ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2776/2021

Ședința publică din data de 15 decembrie 2021

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 01.11.2018, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâtele S.C. C. S.R.L. și D. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate inexistența dreptului de creanță pretins de pârâta S.C. C. S.R.L. pentru suma de 96.562,85 CHF (396.873,31 RON), ca urmare a prescrierii dreptului material la acțiunea de a solicita executarea silită și să oblige pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 35 C. proc. civ. și art. 451-455 C. civ.

La 11.02.2019 reclamanții au depus cerere adițională la cererea de chemare în judecată, prin care au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă și a S.C. E. S.A., administrator de creanțe S.C. C. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 1045/CA/16.10.2019, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. S.A., a admis acțiunea și a constatat inexistența dreptului pârâtelor de a pretinde creanța în temeiul contractului de credit nr. x/13.05.2008, acesta fiind stins prin prescripție. A obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 7.574 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 254/C/04.03.2020, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a completat sentința civilă nr. 1045/CA/16.10.2019, în sensul că au calitatea de reclamanți A. și B. și a înlăturat eroarea materială strecurată în alineatul al doilea al dispozitivului hotărârii, constând în expresia "a solicitat". Totodată, pârâtele au fost obligate și la plata către reclamanți a sumei de 7.000 RON, cu titlu de onorariu de avocat.

Împotriva sentinței civile nr. 1045/CA/16.10.2019, pârâta D. S.A. a declarat apel, iar pârâta E. S.A. a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 254/C04.03.2020.

Prin decizia civilă nr. 924/Ap/19.10.2020, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins ca nefondate apelurile și a obligat fiecare apelantă la plata către intimații-reclamanți a sumei de 3.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâta D. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

În motivare, recurenta a invocat încălcarea și aplicarea greșită de către instanța de apel a prevederilor art. 32 și art. 36 C. proc. civ., ale art. 1.568 alin. (1) și art. 1.574 C. civ. și ale art. 709 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Astfel, referitor la aplicarea greșită a prevederilor art. art. 32 și art. 36 C. proc. civ., ale art. 1.568 alin. (1) și art. 1.574 C. civ., a susținut că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive, subliniind că, în cauză, în raport cu dispozițiile art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală pasivă presupune o identitate între bancă și titularul dreptului subiectiv de creanță născut din contractul de credit nr. x/13.05.2008. Or, odată cu cesionarea drepturilor sale izvorâte din contractul de credit anterior menționat către S.C. C. S.R.L. la 11.12.2017, raporturile juridice dintre bancă și intimații-reclamanți au încetat.

Prin urmare, potrivit recurentei, S.C. C. S.R.L. este titulara dreptului de a urmări bunurile și veniturile intimaților-reclamanți pentru recuperarea creanței aferente contractului de credit nr. x/13.05.2008.

În continuare, a dezvoltat argumente referitoare la cesiunea de creanță, în sensul că reprezintă o modalitate de transmitere a obligațiilor pe cale convențională, iar din momentul transmiterii notificării debitorului cedat cu privire la cesiunea creanței, acesta devenea obligat față de noul creditor, putând exercita împotriva sa toate mijloacele de apărare pe care le putea opune și cedentului.

În acest sens, recurenta-pârâtă a arătat că în fața curții de apel a făcut dovada îndeplinirii formalităților de notificare a intimaților-reclamanți cu privire la cesiunea de creanță, iar modificarea părților inițiale ale actului juridic, survenită pe parcursul derulării raporturilor contractuale, nu era de natură a afecta substanța titlului executoriu.

Referitor la încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 709 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel nu a analizat notificarea nr. x/30.08.2017, prin care intimații-reclamanți au fost informați cu privire la posibilitatea de a achita debitul în cuantum de 374.580,15 RON, astfel că, implicit, nu a fost analizat nici cazul de întrerupere a prescripției, apreciindu-se greșit că termenul de prescripție s-ar fi împlinit la 09.01.2016.

Potrivit recurentei, banca a cesionat creanța, iar lipsa unui răspuns din partea împrumutaților a reprezentat o recunoaștere tacită a creanței datorate la 30.08.2017, astfel că termenul de prescripție a fost întrerupt, conform art. 709 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., apreciind că după acest moment începe să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani.

În drept, a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimații-reclamanți au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că în cererea de recurs se reiau identic motivele de apel, că dispozițiile art. 1.568 alin. (1) și art. 1.574 C. civ. au fost evocate doar formal, deoarece nu se dezvoltă critici din care să rezulte interpretarea și aplicarea greșită a acestora, iar în cadrul memoriului de recurs se invocă încălcarea unor norme de drept procesual, iar nu a unor norme de drept material.

Totodată, au mai subliniat că obiectul cauzei a vizat prescripția dreptului de a solicita executarea silită a titlului executoriu și nu cesiunea creanței aferentă acestuia; în subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Recurenta a depus la dosar punct de vedere.

Înalta Curte a luat în examinare cu prioritate excepția nulității recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Analiza motivelor de recurs relevă că nu au fost formulate critici de nelegalitate împotriva deciziei atacate, care să poată fi circumscrise motivului de recurs invocat, recurenta urmărind să obțină o nouă evaluare a fondului cererii de chemare în judecată și a materialului probator, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii extraordinare de atac exercitate.

Astfel, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, deoarece recurenta deși face trimitere la mai multe norme de drept material încălcate sau aplicate greșit, respectiv dispozițiile art. 32 și art. 36 C. proc. civ., art. 1.568 alin. (1) și art. 1.574 C. civ. și art. 709 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurenta reiterează motivele prezentate în cererea de apel, fără a sublinia în ce a constat greșeala instanței devolutive și fără a argumenta în ce a constat aplicarea greșită a acestor dispoziții legale de către instanța de apel.

Astfel, recurenta reia susținerile prezentate în etapele anterioare, arătând că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece a cesionat drepturile sale izvorâte din contractul de credit nr. x/13.05.2008 către S.C. C. S.R.L. la 11.12.2017, astfel că raporturile juridice dintre bancă și intimații-reclamanți au încetat, că termenul de prescripție extinctivă a dreptului de a cere executarea silită a contractului de credit nu s-ar fi împlinit la 09.01.2016, având în vedere legalitatea și opozabilitatea cesiunii de creanță și că nu a fost analizată notificarea nr. x/30.08.2017, care ar fi întrerupt termenul de prescripție.

Aceste afirmații reprezintă însă elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanțele de fond, astfel că prin reluarea acestora, fără indicarea în concret a modului în care textele legale invocate au fost încălcate de instanța învestită cu soluționarea apelului, recurenta-pârâtă tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, nu și al treilea grad devolutiv.

Așadar, susținerile recurentei-pârâte nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul legii de procedură. O astfel de situație intervine și în cauza de față, din moment ce, așa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Față de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul.

Întrucât recurenta a pierdut procesul, aceasta urmează să fie obligată, în baza art. 451, 452 și 453 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., la plata sumei de 7.000 RON către intimații B. și A., cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel cum acestea au fost dovedite în această etapă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 924/Ap/19.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Obligă recurenta la plata către intimații B. și A. a sumei de 7.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 decembrie 2021.