ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 587/2022

Ședința publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă la data de 19.07.2017, sub nr. x/2017, reclamanta Regia Autonoma pentru Activități Nucleare R.A. a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. prin care a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 2.106.843,49 RON, reprezentând contravaloarea regularizării bonusului aferent perioadei ianuarie- decembrie 2016, conform Deciziei ANRE nr. 347/15.03.2017.

Prin sentința civilă nr. 875/01.07.2020, Tribunalul București, secția a VI-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Regia Autonoma pentru Activități Nucleare R.A. în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea ei în tot, în sensul admiterii cererii sale de chemare în judecată.

Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă prin decizia civilă nr. 825/2021 din 12 mai 2021 a admis apelul formulat de apelanta Regia Autonomă pentru Activități Nucleare R.A., prin lichidator judiciar A. SPRL, împotriva sentinței civile nr. 875/01.07.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata Compania Nationala de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A..

A schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată.

La data de 25 iunie 2021 (data poștei), pârâta Compania Națională de Trmasport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. a formulat cerere de recurs împotriva deciziei civile nr. 825/2021 din 12 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă arată că hotărârea pronunțată de instanța de apel este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanța de apel nu a identificat, interpretat și aplicat corect normele legale de drept material incidente. Concret instanța de apel a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material, respectiv a celor vizând principiul forței obligatorii a convcnțiilor civile reglementat de art. 1270 alin. (1) C. civ., principiu care se răsfrânge și asupra clauzelor contractuale vizând condițiile în care Transelectrica este îndreptățită să refuze plata sumelor pretinse de B..

De asemenea, se mai susține că hotărârea instanței de apel este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1350 alin. (2) C. civ., care prevede că o persoană răspunde contractual doar atunci când, fără justificare nu își execută obligațiile pe care le-a contactat.

Justificarea pârâtei pentru neexecutarea obligației de plată este întemeiată, întrucât intimata-reclamantă nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, iar prevederile contractuale agreate de părți, care fac trimitere la art. 17 alin. (5) din Ordinul Președintelui ANRE nr. 116/2013 obligă la achitarea facturilor emise de B..

B. nu poate pretinde plata, dacă nu și-a îndeplinit ea însăși obligațiile asumate în temeiul contractului, sens în care cererea de chemare în judecată este neîntemeiată.

Factura emisă de B. nu a fost achitată de către Transelectrica, întrucât pârâta a aplicat prevederile art. 17 alin. (5) din Ordinul Președintelui ANRE nr. 116/2013, act care stă la baza contractului agreat de părți.

Pârâta a solicitat compensarea de drept a sumei de 2.106.843,49 RON debit principal cu parte din suma de 63.647.054 RON datorată de B. în considerarea prevederilor art. 17 alin. (5) din Ordinul ANRE nr. 116/2013, însă instanța de apel a constatat eronat faptul că legislația specială din domeniul insolvenței înlătură posibilitatea compensării legale a creanțelor născute ulterior deschiderii procedurii insolvenței.

Modalitatea în care instanța de apel a înțeles să interpreteze dispozițiile art. 1616-1617 C. civ. și ale art. 52 și art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 și să le aplice la situația dedusă judecății este total eronată.

Față de caracterul reciproc al creanțelor menționate, instanța de apel ar fi trebuit să dea eficiență compensării legale până la concurența sumei mai mici, stabilind totodată că acest mijloc de stingere a obligațiilor reciproce este compatibil cu art. 52 din Legea nr. 85/2006.

Prevederile art. 52 din Legea nr. 85/2006 instituie posibilitatea invocării de către un creditor a dreptului său de a cere compensarea creanței sale cu cea a debitorului atunci când sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1616-1617 C. civ.. Prin această prevedere se garantează dreptul de creanță al creditorului asupra patrimoniului debitorului.

Compensația legală operează de drept, ori de câte ori sunt întrunite condițiile prevederilor art. 1616 -1617 C. civ., iar invocarea în cursul procesului reprezintă un mijloc de apărare pus la dispoziția pârâtului și care duce la respingerea în tot sau în parte a pretențiilor reclamantului, dacă cele trei cerințe cumulative se verifică.

Recurenta susține că situația în speță nu reprezintă unul dintre cazurile de excludere a compensației, chiar și în ipoteza în care s-ar interpreta că este vorba de o creanță ulterioră deschiderii procedurii insolvenței ce se compensează cu una curentă deținută de Transelectrica.

Concluzia instanței de apel nu are suport legal nici în legea insolvenței și nici în C. civ., existând posibilitatea compensării unor creanțe și datorii reciproce. Mai mult, există reglementări europene care se aplică cu prioritate și care permit compensarea creanțelor indiferent de momentul nașterii acestora înainte sau după data deschiderii procedurii insolvenței împotriva unui debitor.

Stingerea prin compensare a creanțelor reciproce existente între părți nu aduce atingere dispozițiilor art. 123-125 din Legea nr. 85/2006 care reglementează ordinea de distribuire a fondurilor obținute din lichidare, cât timp însuși legiuitorul a prevăzut printr-o dispoziție expresă din același act normativ că o atare operațiune este permisă.

În continuare, recurenta solicită ca în situația în care nu ar fi apreciate incidente prevederile privind compensația legală, să se constate faptul că pârâta nu poate fi obligată la plata sumei solicitate, iar B. nu este îndreptățită să solicite plata bonusului de cogenerare, potrivit prevederilor art. 17 alin. (5) din Regulamentul privind stabilirea modului de colectare a contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență și de plată a bonusului pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență, aprobat prin Ordinul președintelui ANRE nr. 166/2013, act care stă la baza raportului juridic obligațional și de la care nu se poate deroga.

Cum în speță suma datorată de CNTEE Transelectrica S.A. este mai mică decât suma datorată de B. este evident că intimata-reclamantă nu este îndreptățită să mai solicite obligarea la plata sumei de 2.106.843,49 RON.

În continuare, recurenta face un istoric al emiterii facturii nr. x pe care a înaintat-o către B. la data 09.04.2014, care a fost refuzată la plată, cu motivarea "până la pronuțarea unei hotărâri definitive". Acest litigiu a fost soluționat definitiv la data de 25.09.2018 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Facturile privind debitul principal și penalități nu au fost contestate de către B. ca mod de calcul, faptul că a fost contestată în contencios administrativ Decizia Președintelui ANRE nr. 743/2014 nu are nicio relevanță, decizia fiind obligatorie și producând efecte în continuare, simpla plângere neducând la suspendarea aplicării Ordinului.

Prevederile art. 17 alin. (5) din Regulamentul aprobat prin Ordinul ANRE nr. 116/2013 sunt incidente, chiar dacă împotriva debitoarei s-a deschis procedura insolvenței. Legea insolvenței nu conține prevederi care pot înlătura clauza de natură tehnică și financiară din contractele reglementate încheiate între părți și în lipsa cărora contractul nu s-ar mai putea derula.

Recurenta apreciază că se impune ca instanța de recurs să dea indicații instanței de apel în sensul reevaluării chestiunilor legate de reevaluarea temeiniciei existenței și întinderii pretențiilor, a compensării creanțelor reciproce, urmând ca toate acestea să fie reevaluate în rejudecare.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, cu consecința respingerii cererii reclamantei și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 10 august 2021, intimata-reclamantă Regia Autonomă pentru Activități Nucleare RA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 28.10.2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Prin încheierea din 27.01.2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul, stabilind termen de judecată la 03.03.2022, în vederea soluționării recursului în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Nțională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" SA. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Recursul recurentei-pârâte s-a întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., așa încât, prin raportare la textele de lege invocate prin cererea de chemare în judecată dar și în apărare, de către pârâtă, atât în fața primei instanțe cât și în faza apelului și respectiv, a recursului, s-a analizat dacă instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, în lumina particularităților speței și a normelor de drept material incidente în dosar.

Se observă, cu întâietate, că recurenta nu contestă debitul pretins de către intimata-reclamantă prin cererea de chemare în judecată, în considerarea Deciziei ANRE. nr. 347/15.03.2017 prin care s-a avut în vedere regularizarea plăților corespunzătoare bonusului aferent cantității de energie electrică produsă în cogenerare și livrată prin centrala C. aparținând reclamantei, dar că ceea ce se susține în combaterea pretențiilor rezultate din Decizia ANRE, obligatorie pentru părți, este nesocotirea de către instanța de apel a compensării, ca mod de stingere a obligațiilor dintre părți.

Această chestiune, invocată și în apărare în fața tribunalului, are în vedere faptul că la rândul ei recurenta deține împotriva intimatei o creanță rezultată din supracompensarea activității de producere a energiei electrice în cogenerare de înaltă eficiență, pentru centrala C. și că, prin raportare la momentul deschiderii procedurii insolvenței împotriva reclamantei, la 18.09.2013, cel puțin cu privire la suma de 2.106.843,49 RON aferentă facturii nr. x/22.03.2017, emisă potrivit cu contractul nr. x/2011 și în baza Deciziei ANRE. nr. 347/15.03.2017, trebuia să se țină seama de compensarea legală și de dispozițiile art. 1616 și urm. din C. civ. incidente în cauză.

Asupra acestui aspect, al compensării, în mod corect s-a aplecat însă instanța de apel când a considerat că dispozițiile art. 52 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței constituie o excepție de la regula consacrată de art. 75 din aceeași lege, fiind totodată și norme speciale, derogatorii de la dreptul comun (art. 1617 din C. civ.), având o aplicare prioritară în dosar.

Sub aspectul debitului necontestat în cauză de către recurentă și din perspectiva hotărârilor judecătorului-sindic referitoare la tabelul creditorilor și la momentul nașterii creanțelor Companiei Naționale de Transport al Energiei Transelectrica S.A.. împotriva intimatei-debitoare, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, dar anterior declarării falimentului debitoarei, instanța de apel a apreciat în mod legal că nu se poate reține compensarea, textul de lege invocat anterior (art. 52) stabilind fără echivoc faptul că "deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii".

Prin decizia recurată nu s-a nesocotit, cum consideră recurenta, principiul forței obligatorii a contractelor reglementat de art. 1270 alin. (1) din C. civ., deoarece instanța de apel nu s-a aplecat să cerceteze refuzul justificat sau nu al pârâtei de a achita sumele pretinse de B.., ci a subliniat aspectul prioritar al aplicării normelor speciale din materia insolvenței, luând în mod legal în considerare hotărârile judecătorului-sindic pronunțate în cadrul procedurii de insolvență a debitoarei B..

Legea nu interzice compensarea creanțelor între creditor și debitor însă această operațiune juridică trebuie, în procedura insolvenței, supusă controlului și cenzurii judecătorului-sindic, acesta fiind cel îndreptățit să constate îndeplinite condițiile legale pentru a avea loc compensarea.

La momentul deschiderii procedurii de insolvență împotriva reclamantei-debitoare își găseau aplicabilitatea prevederile exprese și imperative ale art. 52 din Legea nr. 85/2006, așa încât, operațiunea compensării uzitată și pentru creanțele ulterioare deschiderii procedurii, indiferent de momentul nașterii acestora și de procedura în care au luat ființă sau de natura creanțelor ori de calitatea creditorilor, cum consideră recurenta, nu poate fi reținută.

Față de cele expuse, având în vedere și dispozițiile legale invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei nr. 825 din 12.05.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Regia Autonomă pentru Activități Nucleare RA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. împotriva deciziei civile nr. 825/2021 din 12 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă REGIA AUTONOMĂ pentru ACTIVITĂȚI NUCLEARE R.A. prin lichidator judiciar A. SPRL.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2022.