ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2021
Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 32/A din 07 februarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2008, printre altele, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială - Orașul Năvodari, inculpații A., B., C., Radu Gabriela, D. și E. și de petenta S.C. F. S.A. împotriva sentinței penale nr. 148/F din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, dată în dosarul nr. x/2008.
Au fost extinse efectele apelurilor declarate de inculpatele C., Radu Gabriela, D. și E. și în privința inculpatei G..
A fost desființată în parte sentința penală atacată și, în rejudecare, instanța de apel a indicat soluția cu privire la fiecare infracțiune și fiecare dintre inculpații H., I., J., K., L., M., B., N., O., P., Q., R., S., T., U., A., V., W., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., X., C., Radu Sanda Gabriela, E., D., G. și GG., ce au fost trimiși în judecată în cauză, după distincțiile din dispozitiv.
Totodată, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desființarea mai multor înscrisuri, printre care și:
- dispoziția nr. 679 din 11 martie 2004 emisă de primarul Municipiului Constanța;
- dispoziția nr. 796 din 19 martie 2004 emisă de primarul Municipiului Constanța;
- dispoziția nr. 1344 din 31 mai 2004 emisă de primarul Municipiului Constanța;
- referatul nr. x din 31 mai 2004 al Comisiei de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001.
S-a constatat că terenurile cu privire la care s-a intabulat dreptul de proprietate, prin încheierile nr. 21282 din 07 iunie 2006 și nr. 20992 din 07 iunie 2006 ale Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța, în favoarea Municipiului Constanța, aparțin domeniului public al Statului Român, urmând ca Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant, să facă demersurile necesare pentru a intra în posesia acestor bunuri imobile.
În baza art. 397 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 256 C. proc. pen. și art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor, în sensul revenirii următoarelor terenuri în domeniul public al statului sau, după caz, în domeniul public ori privat al Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Constanța:
- teren intravilan, în suprafață de 412,21 mp, situat în Constanța, Zona Compozitorilor-Baba Novac, lot x, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x;
- teren intravilan, în suprafață de 440,12 mp, lot x, situat în Constanța, Zona HH., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x;
- teren intravilan, în suprafață de 441,74 mp, lot x, situat în Constanța, Zona HH., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x;
- terenul intravilan, în suprafață de 4.406,58 mp, situat în Stațiunea Mamaia, zona "II.", pe malul Lacului Sutghiol, nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x, rezultat din dezmembrarea lotului cu nr. cadastral x, în suprafață de 8.307,80 mp, intabulat în CF nr. x;
- terenul intravilan, în suprafață de 3.901,20 mp, situat în Stațiunea Mamaia, zona "II.", pe malul Lacului Sutghiol, intabulat în CF nr. x, rezultat din dezmembrarea lotului cu nr. cadastral x, în suprafață de 8.307,80 mp. intabulat în CF nr. x, în care a fost transnotat din CF nr. x;
- terenul intravilan, în suprafață de 500 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona JJ., lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 500 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona JJ., lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 332,5 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, str. x;
- terenul intravilan, în suprafață de 13.480 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, DN3A lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 200 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, KK.;
- terenul intravilan, în suprafață de 2518,10 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanță, C4;
- terenul intravilan, în suprafață de 2660,50 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, C3-lotuI x;
- terenul intravilan, în suprafață de 2308,81 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, C3-lotul x;
- terenul intravilan, în suprafață de 1960,65 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, C3-lotul x;
- terenul intravilan, în suprafață de 2374,55 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, C3-lotul x;
- terenul intravilan, în suprafață de 1168,59 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, C1 - lotul x;
- terenul intravilan, în suprafață de 1532,93 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, C1-lotul x;
- terenul intravilan, în suprafață de 1267,23 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, CI-lotul x;
- terenul intravilan, în suprafață de 1267,23 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, C1-lotul x;
- terenul intravilan, în suprafață de 827,28 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, str. x - lângă locul de joacă;
- terenul intravilan, în suprafață de 256,53 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, str. x;
- terenul intravilan, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, str. x cu Bd. x, cu excepția suprafeței de 1200 mp aparținând Companiei Naționale de Căi Ferate "CFR" S.A. - Sucursala Regionalei de Căi Ferate Constanța, conform sentinței civile nr. 9620 din 24 septembrie 2014 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin decizia civilă nr. 545 din 05 mai 2016 a Tribunalului Constanța, secția I-a civilă;
- terenul intravilan, în suprafață de 145,95 mp, intabulat în CF in. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, Stațiunea Mamaia, lângă LL.;
- terenul intravilan, în suprafață de 717,36 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona Spitalul Județean;
- terenul intravilan, în suprafață de 938,21 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona Port Tomis, tronson 2, lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 507,72 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona Port Tomis, tronson 2, lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 6472,61 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona Port Tomis, tronson 6, lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 3651,19 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona Port Tomis, tronson 3, lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 1658,88 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona Port Tomis, tronson 2, lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 4413,32 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona Port Tomis, tronson 3, lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 2985,69 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona Port Tomis, tronson 4, lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 6920,98 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona Port Tomis, tronson 5, lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 5372,81 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, Zona Port Tomis, tronson 3, lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 1694,17 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona Port Tomis, tronson 2, lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 759,72 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona Port Tomis, tronson 3, lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 2255,67 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona Port Tomis, tronson 2, lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 1587 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x situat în Constanța, zona Port Tomis, tronson 2, lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 4224,39 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona Port Tomis, tronson 4, lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 1104,86 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona Port Tomis, tronson 3, lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 1182,92 mp intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona Port Tomis, tronson 3 lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 500 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, lotizare PA5 - lot x, situat în Constanța;
- terenul intravilan, în suprafață de 135,65 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x situat în Constanța, zona MM. cu NN.;
- terenul intravilan, în suprafață de 290 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, str. x cu Crângului;
- terenul intravilan, în suprafață de 688,72 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona str. x;
- terenul intravilan, în suprafață de 350 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, str. x lângă bloc ID;
- terenul intravilan, în suprafață de 1890 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, Tomis III;
- terenul intravilan, în suprafață de 478,79 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, Bucovinei, lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 495,99 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, Bucovinei, lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 617,70 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, Bucovinei, lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 551,04 mp intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, Bucovinei, lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 496,66 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, Bucovinei, lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 464,77 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, Bucovinei, lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 611,54, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona Grădinița Tomis - SI;
- terenul intravilan, în suprafață de 330,97 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona Grădinița Tomis-S2;
- terenul intravilan, în suprafață de 2000 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, OO.;
- terenul intravilan, în suprafață de 2426 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona PP. - S1;
- terenul intravilan, în suprafață de 955 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona PP.-S2;
- terenul intravilan, în suprafață de 250 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona QQ. lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 250 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona QQ. lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 490,52 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona RR., lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 2219,13 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona RR., lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 200 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona SS.;
- terenul intravilan, în suprafață de 12.129 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona Lac Tăbăcărie;
- terenul intravilan, în suprafață de 30.951 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, Baza de producție Electrică-zona Oierie;
- terenul intravilan, în suprafață de 1703,90 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, Stațiunea Mamaia, zona terenuri de tenis - parcare;
- terenul intravilan, în suprafață de 764,69 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, Piața Ovidiu;
- terenul intravilan, în suprafață de 2356,88 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona Port Tomis, tronson 1, lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 1.371,80 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona Port Tomis, tronson 1, lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 1550,13 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona Port Tomis, tronson 1, lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 579,86 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona Port Tomis, tronson 1, lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 1000 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, B-dul x - Intersecție Bulevard;
- terenul în suprafață de 1956,35 mp, situat în Constanța, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x;
- terenul intravilan, în suprafață de 320 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona Oficiu PTTR;
- terenul intravilan, în suprafață de 1397,49 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona Port Tomis, tronson 2, lot x;
- terenul intravilan, în suprafață de 28.489,72 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, lot x (din dezmembrarea suprafeței de 72.682,53 mp, cu nr. CF inițial x), situat în Mamaia Nord;
- teren intravilan, în suprafață de 267,15 mp, situat în Constanța, Strada x colț cu Cumpenei, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x;
- teren intravilan, în suprafață de 1100,10 mp, situat Constanța, str. x, zona TT., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x;
- teren intravilan, în suprafață de 3566 mp, situat Constanța, Stațiunea Mamaia, zona UU., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x;
- teren intravilan, în suprafață de 4.211,45 mp, situat în Constanța, Stațiunea Mamaia, Stație taxare, sat vacanța, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x;
- teren intravilan, în suprafață de 606 mp, situat în Constanța, str. x, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x.
S-a dispus ca Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, și Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța să întreprindă, în condițiile legii civile, demersurile necesare pentru a intra în posesia bunurilor în privința cărora s-a restabilit situația anterioară.
În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. (1969), a fost confiscată contravaloarea în RON, la cursul B.N.R. de la data punerii în executare, a următoarelor sume de la inculpații:
- Q. - 817.248 euro și 79.927 USD;
- U. - 210.000 euro și 384.683 USD;
- T. - 306.983 euro și 408.410 USD;
- BB. - 228.482 euro;
- CC. - 957.107 euro;
- AA. - 207.357 euro;
- A. - 143.695 euro;
- FF. - 104.268 euro;
- EE. - 104.268 euro;
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menținut sechestrul instituit, prin ordonanța nr. 29/P/2008 din 15 februarie 2008 a Direcției Naționale Anticorupție, asupra bunurilor dobândite de următorii inculpați:
- Q. - pct. 1.1, 1.5 -1.8;
- A. - pct. 5.1, 5.6, 5.7, 5.9 - 5.33, 5.35 - 5.36, 5.38 - 5.40, 5.42 - 5.65;
- CC. - pct. 6.1- 6.23, 6.25, 6.27 - 6.31;
- AA. - pct. 7.1 - 7.25;
- EE. și FF. - 11.2 -11.4.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menținut sechestrul instituit, prin ordonanța nr. 29/P/2008 din 15 februarie 2008 a Direcției Naționale Anticorupție, asupra terenului intravilan, în suprafață de 4.406,58 mp, situat în Stațiunea Mamaia, zona "II.", pe malul Lacului Sutghiol, nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x și a terenului intravilan, în suprafață de 3.901,20 mp, situat în Stațiunea Mamaia, zona "II.", pe malul Lacului Sutghiol, nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x (pct. 14 -15 din ordonanță).
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menținut sechestrul instituit asupra terenurilor indicate la pct. 4 (4.10 și 4.11); pct. 8 (8.1 - 8.23, 8.25, 8.27 - 8.29); pct. 9 (9.1 - 9.24, 9.29 - 9.41, 9.44, 9.46- 9.49, 9.51- 9.53, 9.57 - 9.60, 9.62, 9.63 și 9.66) și pct. 10 (10.1 - 10.6, 10.8, 10.11, 10.14 - 10.17, 10.19 - 10.22, 10.25) din ordonanța nr. 29/P/2008 din 15 februarie 2008 a Direcției Naționale Anticorupție.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menținut sechestrul instituit asupra terenului indicat la pct. 10.23 din ordonanță, numai pentru suprafața de 368,52 mp din totalul de 1568, 52 mp, precum și asupra cotei de 1/2 din terenul indicat la pct. 9.50 din ordonanță.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menținut sechestrul instituit asupra terenului intravilan, în suprafață de 16278,35 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, Lot x, rezultat din dezmembrarea suprafeței de 72.682,35 mp (pct. 5.8 și pct. 9.54 din ordonanță) până la lămurirea de către instanța civilă a situației juridice, prin stabilirea apartenenței acestui imobil la domeniul public sau privat al Unității Administrativ Teritoriale Orașul Năvodari, sau, după caz, al Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Constanța ori la domeniul public al statului.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost ridicat sechestrul instituit, prin ordonanța nr. 29/P/2008 din 15 februarie 2008 a Direcției Naționale Anticorupție, asupra următoarelor imobile:
- teren intravilan, în suprafață de 1481,55 mp, situat în Constanța, zona Tomis - Soveja, intabulat în C.F. nr. xB79, cu nr. cadastral x (pct. 2.1 din ordonanță);
- teren intravilan, în suprafață de 3021,76 mp, situat în Constanța, zona VV., intabulat în C.F. nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 2.2 din ordonanță);
- teren intravilan, în suprafață de 1120,41 mp, situat în Constanța, zona WW., intabulat în CF. nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 2.3 din ordonanță);
- teren intravilan, în suprafață de 6983,49 mp, situat în Constanța, Stațiunea Mamaia, zona XX., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 2.4 din ordonanță);
- teren intravilan, în suprafață de 219,95 mp, situat în Constanța, zona Mamaia - Soveja, intabulat în CF. nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 2.5 din ordonanță);
- teren intravilan, în suprafață de 809 mp, situat în Constanța, zona Spitalul Județean, intabulat în CF. nr. x, cu nr. cadastrale x/636 mp și y/173 mp (pct. 2.6 din ordonanță);
- teren intravilan, în suprafață de 2827,53 mp, situat în Constanța, Stațiunea Mamaia, LL., intabulat în CF. nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 2.7 din ordonanță);
- teren intravilan, în suprafață de 3376,23 mp, situat în Constanța, zona YY., intabulat în CF. nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 2.8 din ordonanță);
- teren intravilan, în suprafață de l996,23 mp, situat în Constanța, str. x, intabulat în CF. nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 2.9 din ordonanță);
- teren intravilan, în suprafață de 14.781,87 mp, situat în Constanța, zona DN 2A, ZZ., intabulat în CF. nr. x, cu nr. cadastrale x/9894,79 mp și y/4887,08 mp (pct. 2.10 din ordonanță).
- teren intravilan, în suprafață de 500,03 mp, situat în Constanța, Stațiunea Mamaia, Complexul hotelier AAA., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 3.1 din ordonanță);
- teren intravilan, în suprafață de 7474 mp, situat în Constanța, zona BBB., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastrale x - 3000 mp și y - 4474 mp (pct. 3.2 din ordonanță);
- teren intravilan, în suprafață de 1076 mp, situat în Constanța, Stațiunea Mamaia, zona LL., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x(pct. 3.3 din ordonanță);
- teren intravilan, în suprafață de 8644,94 mp, situat în Constanța, zona LL., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 3.4 din ordonanță);
- teren intravilan, în suprafață de 7395,55 mp, situat în Constanța, zona CCC., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 3.5 din ordonanță);
- teren intravilan, în suprafață de 291,52 mp, situat în Constanța, str. x, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 3.6 din ordonanță);
- teren intravilan, în suprafață de 3.000,24 mp, situat în Constanța, zona Bucovinei, FN 3, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 4.1 din ordonanță);
- teren intravilan, în suprafață de 1.691 mp, situat în Constanța, zona Bucovinei, FN 3, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 4.2 din ordonanță);
- teren intravilan, în suprafață de 4.806,82 mp, situat în Constanța, DN 2A, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 4.3 din ordonanță);
- teren intravilan, în suprafață de 11.335,54 mp, situat în Constanța, DN 2A, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 4.4 din ordonanță);
- teren intravilan, în suprafață de 827,14 mp, situat în Constanța, Stațiunea Mamaia, zona DDD., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 4.5 din ordonanță);
- teren intravilan, în suprafață de 882 mp, situat în Constanța, Stațiunea Mamaia, zona EEE., intabulat în CF nr. x cu nr. cadastral x (pct. 4.6 din ordonanță);
- teren intravilan, în suprafață de 42.636,83 mp, situat în Constanța, Stațiunea Mamaia, vile nord lac, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 4.7 din ordonanță);
- teren intravilan, în suprafață de 1.081,42 mp, situat în Constanța, Aleea x, C3-C4, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 4.8 din ordonanță);
- teren intravilan, în suprafață de 796,48 mp, situat în Constanța, Aleea x, C4-C56, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 4.9 din ordonanță);
- cota de 1/2 din terenul intravilan, în suprafață de 3696 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, zona Cazinou-parcare, ce aparține S.C. FFF. S.R.L. (pct. 9.50 din ordonanță);
- suprafața de 1200 mp din terenul intravilan, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, str. x cu Bd. x, conform sentinței civile nr. 9620 din 24 septembrie 2014 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin decizia civila nr. 545 din 05 mai 2016 a Tribunalului Constanța, secția I-a civilă (pct. 10. 23 din ordonanță);
- terenul intravilan, în suprafață de 17.877,14.mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, GGG. (pct. 12 din ordonanță);
- terenul intravilan, în suprafață de 27.200,96 mp, situat în Stațiunea Mamaia, Zona HHH., compus din 2 parcele, una de 12.320,96 mp, cu nr. cadastral x, intabulată în CF nr. x și alta în suprafață de 14.900 mp, nr. cadastral x, intabulată în CF nr. x, comasate prin actul de alipire cu nr. x/31.01.2004 (pct. 13 din ordonanță).
Au fost menținute dispozițiile din sentința penală atacată cu privire la soluția pronunțată pe latură penală față de inculpații III., JJJ., KKK. și LLL..
Totodată, au fost respinse ca nefondate, apelurile formulate de inculpații W., Q., CC., S., I., DD., GG., K., U., L., H., N., Z., J., V., X., M. și petentele MMM., NNN., S.C. OOO. S.A. și S.C. Nisipuri S.A. împotriva aceleiași sentințe.
Prin încheierea din camera de consiliu din 04 aprilie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost admisă cererea formulată de inculpatul KKK., prin avocat ales, și s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta deciziei nr. 32/A din 07 februarie 2019 a aceleiași instanțe, pronunțată în dosarul nr. x/2008, în sensul că:
- ultimul paragraf de la pagina 37 a minutei va avea următorul conținut:
"În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., ridică sechestrul instituit, prin ordonanța nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a Direcției Naționale Anticorupție, rectificată prin ordonanța nr. 29/P/2005 din 11 martie 2008 a aceleiași unități de parchet, asupra următoarelor imobile:"
- primul imobil indicat în enumerarea de la paragraful mai sus menționat va fi identificat astfel:
"teren intravilan, în suprafață de 1481,55 mp, situat în Constanța, zona Tomis - Soveja, intabulat în C.F. nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 2.1 din ordonanță);…" în loc de "teren intravilan, în suprafață de 1481,55 mp, situat în Constanța, zona Tomis - Soveja, intabulat în C.F. nr. xB79, cu nr. cadastral x (pct. 2.1 din ordonanță)",
- cel de-al zecelea imobil din continuarea enumerării de pe pagina 38 va fi identificat astfel:
"teren intravilan, în suprafață de 7474 mp, situat în Constanța, zona BBB., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastrale x - 3000 mp și y - 4474 mp (pct. 3.2 din ordonanță)" în loc de "teren intravilan, în suprafață de 7474 mp, situat în Constanța, zona BBB., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastrale x - 3000 mp și y - 4474 mp (pct. 3.2 din ordonanță)".
Împotriva executării deciziei penale nr. 32/A din 07 februarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2008, la data de 05 august 2021, a formulat contestație la executare contestatoarea S.C. PPP. S.R.L., invocând dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și solicitând lămurirea acesteia în sensul că mențiunile referitoare la aplicarea art. 397 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 256 C. proc. pen. și art. 25 alin. (3) C. proc. pen., privind restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor, precum și cele vizând aplicarea art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., privind menținerea sechestrului asigurător, nu se referă și la terenul actual în suprafață de 650 mp și construcție, situat în municipiul Constanța, județul Constanța, identificat cu număr cadastral actual 246147 (anterior, doar pentru 350 mp, nr. cadastral x).
În susținerea cererii, contestatoarea a arătat, în esență, că acest imobil conține terenul în suprafață de 350 mp, situat în Constanța, str. x, X6-V6, intabulat în cartea funciară nr. x, având numărul cadastral x, asupra căruia, prin ordonanța nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător (pct. 9.30), ce nu a fost, însă, înscrisă în cartea funciară, întrucât, prin încheierea nr. 13957 din 28 februarie 2008, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 22 lit. a) din Legea nr. 7/1996, față de faptul că, la data înregistrării cererii parchetului, A. nu mai era titularul dreptului de proprietate. Ca atare, prin rezoluția nr. 29/P/2005 din 14 aprilie 2008 a procurorului șef al secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul aceleiași unități de parchet, ordonanța procurorului de caz a fost infirmată în ceea ce privește terenul intabulat în cartea funciară nr. x, aflat în proprietatea numitului QQQ., reținându-se că acesta a fost cumpărător de bună credință. Cu toate acestea, prin decizia penală a cărei executare se contestă, s-a dispus menținerea sechestrului instituit asupra terenului indicat la pct. 9.30 din ordonanța nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție.
În ceea ce privește istoricul dreptului de proprietate asupra imobilului, s-a arătat că terenul în suprafață de 350 mp, identificat cu număr cadastral x, a fost cumpărat, în data de 24 octombrie 2006, de către QQQ., căsătorit cu RRR., de la vânzătorul A., iar, prin hotărârea nr. 3 din 02 decembrie 2019 s-a decis majorarea capitalului social al S.C. PPP. S.R.L., prin aport în natură, cu terenul în suprafață de 500 mp (din care face parte și suprafața de 350 mp, anterior menționată), astfel că această societate are interes în formularea cererii.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2021 și repartizată aleatoriu în sistem informatic Completului nr. 3 pentru termenul din 08 septembrie 2021.
Ulterior, la data de 10 august 2021, împotriva executării aceleiași decizii penale a formulat contestație, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) raportat la art. 574 lit. c) C. proc. pen., condamnatul BB., solicitând, pe de o parte, lămurirea acesteia cu privire la măsura confiscării speciale a contravalorii în RON, la cursul B.N.R. la data punerii în executare, a sumei de 228.482 euro (teza I), iar, pe de altă parte, constatarea existenței unei împiedicări la executarea respectivei măsuri (teza a II-a).
În esență, contestatorul a arătat, circumscris dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., că decizia penală nu conține niciun considerent referitor la modalitatea de determinare a sumei de 228.428 euro cu privire la care s-a dispus confiscarea specială, impunându-se, în scopul executării măsurii de siguranță, lămurirea modului de calcul a acestei sume, având în vedere că cele 96 de terenuri ce au format obiectul dispozițiilor de primar nr. 679/2004, nr. 796/2004 și nr. 1344/2004 au fost dobândite (conform contractului de cesiune nr. x/2004) de către S.C. Habitat și SSS., iar nu de către contestator, acesta deținând doar acțiuni la respectiva societate, fără a-i fi distribuite, de-a lungul timpului, dividende. În plus, o parte din terenuri au fost, ulterior, înstrăinate unor terțe persoane, după ce contestatorul nu a mai deținut calitatea de acționar majoritar al societății. Astfel, a considerat că trebuie lămurit care sunt imobilele dobândite de S.C. Habitat și SSS. în urma infracțiunilor și care se mai află la acest moment în proprietatea acesteia, ce imobile au fost înstrăinate, către cine și cu ce preț și care este beneficiul material nelegal obținut de inculpatul BB. din comiterea faptelor penale.
În legătură cu acest ultim aspect, a apreciat că, față de dispozițiile art. 111 alin. (2) C. pen. (1969), în conformitate cu care confiscarea specială se ia numai față de persoana care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, și de cele ale art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. (1969), executarea deciziei penale nr. 32/A din 07 februarie 2019 trebuie să se limiteze doar la sumele de bani (echivalent al unor bunuri) care ar fi fost obținute de BB. din dobândirea de către S.C. Habitat și SSS. a dreptului de proprietate asupra terenurilor retrocedate. Aceasta deoarece confiscarea specială este o sancțiune preventivă cu caracter strict personal, căreia nu i se aplică dispozițiile legii civile privitoare la solidaritate.
S-a mai arătat că, pentru executarea măsurii de siguranță, trebuie clarificat și care este momentul istoric la care se aplică principiul respectării procentului de acțiuni deținute de inculpat la S.C. Habitat și SSS., la care se face trimitere în considerentele deciziei a cărei executare se contestă, având în vedere că, inițial (în perioada 03 decembrie 2003 - 03 aprilie 2006), contestatorul a avut 2550 din totalul de 3000 de acțiuni al societății, însă, la data formulării contestației mai deținea doar 6,66% din respectivele acțiuni. Or, corespunzător acestei ultime cote, măsura de siguranță ar trebui executată doar cu privire la suma de 15.213,30 euro, iar nu la cea de 228.428 euro.
Totodată, s-a apreciat, prin prisma dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., că neclaritățile identificate în cuprinsul hotărârii constituie impedimente la executarea măsurii de siguranță a confiscării speciale, putând conduce la executarea nelegală a unor sume de bani aparținând unei alte persoane decât cea vizată de instanța de apel. Cum măsura de siguranță a confiscării speciale este o sancțiune de drept penal cu caracter strict personal, deposedarea contestatorului de sume care nu au fost realizate de acesta prin infracțiune echivalează cu o nelegalitate ce ar rezulta din executarea deciziei penale contestate.
Prin rezoluția aplicată la 10 august 2021 de judecătorul desemnat să asigure înlocuirea președintelui secției penale, s-a dispus înregistrarea cererii conform art. 107 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, astfel că aceasta a fost atașată, pe cale administrativă, la dosarul nr. x/2021, ce fusese repartizat aleatoriu Completului nr. 3.
În ședința din 08 septembrie 2021, completul de judecată inițial învestit, raportându-se la precizările făcute la acest termen de apărătorii aleși ai contestatorilor S.C. PPP. S.R.L. și BB., în sensul că au formulat contestație la titlu și urmăresc obținerea unei explicitări a dispozitivului hotărârii definitive, la prevederile art. 598 C. proc. pen. și art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, cu modificările și completările ulterioare, precum și la aspectele stabilite prin hotărârea nr. 47 din 27 aprilie 2021 a Colegiului de Conducere al instanței supreme, cu referire la desființarea Completului nr. 4 (care a pronunțat decizia penală nr. 32/A din 07 februarie 2019, a cărei executare se contestă în cauză) și la stabilirea compunerii actuale a completurilor secției penale, a dispus sesizarea președintelui secției pentru ca, în baza atribuțiilor administrative ce îi incumbă, să procedeze la indicarea componenței nominale a formațiunii de judecată ce trebuie să soluționeze cele două contestații la executare ce formează obiectul dosarului nr. x/2021
Prin viza președintelui de secție, s-a dispus ca dosarul să fie soluționat de completul care a pronunțat hotărârea a cărei executare se contestă, întregit cu judecătorii din lista de permanență, conform art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești (C7 - TTT., UUU. și VVV.). Ca urmare, în cauză a fost fixat termen de judecată pentru data de 12 octombrie 2021.
La acest termen, la solicitarea instanței de a preciza temeiul juridic al contestației la executare, față de mențiunile exprese făcute în cuprinsul acesteia, avocatul ales al contestatorului BB. a arătat că, așa cum s-a menționat chiar în conținutul cererii, aceasta se fundamentează atât pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. (lămurirea hotărârii care se execută), cât și pe ipoteza reglementată de teza a II-a a aceluiași text de lege (existența unei împiedicări la executare).
Față de aceste precizări, constatând că formațiunea de judecată desemnată prin viza președintelui secției penale nu este legal învestită decât cu privire la soluționarea contestațiilor la executare întemeiate pe teza I a lit. c) de la art. 598 alin. (1) C. proc. pen., și că, potrivit art. 598 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, cu modificările și completările ulterioare, pentru cererea prin care se solicită constatarea existenței unei împiedicări la executare se aplică principiul repartizării aleatorii a cauzelor, prin încheierea din 12 octombrie 2021, Înalta Curte a dispus disjungerea contestației la executare formulată de contestatorul BB. întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., pe care a trimis-o spre soluționare completului învestit inițial prin repartizarea aleatorie a dosarului nr. x/2021, respectiv Completului nr. 3, ținând seama, în acest sens, și de prevederile art. 101 alin. (3) din același Regulament, potrivit cărora "repartizarea aleatorie în sistem informatic se realizează o singură dată ...".
Ulterior termenului de judecată din 09 noiembrie 2021, prin rezoluția președintelui secției penale din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că formațiunea de judecată ce urmează să soluționeze contestațiile la executare formulate în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. va fi compusă din doamnele judecător TTT., WWW. și UUU., conform art. 111 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
Prin înscrisul transmis la dosar pentru termenul din 23 noiembrie 2021, înregistrat la instanța supremă sub nr. x din 15 noiembrie 2021, contestatoarea S.C. PPP. S.R.L., prin avocat ales, a precizat că analiza contestației la executare trebuie să se raporteze la mențiunile existente în cuprinsul deciziei nr. 32/A din 07 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, respectiv la terenul în suprafață de 350 mp, intabulat în cartea funciară nr. x, cu număr cadastral x, situat în Constanța, str. x, dat fiind faptul că, urmare a operațiunilor intervenite în timp, configurația actuală a acestuia este diferită de cea existentă la momentul instituirii măsurii asigurătorii. Aceleași precizări au fost făcute și în ședința publică din 23 noiembrie 2021, când reprezentantul convențional al contestatoarei a arătat că cererea formulată vizează lămurirea deciziei în sensul că dispoziția de menținere a sechestrului asigurător nu se referă și la terenul în suprafață de 350 mp, cu numărul cadastral x, indicat la pct. 9.30 din ordonanța nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție.
În dovedirea susținerilor sale, contestatoarea S.C. PPP. S.R.L. a depus la dosar, în copie legalizată ori, după caz, certificată pentru conformitate cu originalul, documentele doveditoare ale dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Constanța, str. x, respectiv contractul de partaj voluntar fără sultă autentificat sub nr. x din 20 octombrie 2006 de B.N.P. XXX. și ZZZ., contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 24 octombrie 2006 de Biroul notarului public AAAA., contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 06 martie 2008 de Biroul notarului public DD., actul de alipire autentificat sub nr. x din 16 octombrie 2008 de Biroul notarului public AAAA., hotărârea nr. 3 din 02 decembrie 2009 a S.C. PPP. S.R.L., autentificată sub nr. x din 03 decembrie 2009 de același birou notarial, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 26 septembrie 2012 de Biroul Notarilor Publici asociați "DD. și Asociații", actul de alipire autentificat sub nr. x din 16 decembrie 2016 de Societatea profesională notarială "X.", încheierea O.C.P.I. nr. 24611 din 22 februarie 2019 de notare în cartea funciară a dispoziției de menținere a sechestrului asigurător din sentința penală nr. 148/F din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, modificată și rămasă definitivă conform deciziei penale nr. 32/A din 07 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, precum și extrase din Cartea funciară a Municipiului Constanța aferente nr. 246147, nr. 201438, nr. 214721, nr. 219471, nr. 232711 și nr. x .
Deopotrivă, contestatorul BB. a atașat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, extrase din Registrul acționarilor S.C. Habitat și SSS., aferente perioadei 03 decembrie 2003 - 13 noiembrie 2017 .
Totodată, la soluționarea cauzei, au fost avute în vedere actele și lucrările dosarului nr. x/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în care a fost pronunțată decizia a cărei lămurire se solicită, precum și cele ale dosarelor componente (nr. x/2008 al Curții de Apel București și dosarul de urmărire penală nr. 29/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție).
Analizând contestațiile la executare formulate, prin prisma aspectelor invocate, dar și prin raportare la înscrisurile depuse în susținerea acestora, precum și la actele și lucrările dosarului nr. x/2008, Înalta Curte, în complet constituit potrivit art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, cu modificările și completările ulterioare, constată că doar cererea promovată de contestatoarea S.C. PPP. S.R.L., în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., este întemeiată pentru motivele arătate în continuare.
Contestația la executare este un mijloc jurisdicțional de rezolvare a unor incidente ivite în cursul executării hotărârilor judecătorești definitive, prin intermediul său putându-se invoca numai aspecte ce țin de executarea unor astfel de hotărâri, iar nu și chestiuni privind legalitatea și temeinicia acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., împotriva executării unei hotărâri penale se poate face contestație când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută (teza I) sau vreo împiedicare la executare (teza a II-a), cerere care, în conformitate cu prevederile art. 598 alin. (2) C. proc. pen., trebuie depusă la instanța care a pronunțat respectiva hotărâre.
Pe de altă parte, conform prevederilor art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, contestațiile la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. se soluționează de completul care a pronunțat hotărârea a cărei lămurire se solicită, judecătorii urmând a se reuni chiar dacă nu mai fac parte, împreună, din același complet. Dacă, însă, la momentul apariției unei atare situații numai unul sau unii dintre respectivii judecători își desfășoară activitatea în cadrul secției, completul va fi întregit cu unul ori, după caz, 2 judecători din lista de permanență de la data înregistrării cererii de lămurire a hotărârii, respectiv a contestației la executare. Ca urmare, prezenta cauză se soluționează de doi dintre membrii completului ce a pronunțat decizia nr. 32/A din 07 februarie 2019 în dosarul nr. x/2008, formațiunea de judecată fiind întregită cu judecătorul din lista de permanență de la data de 05 august 2021, când, la instanța supremă, a fost înregistrată contestația la executare formulată de S.C. PPP. S.R.L.
De asemenea, prevederile art. 107 din același Regulament stabilesc că dacă ulterior înregistrării unei cereri se constată că la instanță s-a depus cel puțin o cerere formulată de aceleași părți, chiar împreună cu altele, având unul dintre obiectele inițiale, toate cererile vor fi repartizate primului complet învestit dacă cererile nu au fost soluționate încă. În speță, la înregistrarea contestației la executare formulată de condamnatul BB., pe rolul instanței se afla dosarul nr. x/2021, cu termen de judecată la 08 septembrie 2021, motiv pentru care s-a dispus repartizarea acesteia completului învestit cu soluționarea respectivei cauze.
I. Examinând actele dosarului prin raportare la susținerile contestatoarei S.C. PPP. S.R.L., astfel cum au fost redate sintetic în dezvoltările anterioare și expuse, pe larg, în cererea scrisă depusă la dosar, precum și la precizările făcute de aceasta în cuprinsul înscrisului înregistrat la instanța supremă sub nr. x din 15 noiembrie 2021, dar și în ședința de dezbateri din 23 noiembrie 2021, instanța constată că, în cauză, se impune lămurirea dispozitivului deciziei penale nr. 32/A din 07 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în sensul că mențiunile referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., privind menținerea sechestrului asigurător, nu se referă și la terenul intravilan în suprafață de 350 mp, intabulat în cartea funciară nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, str. x X6-V6, indicat la pct. 9.30 din ordonanța nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție.
Astfel, se constată că terenul intravilan în suprafață de 350 mp, intabulat în cartea funciară nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, str. x X6-V6, a fost atribuit, în cote indivize, prin dispoziția nr. 1344 din 31 mai 2004 a primarului Municipiului Constanța mai multor persoane, printre care A. (22,05%) și S.C. Habitat și SSS. (50%). Ulterior, în baza unor acte translative de proprietate (printre care contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 31 iulie 2006 de B.N.P. XXX. și ZZZ. în ceea ce privește cota de 27,95%) și a contractului de partaj voluntar fără sultă autentificat sub nr. x din 20 octombrie 2006 de B.N.P. XXX. și ZZZ., proprietatea integrală a terenului a revenit numitului A., care l-a înstrăinat apoi către QQQ., căsătorit cu RRR., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 24 octombrie 2006 de Biroul notarului public AAAA..
Potrivit actelor dosarului (contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 06 martie 2008 de Biroul notarului public DD., actul de alipire autentificat sub nr. x din 16 octombrie 2008 de Biroul notarului public AAAA., hotărârea nr. 3 din 02 decembrie 2009 a S.C. PPP. S.R.L., autentificată sub nr. x din 03 decembrie 2009 de același birou notarial), numitul QQQ., căsătorit cu RRR., a achiziționat, ulterior, de la Municipiul Constanța, terenul în suprafață de 150 mp, situat în Constanța, județul Constanța, având nr. cadastral x, intabulat în cartea funciară sub nr. x, care a fost, apoi, alipit la terenul intravilan în suprafață de 350 mp, situat în Constanța, str. x, identificat cu nr. cadastral x (provenit din conversia nr. cadastral x), rezultând terenul în suprafață de 500 mp (situat în intravilanul Municipiului Constanța, str. x și nr. 21B, județul Constanța, identificat cu nr. cadastral x), imobil cu care cei doi au majorat, în natură, la data de 02 decembrie 2009, capitalul social al S.C. PPP. S.R.L., cooptând, totodată, în societate pe numita YYY., după care s-au retras din calitatea de asociați, cesionându-și către aceasta din urmă toate părțile sociale.
Ulterior, la acest imobil a fost alipit (prin actul de alipire autentificat sub nr. x din 16 decembrie 2016 de Societatea profesională notarială "X.") terenul în suprafață de 150 mp, situat în Constanța, str. x, cu nr. cadastral x, ce fusese achiziționat de către S.C. PPP. S.R.L. de la Municipiul Constanța, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 26 septembrie 2012 de Biroul Notarilor Publici asociați "DD. și Asociații", rezultând că, în proprietatea societății, la acest moment, se regăsește suprafața totală de 650 mp (situată în Municipiul Constanța, str. x, cu număr cadastral x). Prin urmare, în raport cu aceste aspecte, se constată că S.C. PPP. S.R.L. are interes în promovarea prezentei contestații la executare, căci, în proprietatea sa, se regăsește la acest moment suprafața de teren cu privire la care s-a formulat cererea.
De asemenea, se observă că, prin ordonanța nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, printre altele, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra terenurilor dobândite din infracțiunile comise în cazul notificat vizând averea lui BBBB., la săvârșirea cărora s-a reținut că au participat și A., în calitate de autor, complice și instigator, și BB. (în calitate de complice, ce deținea controlul asupra a 95% din acțiunile S.C. Habitat și SSS.), fiind menționat, la pct. 5.41 și 9.30 din actul procesual, terenul intravilan în suprafață de 350 mp, intabulat în cartea funciară nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanța, str. x X6-V6.
Fiind sesizat cu cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, de notare a măsurii asigurătorii în cartea funciară, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța, a emis încheierea nr. 13957 din 28 februarie 2008, prin care a respins capătul de cerere cu privire la instituirea sechestrului, în baza ordonanței nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 a unității de parchet, asupra terenului cu nr. de carte funciară x, reținând că acesta a fost înstrăinat și că, potrivit art. 22 lit. a) din Legea nr. 7/1996, republicată, "înscrierea unui drept se poate efectua numai împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează a fi făcută".
Ulterior, prin rezoluția nr. 29/P/2005 din 14 aprilie 2008, procurorul șef al secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, a infirmat, în parte, ordonanța cu același număr din 15 februarie 2008 a procurorului de caz, inclusiv cu privire la terenul înscris în cartea funciară nr. x, aflat în proprietatea lui QQQ., reținând că acesta este cumpărător de bună credință, întrucât nu s-a dovedit că a tranzacționat imobilul cunoscând că a fost dobândit de către vânzător din infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații din cauză.
Ca atare, având în vedere mențiunile din încheierea nr. 13957 din 28 februarie 2008 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța, și împrejurarea că, așa cum s-a arătat anterior, prin rezoluția nr. 29/P/2005 din 14 aprilie 2008 a procurorului șef al secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, a fost infirmată ordonanța nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008 sub aspectul instituirii sechestrului asigurător asupra imobilului înscris în cartea funciară sub nr. x, rezultă că, la momentul pronunțării deciziei penale nr. 32/A din 07 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sechestrul asigurător nu mai era în ființă în privința terenului în suprafață de 350 mp, având nr. cadastral x, situat în Constanța, str. x X6-V6 (menționat la pct. 9.30 din ordonanță), așa încât nu mai era posibilă menținerea acestuia.
De altfel, terenul în discuție nici nu se regăsește printre cele 80 de imobile enumerate expres, în privința cărora, prin decizia penală a cărei executare se contestă, s-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor cercetate în cauză și există obligația instituțiilor statului de a întreprinde demersuri pentru a intra în posesia lor.
Față de aspectele mai sus expuse, constatând că se impune lămurirea deciziei în ceea ce privește terenul având suprafața de 350 mp situat în Constanța, str. x X6-V6, Înalta Curte, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. și art. 599 C. proc. pen., va admite contestația formulată de