Noul C. pen. - persoană vătămată C., al unei infracțiuni continuate prevăzute de art. 207 alin. (1) și (3) din Noul C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a), art. 79 alin. (2), art. 35 alin. (1) și art. 36 alin. (1) din Noul C. pen. - persoană vătămată B., și al unei infracțiuni continuate prevăzute de art. 207 alin. (1) și (3) din Noul C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a), art. 79 alin. (2), art. 35 alin. (1) și art. 36 alin. (1) din Noul C. pen. - persoană vătămată D.), toate cu aplicarea art. 5 din Noul C. pen.
În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) și lit. b) din C. pen. anterior.
În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., a menținut față de inculpatul A. măsura arestării preventive.
În baza art. 88 din C. pen. anterior, a dedus din pedeapsa aplicată prevenția de la data de 09.10.2013 la zi.
Prin decizia penală nr. 422 din data de 08.06.2016, printre altele, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 724/05.05.2015 a Tribunalului București, secția I penală și a dedus prevenția acestuia de la data de 09.10.2013 la zi.
Notând dispozițiile prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., curtea de apel a constatat că acestea au fost invocate formal de către contestator, care nu a invocat, în fapt, nicio nelămurire a dispozitivului, niciun fapt insuficient lămurit or vreo chestiune neclară, în accepțiunea dispozițiilor anterior redate.
În concret, s-a constatat că aspectele criticate de contestator vizează soluționarea pe fond a cauzei și nu pot fi invocate pe calea contestației la executare.
Mai mult, s-a remarcat că o contestație la executare similară formulată de contestatorul condamnat A. a fost respinsă prin sentința penală nr. 1094/24.09.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 358/CO/17.1.2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Astfel, deși în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2020 al Tribunalului București, secția I penală, a fost invocat un alt temei de drept, curtea de apel a constatat că motivarea contestației la executare și solicitările formulate de contestatorul condamnat sunt identice, aceasta urmărind, în fapt, reducerea duratei pedepsei închisorii pe care o execută.
Împotriva deciziei penale nr. 918/A din data de 05 august 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a formulat apel condamnatul A., fără a motiva în scris calea de atac promovată.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 21 octombrie 2021, cu prim termen de judecată fixat la data de de 23 noiembrie 2021, când instanța supremă a recalificat calea de atac exercitată ca fiind contestație, urmare a solicitării condamnatului A., prin apărător ales, în acest sens.
Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de control al hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.
În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că a fost învestită, în procedura prev. de art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., cu soluționarea contestației formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 918/A din data de 05 august 2021, prin care Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnat în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen. împotriva executării deciziei penale nr. 422 din data de 08.06.2016, pronunțată în apel de aceeași instanță.
Prin urmare, hotărârea împotriva căreia condamnatul A. a formulat contestația la executare ce face obiectul cauzei este decizia penală nr. 422 din data de 08.06.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2014, ca instanță de apel.
Astfel, titlul reprezentat de o decizie pronunțată în ultimul grad de jurisdicție ordinară nu poate fi lămurit decât printr-o hotărâre judecătorească de același tip, cu aceeași forță juridică, pronunțată de însăși instanța care a pronunțat și hotărârea a cărei lămurire se solicită.
În acest sens, dispozițiile art. 598 alin. (2) teza finală din C. proc. pen. prevăd explicit că în cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Notând, prin urmare, că hotărârea judecătorească a cărei lămurire se solicită în cauză este definitivă, Înalta Curte constată că și hotărârea pronunțată în contestația împotriva executării acesteia, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., este definitivă, astfel că aceasta nu poate fi atacată în condițiile art. 597 alin. (7) din C. proc. pen.
În raport cu soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, criticile care vizează fondul contestației nu se mai impun a fi analizate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 597 coroborat cu art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația declarată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 918/A din data de 05 august 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.
Ca urmare, în temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe contestator la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit interpretului de limbă ebraică se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit art. 275 alin. (6) rap. la art. 273 alin. (3) și (4) din C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația declarată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 918/A din data de 05 august 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.
Obligă pe contestator la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă ebraică se plătește din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.