ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2732/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2732/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 15 decembrie 2021
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 4 decembrie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub număr de dosar x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, a solicitat instanței anularea deciziei nr. 212845/30.10.2019 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să-i valorifice perioada lucrată în grupa a II-a de muncă potrivit adeverinței nr. x/18.07.2019 emisă de B. S.A..
Prin sentința civilă 3007 din 14 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel.
Prin decizia civilă nr. 2155/2021 din 15 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 3007 din 14 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
A fost schimbată hotărârea primei instanțe, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea, astfel cum a fost completată și, în consecință, a fost anulată Decizia de pensionare nr. 212845/5.03.2020, emisă de Casa Locală de Pensii Sector 6 București și a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensie cu luarea în considerare începând cu data de 1.01.2020 a veniturilor suplimentare, reprezentând spor de noapte, evidențiate în Adeverința nr. x/7.11.2019, emisă de C. S.A..
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a diferențelor de pensie, dintre pensia cuvenită și cea plătită începând cu data de 1.01.2020, precum și a dobânzii legale cuvenite până la data plății efective.
S-a menținut în rest hotărârea primei instanțe.
A fost obligată intimata să plătească apelantului 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat.
Fără a-și încadra susținerile în motivele de casare expres reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 2155/2021 din 15 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
În argumentarea recursului, se arată, în esență, că hotărârea a fost dată contrar legislației muncii în ceea ce privește vechimea reclamantului în muncă, în sensul că nu i-au fost luate în considerare anumite perioade de muncă.
Totodată, recurentul-reclamant susține că i-au fost încălcate drepturile de pensie pentru invaliditate de muncă și drepturile de pensie pentru limită de vârstă.
Intimata-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI nu a formulat întâmpinare.
Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curtede Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și, pe cale de consecință, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.
Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor.
Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.
Se constată că, în speță, hotărârea atacată, respectiv decizia civilă nr. 2155/2021 din 15 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost pronunțată în cadrul judecății în apel, fiind definitivă de la pronunțarea sa, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018:
"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".
Prin acțiunea promovată, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, anularea deciziei nr. 212845/30.10.2019 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să-i valorifice perioada lucrată în grupa a II-a de muncă potrivit adeverinței nr. x/18.07.2019 emisă de B. S.A..
Astfel, raportând datele speței la dispozițiile legale evocate, se constată că obiectul acțiunii - contestație deciziei de pensionare - se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., întrucât vizează un litigiu de asigurări sociale.
Cum textul de lege evocat exclude dreptul la recurs în litigiile de asigurări sociale, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2155/2021 din 15 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2155/2021 din 15 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2021.