CtEDO 16.11.2023 Auto

RACHEWSKAYA ET AUTRES c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
16.11.2023
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
RACHEWSKAYA ET AUTRES c. FRANCE (CtEDO, 2023)
HUDOC · oficial

CINCIEA SECTIUNE DECIZIE Recurență nr. 969/22 Tamara RACHEWSKAYA împotriva Franței și alte 5 cereri Cursul European al Drepturilor Omului secțiunea a cincea, care se află la 16 noiembrie 2023 într-o comisie formată din: Carlo Ranzoni, președinte, Mattias Guyomar, Mykola Gnatovskyy, judecători, și Martina Keller, grefier adjunct de secțiune , a cincea secțiune: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență: Recurență

Printr-un ordin din 21 mai 2010, prefectul din Île-de-France a înregistrat, în întregime, ca monumente istorice mormântul lui T.R. cu Sfântul Sfânt și baza sa, care constituie steaua funerară cu epitaful gravat și semnat de Brancusi. (8) Astfel cum este prevăzut la articolul L. 621-25 din Codul patrimoniului (CDP, §18 de mai jos), în privința clădirilor sau părților de clădiri care, prin natura lor, prezintă un interes istoric sau de artă suficient pentru a face ca conservarea să fie de dorit, prefectul a luat această decizie fără consimțământul grupului de consilieri. (9) În mod similar, aceștia au formulat această cerere, considerând că întreaga dispoziție a bunurilor se încadrează în categoria de bunuri mobili, decizia respingând de asemenea lucrările de consiliere, de exemplu, de la 10 iunie 2010 și de la 10 iunie 2016, iar în temeiul acestei decizii, se recurgă la o declarație de imobilă, care respinge lucrările de fond și de proprietate ale monumentelor, de la care nu se poate obține o destinație. (10) În acest sens, prin ordinul articolului 17 din decretul de la Parchetul de la 28 martie, din 17 martie, prefectul a adoptat, de asemenea, această cerere, în temeiul articolului 8 din 8 martie, de la art. 8 din decretul 10 din 2016 de la 10 martie, de la 10 iunie, de la 10 martie, de la data de 8 martie, de 8 martie, de la data de 8 martie, de data de data de 8 martie, de data de data de data de 8 martie, de data de data de data de 8 martie, de data de data de data de 8 martie, de data de data de data de data de 8 martie, de data de data de data de data de 8 martie, de data de data de data de data de data de 8 martie, de data de data de data de data de data de 8 martie, de data de data de data de data de data de data de data de data de 8 martie

Din documentele din dosar reiese că, deși sculptura intitulată "Spinutul" a fost realizată de Constantin Brancusi în 1909, înainte de moartea lui [T.R.], și nu a fost concepută în mod special pentru a-i aduce un omagiu, ea a fost plasată pe mormântul acesteia în 1911 la inițiativa lui [S.M.], logodnicul ei și prieten al lui Brancusi, cu acordul sculptorului, ca monument funerar. (...) nu este contestat că sculptorul însuși a dorit să fie păstrat pe mormânt. Sculptura este realizată tehnic împreună cu corpul mormântului, care a fost conceput în așa fel încât să nu poată fi văzut și care să excludă din mormântul specific sculptorului în 1911 faptele grave ale decedatului, care implică semnătura lui, iar astfel sculptura este o cerere juridică și de a-i aduce aminte de toate faptele grave și de a-i face cunoscut pe sculptor în momentul construirii. (...) 8.

În plus, TA a considerat că limitările la exercitarea dreptului de proprietate al reclamantelor, ca urmare a prezentării lucrărilor asupra bunului la controlul Serviciului Monumentelor Istorice, servesc drept o cauză de interes general și nu sunt disproporționate. (14) Printr-o hotărâre din 11 decembrie 2020, Curtea Administrativă de Apel (CAA) din Paris a respins soluția adoptată de tribunalul administrativ. Ea a calificat sculptura drept o clădire destinată motivului că nu a fost inițial concepută pentru a orna mormântul și, prin urmare, putea fi separată de sculptură în ansamblul său fără a aduce atingere integrității sale. (15) Printr-o hotărâre din 6 iulie 2021, Curtea a ordonat Consiliului să procedeze la o reexaminare a declarației de lucrări pentru a interveni asupra sculpturii. (15) În vederea respingerii dispozițiilor din art. 5 din Codul civil, Ministerul Culturii a respins decizia privind încorporarea acesteia în fondul civil. (16) Prin urmare, concluziile privind încorporarea sculului în fondul public și în fondul public nu au fost interpretate ca fiind în sensul articolului 5 din Codul civil.

În consecință, considerând că grupul sculptat "Le Baiser" care domină mormântul lui [T.R.] nu putea fi considerat un edificiu prin natura sa, și că acesta putea fi separat de acesta fără a fi afectată integritatea acestui element în sine sau a celui al clădirii, nu este de natură să împiedice caracterul de clădire prin natura întregului, care trebuie apreciat global. "Considerând că grupul sculptat "Le Baiser" care domină mormântul lui [T.R.] nu putea fi considerat un edificiu prin natura sa, și că acesta poate fi separat de acesta fără a fi afectat integritatea acestui element în sine sau a clădirii, nu este de natură să împiedice caracterul de clădire prin natura întregului, care trebuie apreciat global. "Considerând că grupul sculptat "Le Baiser" care domină mormântul lui [T.R.] nu putea fi considerat un edificiu prin natura sa, și că acesta nu putea fi separat de acesta fără a fi afectat integritatea acestui element în sine sau a clădirii, nu este de natură să împiedice caracterul de clădire fără a aduce atingere următoarelor condiții: (...) nu trebuie să fie descris ca un monument funcțional, nici ca un motiv de fondare pentru a fi considerat monument, în sensul articolului 5 din Codul civil, nici ca un element de fondare pentru a fi considerat ca fiind o clădire funcțională în sensul acestui act, nici ca fiind o clădire, nici o clădire, nici o clădire, nici o clădire, nici o clădire, nici un fel de clădire, nici o clădire, nici o clădire, nici o clădire, nici o clădire, nici o clădire, nici o clădire, nici un fel de clădire, nici o clădire, nici o clădire, nici o clădire, nici o clădire, nici o clădire, nici o clădire, nici o clădire, nici un alt lucru, nici o clădire, nici o clădire, nici o clădire, nici o clădire, nici o clădire, nici

În speță, din documentele din dosar reiese că voința tatălui decedatului, titular al concesiunii perpetue acordate lui la cimitirul Montparnasse de către orașul Paris după moartea lui [T.R.] în decembrie 1910, a fost să ridice pe mormântul său un monument funerar care să primească "Sărutul" lui Constantin Brancusi, achiziționat de artist la recomandarea iubitului fiicei sale dispărute, ca omagiu pentru tânără femeie.

Prin urmare, prefectul nu a comis o eroare de drept în procesul de clasificare [înlocuit de inscripția prin ordonanța menționată anterior] a grupului sculptat fără a colecta acordul proprietarilor.18 Pe de altă parte, dacă baza și stela mormântului lui [T.R.], fie că este vorba de mobilier, fie că este vorba de mobilier, fie că este vorba de imobil prin destinație, nu sunt aplicabile în speță, monumentul funerar constituind un imobil prin natura sa.Prefectul nu a comis o eroare de drept în procesul de clasificare [înlocuit de inscripția prin ordonanța menționată anterior] a grupului sculptat fără a colecta acordul proprietarilor.18 Pe de altă parte, dacă baza și stela mormântului lui [T.R. nu intră ca un drept patrimonial suficient de interes care să justifice înscrierea lor în funcția de construire a monumentelor, pentru că acestea nu obțin o proprietate totală invizibilă împreună cu sculptura funerară. (...) Cu toate acestea, decizia nu implică nici o restricție în ceea ce privește înscrierea monumentelor și a proprietății lor în funcția de înregistrare a monumentelor istorice, inclusiv în temeiul dispozițiilor din art. 20 din Codul de drept al statului roman (nr. 616-221), nici o restricție în ceea ce privește înscrierea acestor monumentelor și a monumentelor istorice, în conformitate cu dispozițiile din art. 4 din Codul de drept al statului roman (nr. 621-1), nici o restricție în ceea ce privește dreptul de proprietate asupra lucrărilor istorice și a monumentelor, inclusiv în scopul de a construire a monumentelor istorice.

Pe de o parte, în termenii articolului 17 din Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului: "Proprietatea fiind un drept inviolabil și sacru, nimeni nu poate fi privat de ea, decât atunci când necesitatea publică, constatată în mod legal, o cere în mod evident, și sub condiția unei despăgubiri corecte și prealabile". Se rezultă din ceea ce s-a spus în punctul precedent că recursul din cauza în care hotărârea atacată a încălcat dispozițiile articolului 17 din Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului nu poate fi luat în mod util în conformitate cu dispozițiile articolului 17 din Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului Prim.

Dacă ordinul contestat afectează exercitarea dreptului de proprietate al beneficiarilor dreptului de proprietate ai tatălui decedatului, limitările pe care le aduce la exercitarea acestui drept sunt justificate de obiectivul de interes general de conservare a patrimoniului național. Această înscriere nu numai că nu împiedică efectuarea lucrărilor de întreținere și reparare necesare pentru conservarea clădirii înscrise ca monumente istorice, dar permite autorității administrative să subvenționeze, în temeiul articolului L. 621-29 din Codul patrimoniului, în limita de 40% din cheltuielile efective. Astfel, în circumstanțele de față, o cerere de ajutor administrativ nu poate fi considerată ca fiind o cerere de drept de proprietate a părților atacate: o cerere de atac poate fi considerată a fi o cerere de interes public disproporționat sau a fi o cerere de atac excesiv sau de interes istoric.

Când construcțiile sau lucrările preconizate pe clădirile înscrise ca monumente istorice sunt supuse unui permis de construcție, unui permis de demolare, unui permis de amenajare sau unei declarații prealabile, decizia de acordare a permisului sau decizia de neopunere nu poate fi luată fără acordul autorității administrative responsabile cu monumentele științifice.

Articolul L. 621-29-1 Proprietarul sau chiriașul domeniuului este responsabil pentru conservarea monumentului istoric clasificat sau înregistrat care îi aparține sau îi este alocat. 19 . în temeiul articolului R.421 din Codul de urbanism : Toate lucrările privind o clădire sau o parte a unei clădiri înregistrate ca monumente istorice sunt permise să fie supuse construcției, cu excepția lucrărilor de întreținere sau de reînnoire ordinară și a lucrărilor care încorporează condițiile prevăzute la art. 4 din R. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP. APP

1, se plâng de înregistrarea sculpturii și a mormântului ca monumente istorice, pe care o califică atât de privare de proprietate, cât și de reglementări excesiv de stricte privind utilizarea bunurilor, întrucât implică o obligație de declarare prealabilă și de autorizare care le interzice să le dispună liber, lipsită de bază legală și de interes legitim și disproporționată, fără a face obiectul niciunei despăgubiri financiare și care le impune o obligație de întreținere și conservare.21 Având în vedere asemănarea obiectului cererilor, Curtea consideră oportun să le analizeze împreună într-o singură decizie.22 Curtea nu consideră necesar să răspundă la întrebarea cererilor de la reclamante, dacă toate cererile de violare ale statutului de cauză pot fi examinate imediat după ce se constată că toate motivele pentru care se invocă încălcarea prevederilor sunt irecevabile.23

În ceea ce privește plângerea formulată în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, Curtea constată că nu este în niciun fel întemeiată.Reclamanții nu explică nici de ce decizia Consiliului de Stat pronunțată în speță, care tratează o ipoteză diferită de cea reglementată în decizia din 28 noiembrie 2014 (un bun mobil special conceput pentru a fi încorporat într-un imobil în natură), ar constitui o evoluție a jurisprudenței sau în ce această evoluție pretinsă ar fi contrară unei bune administrări a justiției și cerințelor de securitate juridică și de protecție a încrederii legitime a persoanelor care se supun dreptului judecător în sensul jurisprudenței Curții (prime paroisse - paroisse catholique énemique et c. Luponce, România [GC], nr. 7691, recenzie nr. 1143/16, 29 noiembrie 2016).Acesta principiu general este că proprietatea trebuie să fie în mod evident garantată pe baza unei garanții generale și că această dispoziție este în conformitate cu principiul de respectare a dreptului de proprietate, care este respinsă de prima propoziție a articolului 1 din Convenție, precum și de altele menționate în prima teză a articolului 1 din Protocolul 1 și al celeilalte trei alineate ale Convenției, care conțin o anumită dispoziție, precum și prin respectarea a principiului de respectare a principiului de proprietate, care este respins de proprietate, în primul paragraf al articol 1 din primul paragraf al prezentei alineat, al prezentei, și al articolului 1 din Convenției, care conține alte trei dispoziții, precum și în ceea ce privește respectarea a celorlalte, în primul paragraf al prezentei alineate, al articolului 1 și al prezentei alineatului 1 din primul paragraf al prezentei de mai sus, care se în primul paragraf, care se încalcărânge, respectivul 1 din primul paragraf al articol, al prezentei alineat, al prezentei alineat, al prezentei, al prezentei de mai sus.

În ceea ce privește a treia normă, conținută în al doilea paragraf, ea recunoaște statelor contractante puterea de a reglementa, printre altele, utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general. A doua și a treia normă, care se referă la exemple particulare de violare a dreptului de proprietate, trebuie interpretate în lumina principiului consacrat de prima (Depalle c. Franța [GC], nr. 34044/02, § 77, CEDO 2010). 25. În primul rând, Curtea consideră, în speță, în mod similar cu dreptul de stat, că decizia de înregistrare în litigiu nu a privat reclamanții de proprietatea lor, ci a supus utilizarea acestuia unor restricții juridice. Această decizie constituie o intervenție în dreptul reclamantului, care a fost motivată de respectarea dreptului de proprietate, care a necesitat o analiză interdisciplinară a reglementării bunurilor, în sensul articolului 26 din Legea nr. 1 din 26 decembrie 2005 (a se vedea art. 1 din Legea nr. 1 din 26 decembrie 2005), dar nu și prin calificarea acestora dreptului de proprietate, în măsura în care reclamantul nu a respectat natura lor, care a fost înlocuvenită în mod similar cu o reglementare a bunurilor, în sensul articolului 26 din Legea nr. 1 din 26 decembrie 2005 (a se vedea art. 1 din Legea nr. 1 din 26 decembrie 2005), în măsura în care se aplică o reglementare de natură similară a drepturilor de proprietate (a se poate înlocuvenită în mod similar cu art. 1 din Legea nr. 1 din 26 din decembrie 2005 (a sectiunea nr. 1 din 26 din decembrie 2004) sau în măsura nr. 1 din Legea nr. 1 din 29 din decembrie 2004) (a sectiunea nr. 1 din decembrie 2004) sau în cazul în care reclamantul de în cauză nu este înlocuvenită înlocuvenită în mod legal).

În acest sens, Curtea reamintește că nu are sarcina de a se substitui jurisdicțiilor interne. Interpretarea legislației interne revine în primul rând autorităților naționale, în special instanțelor și tribunalelor, rolul său se limitează la verificarea compatibilității cu Convenția a efectelor unei astfel de interpretări. Prin urmare, cu excepția cazurilor de arbitrariitate evidentă, nu are competența de a pune la îndoială interpretarea legislației interne de către aceste jurisdicții. De asemenea, în acest punct, nu îi revine, în principiu, să compare diferitele hotărâri pronunțate, chiar și în litigii de primă instanță de vecin sau conexe, de către instanțe ale căror jurisdicție este independentă de ea (Neimpie Șahin și Șahin Șethan c.GC [27], n. 139/05, Turcia, 28 octombrie 2011).

În acest caz, Consiliul de Stat a considerat că înregistrarea în litigiu se încadrează în domeniul protecției patrimoniului național, astfel cum este garantat de articolele L. 621-25 și L. 627-27 din CDP, fie în dispozițiile privind imobilele sau părțile de imobil care prezintă un interes artistic sau istoric suficient pentru a justifica conservarea lor.Curtea subliniază că, pentru a face acest lucru, a procedat la o examinare a naturii bunului, pe care l-a calificat ca fiind imobil prin natura sa, nu ca fiind unitățile de sculptură și mormântul care îl susțin, și a considerat că este un drept de drept care nu este în eroare că calitatea de cultură a fost inscrisă în întregime ca monumentele relevante, fără acordul proprietarilor, pentru a putea funcționa.Curtea a considerat că aceste condiții constituie deja o condiție esențială pentru a-și proteja locuitorii, dar a continuat să invoce o anumită condiție a protecției culturale și a vieții istorice și a vieții culturale în sensul articolului 1 din Convenție, în afara de celelalte motivele de natură și de natură, care nu au fost în mod clar interpretate de către Curtea, în sensul articolului 1 al Convenției, în care nu este suficient să se recunoască că acest lucru a fost făcut în temeiul unui motiv juridic sau că nu este necesar.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că sculptura a fost ridicată în primul rând la rangul de comoară națională, ca o operă având un interes major pentru patrimoniul francez, apoi, înscrisă, cu monumentul funerar, a cărui a fost decis că formează un întreg indivizibil, în loc de monumente istorice în ceea ce privește interesul pe care îl prezintă din punct de vedere al istoriei și al dreptului. Reamintim că, amintind de notorietatea totală a operelor și de drepturile fundamentale ale lui Branciste, Curtea Generală nu a avut în vedere să păstreze un echilibru între motivele de inițiere a unei soluții de interes individual și cele de a refuza o întreagă structură de protecție a patrimoniului cultural, care nu a fost considerată ca fiind un drept fundamental, iar în cele din urmă, nu a existat nici un echilibru între cerințele de protecție a drepturilor fundamentale ale persoanelor și a drepturilor fundamentale ale celuilalt.

În controlul respectării acestei cerințe, Curtea recunoaște statului o mare marjă de apreciere atât pentru a alege modalitățile de implementare, cât și pentru a judeca dacă consecințele lor sunt legitime, în interesul public, pentru a atinge obiectivul legii în cauză (SCEA Ferme de Fresnoy , citată anterior).31 În ciuda proporționalității legii în litigiu, rezultă din decizia Consiliului de Stat că înregistrarea litigiului și exercitarea dreptului de proprietate a reclamantelor implică o obligație de conservare a bunurilor (§18 de mai sus) și condiționează realizarea lucrărilor sau alte măsuri care nu au fost luate în vederea obținerii unor obiecțiuni de construcție în mod previzibil, în ciuda naturii și a altor condiții istorice ale acestora, cu o măsură de a obține o concesiune excesivă, dar nu în mod evident în scopul de a obține o concesiune a drepturilor lor de proprietate (§19 de mai sus) și nu în mod necesar în scopul de a obține o concesiune a bunurilor lor (§32 de mai sus).16 Curtea consideră că nu este permisă o măsură de construcție excesivă în funcție de natura și de natura bunurilor lor, dar nu are nicio îndoială că acest lucru nu este permis în scop de control (§19 de mai sus).

Într-adevăr, în primul rând, Curtea amintește că lipsa despăgubirii plătite în despăgubire pentru încălcarea dreptului de proprietate adusă de stat în cadrul unei reglementări privind utilizarea bunurilor nu este suficientă pentru a caracteriza, în sine, o ruptură a echilibrului corect între cerințele interesului general al comunității și protecția dreptului la respectarea bunurilor (Depalle, citat mai sus, § 91, vezi, de asemenea, referințele citate în zsoy și alții împotriva Turciei (dec.), nr. 2727/21, § 49, 23 2023).

a fost clasificat printre comorile naționale la 4 octombrie 2006, adică la scurt timp după recunoașterea calității de proprietari ai bunurilor și revendicării de către reclamanți a bunurilor, în vederea împiedicării exportului, apoi a fost înscris, împreună cu mormântul și steaua, având în vedere interesul patrimonial și artistic pe care îl prezentau, în ansamblul lor, în calitate de monumente istorice prin decret din 21 mai 2010. În aceste condiții, cererea consideră că comportamentul statului, care este în cadrul unei acțiuni coerente în materie de protecție a patrimoniului, nu a făcut ca reclamanții să suporte o sarcină excesivă și de interes public disproporționat față de obiectivul Convenției de la Bruxelles din 20 decembrie 2029. Lista 33. din toate aceste considerente, Curtea Generală concluzionează că cererea trebuie să fie corectă, iar de asemenea, că nu trebuie să fie depusășită; cererea este scrisă pe motivul că nu este în conformitate cu dreptul comunității franceze și nu este respinsă de Convenția de la Bruxelles din 7 decembrie 2029. art. 3 din Convenția nr. 1 din 19 art. 3 din Convenția nr. 1 din 19 din 19 decembrie 1993; cererea de respingere a bunurilor nu este respinsă de dreptul comunității franceze și nu este respinsă de dreptul comunității române. art. 3 din Convenția nr. 1 din 93/19 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 922 din 930 din 930 din 930 din

23/12/2021 Tamara RACHEWSKAYA 1939 Primorskii rus Emmanuelle TRICHET 2. 1472/22 Rachewskaya c. Franța 23/12/2021 Galina RACHEWSKAYA 1942 Lviv ucrainean Emmanuelle TRICHET 3. 1488/22 Rachewskaya c. Franța 23/12/2021 Ekaterina RACHEWSKAYA 2001 Lviv ucrainean Emmanuelle TRICHET 4. 1503/22 Rachewsky c. Franța 23/12/2021 Vassili Nikolaevitch RACHEWSKY 1960 Lviv ucrainean Emmanuelle TRICHET 5.14/ 1522 Svyrydov c. Franța 23/12/2021 Mykola SVYRYDOV L 1975 regiunea ucraineană Emmanuelle TRICHET 6. 1525/22 Baveu (Livsk) c. Franța 23/12/2021 Rachevina Vinzaeva în Mont-Evie de Vassilie (Livsk) RASCEVENCEVENCE (Livsk) A fost arestrată în Paris în anul 1936 și a fost arestată în anul 1957 în Paris în anul 1476.[1]

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă