ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 49/2022

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, la data de 22.02.2021, secția I civilă - Litigii de Muncă, în dosarul nr. x/2021 reclamantul A., cu reședința în Lugoj, str. x, jud. Timiș, a chemat în judecată pârâta DISTRIBUTIE ENERGIE OLTENIA S.A. (fostă CEZ DISTRIBUȚIE SA) solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, instanța să dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor de natură salarială pentru orele lucrate suplimentar peste normativul lunar de 40 ore pe săptămână, pentru o perioada 22 februarie 2018 - 13 iunie 2020, cu luarea în considerare a sporurilor prevăzute în Codul muncii și în Contractul Colectiv de Muncă (CCM) pentru calculul orelor suplimentare ce au fost efectuate, inclusiv sporurile pentru orele efectuate noaptea, sâmbăta, duminica, în zilele libere plătite sau în zilele de sărbători legale, drepturi ce urmează a fi actualizate cu rata inflației și dobânda legală, de la data de la care trebuiau plătite respectivele ore suplimentare și până la plata efectivă a acestora, din care se va scădea suma plătită deja de pârâtă pentru consemnul în stație; pentru stabilirea numărului de ore lucrate suplimentar, să se constate că toate orele din timpul turei de 24 de ore petrecute la locul de muncă reprezintă timp de muncă (timp de lucru), inclusiv cele din perioada de consemn în "spațiul special amenajat pentru odihnă"; obligarea pârâtei la plata daunelor - interese pentru neplata acestor drepturi la scadență, constând în dobânda legală penalizatoare, de la data de la care trebuiau plătite și până la plata efectivă a acestora. A mai solicitat să se constate că pe întreaga perioadă în care a fost angajat al pârâtei a lucrat în condiții speciale de muncă pentru care nu a primit sporuri sau alte indemnizații și să fie obligată pârâta la plata de daune de natură morală în cuantum de 200.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1461/15 septembrie 2021, Tribunalului Timiș, secția I civilă a admis excepția de necompetență teritorială invocată de către pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

În esență, Tribunalul Timiș a reținut că nu este competent teritorial să judece acțiunea formulată de reclamantul A., prin care acesta a solicitat plata orelor suplimentare efectuate în perioada 22 februarie 2018 - 13 iunie 2020 și constatarea condițiilor speciale de muncă, în raport cu dispozițiile art. 210 din Legea 62/2011, conform cărora:

"Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

De asemenea, Tribunalul a reținut că, din copia cărții de identitate a reclamantului depusă la dosar, rezultă că acesta are domiciliul în județul Dolj și reședința în municipiul Lugoj. Deși reclamantul a indicat prin acțiune faptul că are reședința în municipiul Lugoj, pârâta a susținut că acesta locuiește efectiv în județul Dolj, fiind viceprimar al comunei Ostroveni.

Prin urmare, instanța a reținut că reclamantul locuiește efectiv în județul Dolj, față de funcția publică pe care o deține, cea de viceprimar al comunei Ostroveni.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Dolj.

La termenul de judecată din 19 noiembrie 2021, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 4103/19.11.2021, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timș, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În esență, Tribunalul Dolj a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată constă în drepturi bănești, acțiunea fiind formulată de către reclamantul A. care s-a aflat în raporturi de muncă cu pârâta, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 269, alin. (2) Codul muncii, potrivit cărora competența este alternativă, fiind deopotrivă competentă atât instanța de la domiciliul reclamantului, cât și instanța de la reședința acestuia.

În cauză, reclamantul are domiciliul în jud. Dolj, iar reședința în Lugoj, str. x, jud. Timiș, astfel cum rezultă din copia cărții de identitate . Reședința are valabilitate de la data de 10.02.2021 până la data de 09.02.2022.

Prin urmare, Tribunalul a constatat că instanța de reședință este un element ce trebuie să fie luat în considerare la stabilirea competenței, aceasta fiind, în această ipoteză, alternativă. Cum acțiunea reclamantului a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș în data de 22 februarie 2021, iar reședința a fost stabilită începând cu data de 10 februarie 2021, rezultă că, la momentul înregistrării cererii, reclamantul avea reședința pe raza județului Timiș.

În consecință, instanța a arătat că, având în vedere că reclamantul are atât domiciliul, cât și reședința legal stabilite anterior promovării prezentei cereri de chemare în judecată, competența este una teritorială alternativă a mai multor instanțe, Tribunalul Timiș fiind deopotrivă competent, astfel că nu putea să analizeze propria necompetență teritorială și să decline soluționarea cauzei în favoarea altei instanțe.

Prin urmare, instanța a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Timiș competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul Timiș și Tribunalul Dolj, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Niciuna din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect drepturi bănești prin care reclamantul A. a solicitat plata orelor suplimentare efectuate în perioada 22 februarie 2018 - 13 iunie 2020 și constatarea condițiilor speciale de muncă, în contradictoriu cu pârâta Distribuție Energie Oltenia S.A..

Conform dispozițiilor art. 269, alin. (2) Codul muncii "(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul."

Din copia actului de identitate aflat la fila x volumul I din dosarul Tribunalului Timiș, rezultă că la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 22 februarie 2021, reclamantul avea domiciliul în județul Dolj și reședința în Lugoj, județul Timiș.

Conform dispozițiilor art. 87, respectiv art. 88 C. civ., domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală, iar reședința persoanei fizice este în locul unde își are locuința secundară.

Înalta Curte reține că, reclamantul având posibilitatea să opteze pentru una din cele două instanțe, a înțeles să investească Tribunalul Timiș cu soluționarea cauzei.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2022.