ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2677/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2677/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 8 decembrie 2021
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă la data de 22 mai 2019 și înregistrată sub nr. x/2019, contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva încheierii din 28 martie 2019 dispusă de executorul judecătoresc B. în dosarul de executare nr. 683/2019, prin care a dispus executarea silită a imobilului ce-i aparține de la adresa din mun. Botoșani, județul Botoșani și stabilirea termenului de vânzare.
Prin sentința nr. 4 din 07 august 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, a fost anulată cererea, ca netimbrată.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat recurs, motivele fiind, în esență, următoarele:
Recurentul susține că, instanța nu a motivat în fapt și în drept soluția, ci doar a făcut referiri, trimiteri și aprecieri la modul generic. Mai arată că instanța de apel nu a analizat probele depuse la dosarul cauzei din care reiese că executarea silită este abuzivă, fiind împiedicat să achite ratele și dobânzile aferente și că vânzarea imobilului s-a făcut sub valoarea reală a acestuia.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 503 și art. 509 alin. (1)-(3) C. proc. civ.
Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost întocmit și comunicat părții, cu mențiunea să depună punct de vedere.
Partea nu a depus punct de vedere la raport.
Examinând, cu prioritate, chestiunea prealabilă a timbrajului recursului declarat de recurentul A., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Prin adresa comunicată recurentului A. la data de 11.06.2020, la Penitenciarul Iași, i s-a pus în vedere obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, această obligație reieșind și din raportul comunicat la data de 08.07.2021 .
Recurentul nu s-a conformat acestei obligații.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice și se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.
Art. 32 din același act normativ prevede că "Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege."
Conform art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.
În speță, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurentul nu s-a conformat obligației ce îi revenea, deși i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru.
În cauză nu operează scutirea legală - personală sau în considerarea obiectului - de la obligația timbrării.
Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților, instanța este obligată să examineze cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.
Or, în cauză, aceste cerințe nu sunt îndeplinite, așa încât Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să facă aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care va anula ca netimbrat recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinței nr. 4 din 7 august 2019, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinței nr. 4 din 7 august 2019, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, ca netimbrat.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2021.