ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2125/2021
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2125/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 20 octombrie 2021
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin încheierea din 8 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost suspendată judecarea recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 309A din 1 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu pârâtul B..
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul A..
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 09 iulie 2021 și repartizat aleatoriu spre soluționare completului nr. 10.
Cererea de recurs și apărările formulate
Prin cererea de recurs, neîntemeiată în drept, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, cu consecința repunerii pe rol a cauzei, arătând că la data când a fost stabilită judecarea cauzei nu a primit citația și nu a avut cunoștință despre termenul și obligațiile pe care trebuia să le îndeplinească.
Cererea de recurs a fost comunicată intimatului B., care a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, arătând că recurentul trebuia să solicite redeschiderea cauzei în termenul prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., respectiv în termen de 6 luni, calculat de la data suspendării, respectiv până la 8 iunie 2021.
Or, cum cererea de recurs a fost înregistrată la 29 iunie 2021, intimatul a opinat că cererea este perimată de drept, potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., iar recursul este inadmisibil.
La data de 20 septembrie 2021, recurentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a învederat că cererea de recurs este formulată în termen, deoarece încheierea de suspendare i-a fost comunicată la 11 iunie 2021, iar în cuprinsul încheierii este prevăzută calea de atac, respectiv "cu recurs pe toată durata suspendării".
La 18 octombrie 2021, recurentul a depus precizări ale motivelor de recurs, prin care a prezentat exclusiv aspecte care vizează fondul raportului juridic litigios.
Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, după efectuarea procedurilor de comunicare, a stabilit termen de judecată la data de 20 octombrie 2021, în ședință publică și cu citarea părților, în vederea soluționării cererii de recurs formulate de recurentul-reclamant.
Soluția instanței de recurs
Examinând recursul, în raport de excepția nulității recursului, invocată din oficiu, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.
Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.
Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.
Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.
În cauză, prin încheierea din 08 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța a dispus suspendarea judecării cauzei, întrucât, din verificările dosarului, nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar părțile, legal citate, nu s-au prezentat în cauză.
Prin motivele de recurs, recurentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea încheierii atacate, prin raportare la soluția pronunțată de Curtea de Apel Suceava, ci doar s-a limitat la a preciza că nu a primit citația și nu a avut cunoștință de termenul de judecată.
Or, din analiza actelor dosarului, se constată că recurentul a fost citat pentru termenul de judecată din 08 decembrie 2020, dovada fiind procesul-verbal de înmânare de la dosarul curții de apel.
Astfel, prin cererea de recurs, recurentul nu a dedus judecății vertitabile critici de nelegalitate susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., prin care să demonstreze, în concret, nelegalitatea măsurii dispuse prin încheierea recurată și să combată cele reținute de instanță, în sensul că la strigarea cauzei nu s-a prezentat niciuna dintre părți și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar prin precizările la motivele de recurs, depuse la data de 18 octombrie 2021, recurentul a prezentat exclusiv aspecte care vizează fondul raportului juridic litigios, neputând face obiectul controlului de legalitate în prezenta cale extraordinară de atac, care nu poate viza decât exclusiv legalitatea măsurii suspendării dispuse în cauză.
Având în vedere că recurentul nu a formulat critici de nelegalitate care să privească încheierea atacată, și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 8 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 8 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 20 octombrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.