ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.12.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2668/2021

HOTĂRÂRE
08.12.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2668/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 10 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016 a fost respinsă cererea de recuzare formulată de petenta S.C. A. S.R.L. cu privire la membrii completului de judecată A1 LP.

Împotriva acestei decizii, recurenta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

În susținerea recursului declarat, recurenta arată că membrii completului de judecată s-au mai pronunțat asupra fondului într-o cauză având aceleași părți, prin decizia civilă nr. 273/C/2017 din 21.09.2017 a Curții de Apel Oradea în dosarul nr. x/2016.

Apreciază recurenta că d-nele judecător s-au pronunțat indirect și asupra fondului prezentei cauze, existând, astfel, elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea completului de judecată.

Completul de judecată, potrivit susținerilor recurentei, nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut în mod expres în apelul său, respectiv compensarea creanței sale cu a creditoarei B., care în baza unor creanțe curente, a cerut intrarea sa în faliment.

Astfel, recurenta susține că a invocat compensația legală a creanțelor reciproce în conformitate cu art. 90 din Legea nr. 85/2006 și mai mult decât atât, că a arătat instanței că suma datorată, la momentul cererii de intrare în faliment era sub valoarea prag, fiind de doar 35.480 RON. În susținerea acestui argument, recurenta face trimitere la dispozițiile art. IV.5 din contractul x/26.09.2011 și ale actul adițional din 12.12.2013 la acest contract.

Recurenta mai susține și că în dosarul x/2016, creditorul C. a fost grav vătămat prin excluderea de la masa credală, experții contabili făcând dovada creditării cu suma de 406.920,58 RON.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 41, art. 42 alin. (1) pct. 13, art. 47 C. proc. civ.

Intimata S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate de reprezentant și, respectiv, ca neîntemeiat.

Recurenta nu a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților, pentru a depune puncte de vedere.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de intimata S.C. B. S.A., la dosar aflându-se împuternicirea avocatului semnatar al cererii de recurs, cu respectarea dispozițiilor art. 80 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține, totodată, că la data declarării căii de atac - 11.03.2020, cauza nu era soluționată, însă apelul a fost soluționat la 12 martie 2020, prin decizia nr. 83/C/2020. Ca atare, incidentul prematurității recursului este acoperit.

Analizând recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, Înalta Curte constată că argumentele expuse în memoriul de recurs nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare de la art. 488 C. proc. civ.

În expunerea argumentelor, recurenta a prezentat litigiul existent între părți și a reiterat motivele din cererea de recuzare, fără a aduce, în concret, critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în art. 488 C. proc. civ.

Argumentele ce vizează fondul cauzei nu pot constitui critici de nelegalitate a încheierii recurate, întrucât aceasta are ca obiect soluționarea unei cereri de recuzare, iar nu soluționarea cauzei pe fond.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de intimata S.C. B. S.A., va admite excepția nulității recursului și, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 10 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016.

Respinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de intimata S.C. B. S.A.

Admite excepția nulității recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 10 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2021.

Sursă