ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2321/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2321/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2021
Asupra constatării perimării recursului de față;
Prin cererea înregistrată la data de 26 iunie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, a solicitat să se constate faptul că toate deciziile de pensie sunt calculate fals, având la bază Ordinul nr. 340/2001, anulat la 14 februarie 2008. Reclamantul a solicitat o diferență de punctaj conform Legii nr. 19/2000, Anexa nr. 3, art. 41, art. 42, art. 76, art. 78 alin. (8), art. 95, având în vedere că a continuat activitatea după depunerea dosarului de pensie.
Prin sentința civilă nr. 6131 din 5 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, s-a respins excepția autorității de lucru judecat și s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ca neîntemeiată.
Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 1753 din 25 iunie 2020, a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 6131 din 5 noiembrie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 30 iulie 2020.
Prin rezoluția din 16 septembrie 2020 s-a fixat termen la data de 28 ianuarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, întrucât procesul este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin încheierea din 28 ianuarie 2021, a dispus suspendarea judecății recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1753 din 25 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
La data de 23 septembrie 2021 s-a întocmit un referat, prin care s-a propus să se fixeze termen de judecată pentru constatarea perimării, potrivit dispozițiilor art. 416 din C. proc. civ., avându-se în vedere împrejurarea că de la data suspendării a trecut o perioadă mai mare de 6 luni.
Înalta Curte, în temeiul art. 248 din C. proc. civ., a luat în examinare excepția perimării recursului, reținând următoarele:
Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.
Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță".
Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni.
Perimarea, pe lângă rolul sancționator, are și natura unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment putând fi reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei.
Înalta Curte a constatat că judecata recursului a fost suspendată, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 teza I din C. proc. civ., prin încheierea din 28 ianuarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, dată de la care a trecut un termen mai mare de 6 luni.
Prin urmare, constatând că dosarul a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului perimării, în condițiile art. 417 și art. 418 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 416 alin. (1) și (2) și art. 420 din același cod, va constata perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1753 din 25 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, care se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 noiembrie 2021.