ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2022

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 337/A din 23 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea primei instanțe:

Prin sentința penală nr. 917 din data de 03 august 2020, pronunțată de Judecătoria Pitești, a fost condamnat inculpatul A. la următoarele pedepse:

- 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual in formă continuată, prevăzută de art. 289 vechiul C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

- 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) și (2) vechiul C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Conform art. 71 alin. (1) și (2) vechiul C. pen., s-a aplicat inculpatului pe durata executării fiecăreia dintre pedepsele sus precizate câte o pedeapsă accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b vechiul C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen., s-au contopit pedepsele de 1 an și 6 luni închisoare și 6 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) vechiul C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b vechiul C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante.

În baza art. 81 vechiul C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare și s-a fixat termenul de încercare de 3 ani și 6 luni conform art. 82 vechiul C. pen.

Potrivit art. 71 alin. (5) vechiul C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 vechiul C. pen., privitoare la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 397 din C. proc. pen. și art. 25 din C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de către partea civilă B. S.A..

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus desființarea proceselor-verbale seria C. civ. nr. x/10.08.2012, seria x nr. x/14.10.2012, nr. x/17.08.2012 si seria x nr. x/09.08.2012 (obiectele materiale ale infracțiunilor susmenționate).

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să achite către stat suma de 16.000 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 15.000 de RON reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale.

S-a reținut că inculpatul A., în calitate de agent șef de poliție în cadrul I.P.J. Argeș - sectia Rurală Albota, cu aviz de poliție rutieră, în realizarea atribuțiilor de serviciu, în cursul anului 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a falsificat mai multe procese-verbale de contravenție, cu prilejul întocmirii acestora, prin atestarea de fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv procesul-verbal seria x nr. x/14.10.2012, procesul-verbal nr. x/17.08.2012, procesul-verbal seria C. civ. nr. x/10.08.2012 și procesul-verbal nr. x/09.08.2012.

S-a reținut că inculpatul A., în calitate de agent șef de poliție în sectia Rurală Albota, cu aviz de poliție rutieră, în realizarea atribuțiilor de serviciu, a falsificat un proces-verbal de contravenție, prin contrafacerea scrierii, respectiv a încheiat procesul-verbal nr. x/09.08.2012 în numele martorului C. (agent de poliție), fără încuviințarea acestuia, de natură să producă consecințe juridice, respectiv obținerea de despăgubiri de la societățile de asigurări.

II. Hotărârea instanței de apel

Prin decizia penală nr. 337/A din 23 aprilie 2021 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinței penale nr. 917 din data de 03 august 2020, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

III. Hotărârea atacată cu recurs în casație

Împotriva deciziei penale nr. 337/A din 23 aprilie 2021 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, inculpatul A. a declarat recurs în casație.

Prin cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat, a fost invocat temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., solicitându-se să se constate nelegalitatea hotărârii de condamnare, în sensul că fapta nu este prevăzută de legea penală.

În esență, a apreciat că situația de fapt reținută de către judecătorul fondului și, ulterior, de către instanța de apel, nu se circumscrie normei de incriminare. În ceea ce privește fapta de fals intelectual, a arătat că polițistul nu este parte activă a accidentului, ci este sesizat de către părțile implicate la evenimentul rutier, iar polițistul își exprimă opinia legală într-un proces-verbal întocmit pe baza înscrisurilor preexistente, respectiv declarațiile părților sau schița de eveniment, stabilind astfel consecința juridică a accidentului rutier, persoana vinovată de producerea accidentului și dacă aceasta beneficiază de asigurare de răspundere civilă. Astfel, a apreciat că în ipoteza în care ceea ce se regăsește în procesul-verbal nu corespunde realității nu i se poate imputa inculpatului, atâta timp cât declarațiile părților nu au fost anulate de instanță și nu s-a constatat că există o altă realitate față de cea consemnată.

De asemenea, a doua critică cuprinsă în motivele de recurs vizează cheltuielile judiciare stabilite de instanța de apel în cuantum de 15.000 RON, reținându-se 85 de dosare de daună. În acest sens, a arătat că, deși se susține că au fost analizate 85 de dosare de daună, inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat referitor la patru procese-verbale de constatare a contravențiilor, iar 80 de dosare nu privesc persoana inculpatului.

În continuare, s-a apreciat că hotărârea pronunțată de instanța de apel nu a fost motivată, conducând astfel la încălcarea prevederilor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1), punctul 2, lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, a solicitat să se dispună achitarea inculpatului, atât sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual în formă continuată, cât și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, apreciind că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale acestor infracțiuni, faptele nefiind prevăzute de legea penală.

În subsidiar, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța investită cu soluționarea apelului, ori după caz a fondului, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., pentru condamnarea pe baza unui proces inechitabil, cu ignorarea completă a apărărilor inculpatului, nelegalitatea soluției de condamnare generând nu numai nelegalitatea pedepsei, ci implicit și lipsa evaluării prevederii faptei în legea penală.

IV. Examinând recursul în casație, se constată că acesta este nefondat.

Examinând recursul în casație din perspectiva cazului de casare invocat, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), se constată următoarele:

Cazul de casare invocat de inculpat are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă pe care în mod greșit instanța a considerat-o infracțiune, întrucât în realitate, fapta nu se găsește în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracțiune. Este situația faptelor care au un caracter civil, comercial, ș.a. ori situația dezincriminării unei fapte prevăzute de legea penală.

În analiza acestui caz de recurs în casație se pot supune verificării instanței critici cu privire la corespondența dintre fapta concretă cu descrierea conținută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, întrucât statuările în fapt ale instanței de apel nu pot fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, criticile formulate de recurentul inculpat se referă, în esență, la argumente potrivit cărora faptele constatate de instanța de fond și de curtea de apel nu sunt prevăzute de legea penală, la refuzul explicit al instanței de fond de a analiza situația premisă generată de declarațiile mincinoase ale participanților la trafic ori să aducă vreun argument prin care să se combată apărările inculpatului, respingerea nemotivată de către instanța de apel a apărării cu privire la procedura de sistem, respectiv PROPSPR/9, care atestă faptul că agentul constatator nu este un martor la accident, ci el este un actor social care intervine ulterior, rezumându-se la a analiza contextul factual al contravenției și luând o decizie în consecință (acesta nu modifică contextul factual al accidentului, declarat de șoferi).

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acțiunile inculpatului corespund elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunilor de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 C. pen. 1969 și de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) și (2) C. pen. 1969, pentru ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 și a art. 5 C. pen., reținute în concret în sarcina sa.

Sub aspectul conținutului juridic al celor două infracțiuni, reținute în sarcina inculpatului, este necesar să se constate existența situației premisă, constând în starea de fapt preexistentă, care să justifice întocmirea unui înscris oficial (în cazul falsului material) sau, respectiv, cu privire la care înscrisul oficial trebuie să constate anumite date în conformitate cu adevărul și să servească ca mijloc de probă pentru acea stare de fapt.

În ce privește latura obiectivă din conținutul constitutiv al infracțiunilor:

- pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, elementul material constă în acțiunea de falsificare, în mod material, a înscrisului, fie prin contrafacerea (prin reproducerea conținutului obișnuit al înscrisului) scrierii sau subscrierii, fie prin denaturarea materială a conținutului acestuia. Cerințele esențiale pentru ca acțiunea de falsificare materială a unui înscris să întregească latura obiectivă a infracțiunii constau cumulativ în faptul ca înscrisul să facă parte din categora înscrisurilor oficiale (întocmite, emanate de o autoritate) și ca înscrisul falsificat să fie susceptibil de a produce consecințe juridice în cazul în care este folosit.

- pentru infracțiunea de fals intelectual (în modalitatea normativă reținută în cauză), elementul material constă în atestarea la momentul întocmirii a unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului de către un funcționar aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Cerințele esențiale pentru existența elementului material constau în aceea ca atestarea să fie comisă în exercițiul atribuțiilor, să fie susceptibilă de a produce consecințe juridice și, respectiv, să se refere la date, fapte sau împrejurări care privesc starea de fapt pentru constatarea căreia s-a întocmit înscrisul oficial.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată a rezultat în cauză din probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.

În cauză, astfel cum rezultă din starea de fapt, acțiunile inculpatului, în calitate de agent șef de poliție în secția Rurală Albota, cu aviz de poliție rutieră, care, în realizarea atribuțiilor de serviciu, în baza aceleiași rezoluții infracționale a atestat în mod necorespunzător adevărului fapte sau împrejurări în conținutul a patru procese-verbale de contravenție, cu prilejul întocmirii acestora și, respectiv, a falsificat un proces-verbal de contravenție, prin contrafacerea scrierii, în numele martorului C. (agent de poliție), fără încuviințarea acestuia, de natură să producă consecințe juridice, respectiv obținerea de despăgubiri de la societățile de asigurări, corespund textelor legale de incriminare a faptei de fals intelectual și fals material în înscrisuri oficiale, în modalitatea reținută de instanța de apel.

Prin urmare, criticile inculpatului, iterate și în fața instanței de apel, în sensul că nu s-au avut în vedere apărările sale - faptul că procedura de sistem PROPSPR/9 care atestă faptul că agentul constatator nu este un martor la accident, ci doar un actor social care intervine ulterior, faptul că situația premisă presupune constatarea prealabilă a conținutului fals al declarațiilor date de către conducătorii auto presupus implicați în accidentele rutiere - nu pot fi primite, întrucât situația premisă (atestarea contravenției, conform adevărului, pe care înscrisul oficial trebuia să o constate) și cerințele pentru existența infracțiunilor au rezultat din materialul probatoriu, iar, pe de altă parte, dispozițiile legale incriminatoare nu impun îndeplinirea prealabilă a acestor condiții.

Împrejurarea ca declarațiile părților să fie anulate de instanță nu este necesară și prealabilă pentru existența infracțiunii, câtă vreme starea de fapt reținută este dovedită prin coroborarea mai multor mijloace de probă, administrate în cursul procesului penal.

În ce privește procedura de sistem care atestă faptul că agentul constatator nu este un martor la accident, ci doar analizează contextul factual al contravenției, din probe rezultă că acuzația nu a constat în omisiunea sau imprecizia inculpatului în constatarea contravențiilor, ci în faptul că, în realitate, acestea nici nu au existat.

Astfel, instanțele au analizat și evaluat detaliat probele administrate, având în vedere declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor presupuși contravenienți în procesele-verbale încheiate de inculpat, faptul că sancțiunea contravențională nu a fost implementată în evidențele Serviciului Rutier, neconcordanțele identificate între mențiunile din registrul de contravenții și exemplarele 2 și 3 ale proceselor-verbale înaintate de societatea de asigurări, cu privire la agentul constatator, numele contravenientului, sancțiunea aplicată și data săvârșirii contravenției, raportul de expertiză criminalistică grafică care a concluzionat că inculpatul a completat cele patru procese-verbale și declarația martorului C., menționând fals numele agentului constatator.

Înalta Curte precizează că, pe calea recursului în casație nu se evaluează materialul probator, nu se modifică starea de fapt, întrucât, fiind o chestiune ce implică aprecierea probelor existente în cauză, acest aspect nu poate fi cenzurat în această cale extraordinară de atac.

În realitate, criticile, similare cu cele invocate în apel, sunt referitoare la neîntrunirea elementelor laturii obiective, iar nu la lipsa elementelor de tipicitate infracțională, acestea reprezentând chestiuni care vizează temeinicia hotărârii de condamnare și nu conformitatea hotărârii atacate cu dispozițiile legii.

În ce privește susținerea apărării, în sensul că la momentul completării proceselor-verbale de contravenție inculpatul nu ar fi avut reprezentarea realităților sau aspectelor consemnate în cuprinsul acestora, aceste elemente țin de latura subiectivă a cauzei, respectiv vinovăția cu care inculpatul a acționat în întocmirea respectivelor procese-verbale. Or, în calea de atac a recursului în casație se analizează numai aspecte ce țin de tipicitatea obiectivă a cauzei, iar nu forma de vinovăție cu care a fost săvârșită infracțiunea, aceasta reprezentând o trăsătură ce se analizează exclusiv de către instanțele ordinare, întrucât presupune un proces de analiză și evaluare a probatoriului.

În ce privește latura subiectivă a infracțiunilor pentru care a fost condamnat recurentul, se reține că în conceptul de "faptă prevăzută de legea penală" nu poate fi inclusă și condiția privitoare la forma de vinovăție, în cuprinsul art. 15 alin. (1) din C. pen. fiind enumerată distinct trăsătura esențială ca fapta să fie prevăzută de legea penală de aceea ca fapta să fie săvârșită cu vinovăție. Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, în analiza corespondenței obiective de incriminare a faptei, nu poate proceda la o analiză asupra elementelor constitutive ale laturii subiective, care ar presupune în mod necesar analiza probatoriului administrat cu privire la circumstanțele concrete de comitere ale infracțiunii.

Astfel, cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. permite Înaltei Curți de Casație și Justiție să verifice existența corespondenței între fapta concretă stabilită prin hotărârea definitivă de condamnare, numai sub aspectul laturii obiective, nu și sub aspectul laturii subiective, care nu poate fi cenzurată din perspectiva noțiunii de "faptă ce nu este prevăzută de legea penală".

În ceea ce privește cea de-a doua critică formulată de apărare, care vizează cheltuielile judiciare stabilite de instanța de apel în cuantum de 15.000 RON, reținându-se 85 de dosare de daună, deși inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat referitor la patru procese-verbale de constatare a contravențiilor, nu poate fi încadrată în cazul de casare invocat în prezenta cauză, excedând recursului în casație.

Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat detaliat criticile inculpatului sub acest aspect și a motivat în finalul deciziei cuantumul cheltuielilor prin raportare la toate activitățile efectuate în cauză, care le-au justificat.

În ceea ce privește ultima critică formulată de apărare, în sensul că decizia recurată nu este motivată, nici acest motiv nu se circumscrie cazului de casare invocat în prezenta cauză.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul nu a evidențiat elemente de nelegalitate, care să conducă la concluzia că faptele pentru care a fost condamnat nu constituie infracțiuni, ci a solicitat o reinterpretare a probelor, prin prisma unor critici comune cu cele formulate cu titlu de apărări în fond și apel.

Starea de fapt reținută în cauză nu poate fi modificată pe calea recursului în casație, astfel că o eventuală reevaluare a conținutului mijloacelor de probă nu ar putea fi valorificată în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute în art. 438 din C. proc. pen., în condițiile în care recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., instanța va respinge ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 337/A din 23 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 337/A din 23 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 ianuarie 2022.