ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 331/2022

Ședința publică din data de 10 februarie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2680/21.12.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L..

A obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 603.000,73 RON reprezentând suma plătită către creditoarea pârâtei D..

A obligat pârâta la plata sumei de 11.871 RON reprezentând cheltuielile efectuate cu plata datoriei pe care pârâta o avea față de creditoarea D..

A obligat pârâta la plata dobânzii legale aferente celor două sume de la data plății acestora până la restituirea efectivă către reclamanți.

A respins capătul de cerere având ca obiect plata daunelor interese în cuantum de 50.000 euro ca neîntemeiat.

A anulat ca netimbrată cererea reconvențională.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. și B., solicitând admiterea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata sumei de 50.000 euro reprezentând daune interese suferite și pârâta C. S.R.L., solicitând anularea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 466 si urm C. proc. civ., ale art. 1488 si art. 1617 C. civ. precum si pe orice alte dispoziții incidente in cauza.

Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă, prin decizia civilă nr. 1485/A din 22 septembrie 2021 a anulat apelul formulat de apelanții-reclamanți A. și B., împotriva sentinței civile nr. 2680/21.12.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, ca netimbrat.

A respins apelul formulat de apelanta-pârâtă C. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 2680/21.12.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 1485 din 22 septembrie 2021 a declarat recurs recurenta-pârâtă C. S.R.L..

În drept, recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sub aspectul aplicării și încălcării prevederilor legale incidente în speță, respectiv art. 1384 alin. (1) C. civ.

Se susține că, în mod greșit a reținut instanța de apel că în raport de dispozițiile art. 1617 C. civ., creanțele invocate de pârâtă nu îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 663 C. proc. civ.. De asemenea, în mod greșit a reținut instanța de apel că pârâta nu a combătut cele reținute de instanța de apel cu privire la compensație, deși părții i-au fost respinse toate probele solicitate în susținerea apelului, respectiv înscrisuri, interogatorii și proba testimonială.

În măsura în care instanța de apel ar fi încuviințat aceste probe, recurenta-pârâta ar fi putut combate cele reținute de prima instanță cu privire la compensație, astfel încât se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a fi administrate aceste probe.

Instanța de apel a reținut că, compensația, ca mod de stingere a obligațiilor reciproce până la concurența celei mai mici dintre obligații intervine ope legis, indiferent de izvorul acestora dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1617 C. civ., respectiv datoriile să fie certe și să rezulte din încrisuri, să fie lichide, exigibile și să fi ajuns la scadență.

Pentru probarea îndeplinirii condițiilor legale ale compensației, arată recurenta că se impune administrarea de înscrisuri noi care emană de la E., pentru a se vedea retragerile de numerar din contul pârâtei în perioada 2016-2018, toate înscrisurile care îl vizează pe reclamant în legătură cu ridicările de numerar efectuate de acesta și de numitul F. din conturile pârâtei.

Intimatul-reclamant a ridicat sume de bani semnificative din conturile pârâtei deschise la E., sume pe care nu le-a restituit.

Se mai susține că instanța de apel nu a avut în vedere susținerile recurentei prin care a invocat incertitudinea creanței pretinse de intimații-reclamanți, invocând raportarea la dispozițiile art. 1384 C. civ., având în vedere faptul că niciunul dintre cele două credite, garantate de reclamanți nu a fost declarat scadent anticipat, iar din probele administrate în cauză nu poate fi dovedită iminența scadenței anticipate a celor două credite, iar banca nu a emis niciun act prin care să invoce scadența anticipată.

Așa cum rezultă din actele de la dosar, vânzarea imobilului ipotecat în favoarea băncii, s-a făcut ca urmare a acțiunii benevole a intimaților-reclamanți de vânzare a imobilului ipotecat, imobil care a fost vândut la un preț agreat de reclamanți.

În mod greșit a reținut instanța de apel că pârâta este răspunzătoare de prejudiciul creat reclamanților, deoarece nu a achitat ratele către bancă la scadență, acumulând datorii.

Față de toate aceste considerente, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, în ceea ce privește soluția de respingere a apelului pârâtei și trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța de apel în vederea rejudecării cererii de apel.

La 07.12.2021intimații-reclamanți A. și B. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 21.12.2021, recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat de recurenta - pârâtă C. S.R.L. sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de recurentă.

Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) statuând sancțiunea nulității pentru ipoteza în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este invocat formal.

Se constată că în expunerea argumentelor în susținerea acestui motiv de recurs, recurenta susține că instanța de apel a reținut în mod greșit situația de fapt și a respins cererea de probatorii formulată de pârâtă. Totodată, recurenta face trimitere la mijloacele de probă solicitate în cauză.

Susținerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți exprimate în combaterea acțiunii, dar care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Astfel, se reține că deși formal recurenta invocă greșita aplicare a prevederilor art. 1617 C. civ., în dezvoltarea memoriului de recurs această greșită aplicare este raportată la situația de fapt, ori la probatoriul administrat. Or, simpla invocare a unor texte legale, pretins a fi greșit interpretate și aplicate de instanța de apel, nu este suficientă pentru reținerea vreunui motiv de casare din cele reglementate de art. 488 C. proc. civ., câtă vreme nu sunt dezvoltate critici de nelegalitate care să susțină această ipoteză.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în susținerea apelului nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din același cod, iar modul de redactare a cererii de recurs nu permite determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, învestite cu verificarea legalității hotărârii recurate.

De aceea, chiar dacă prin decizia recurată se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurentei nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a acțiunii în anulare, deși recursul nu are caracter devolutiv.

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, cerințe care nu au fost respectate de către recurentă, motiv pentru care recursul declarat de aceasta va fi anulat.

Având în vedere cele reținute mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurenta C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1485A din 22 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. prin lichidator judiciar CII G. împotriva deciziei civile nr. 1485/A din 22 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. și A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2022.