ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2649/2021

Ședința publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 07 octombrie 2016 sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâta C. S.A., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate:

Prin sentința civilă nr. 2213 din 07 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă cererea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 464A din 8 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 2213 din 07 iunie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanții au declarat recurs.

În motivare, recurenții-reclamanți arată că instanța de apel a apreciat și a motivat în mod greșit aplicarea principiului nominalismului, existând motive contradictorii, în sensul că au fost aplicate atât prevederile Legii nr. 193/2000, cât și norma de drept comun.

Totodată, recurenții-reclamanți susțin că deși acțiunea dedusă judecății este întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, instanța de apel nu a procedat la analiza aspectelor invocate: lipsa negocierii, dezechilibrul contractual și reaua credință a băncii.

Recurenții-reclamanți fac trimitere la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv la hotărârile pronunțate în cauzele C-186/16, C-26/13, C-484/08, C-241/98, C-26/13, în raport de care apreciază că instanța de apel în mod nelegal a considerat că dispoziția contractuală de risc valutar este exclusă de la analiza caracterului abuziv.

Totodată, recurenții-reclamanți apreciază că instanța de apel nu a analizat caracterul clar și inteligibil al clauzei de risc valutar.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. și în complet de filtru a dispus, prin încheierea din 22 ianurie 2019, comunicarea acestuia părților, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea de ședință din 28 martie 2019, a fost admis în principiu recursul, fixându-se termen la 15 mai 2019, cu citarea părților.

Prin încheierea de ședință din 15 mai 2019, s-a dispus suspendarea judecării recursului, până la soluționarea cauzei C-81/19, aflate pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Prin încheierea din 16 decembrie 2020, s-a dispus preschimbarea din oficiu a termenului stabilit la data de 13 ianuarie 2021, pentru termenul de judecată de la 24 februarie 2021.

Prin încheierea din 24 februarie 2021, s-a dispus suspendarea judecării recursului, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Cauza a fost repusă pe rol la 8 decembrie 2021.

Asupra incidentului perimării judecării recursului, invocat din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.

Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."

Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni.

Perimarea, pe lângă rolul sancționator, are și natura unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment putând fi reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. prin încheierea de ședință din 24 februarie 2021.

Așadar, față de data la care s-a dispus suspendarea judecății, respectiv 24 februarie 2021, rezultă că a trecut un termen mai mare de 6 luni, față de data de 8 decembrie 2021.

Prin urmare, față de cele ce preced, urmează să se constate perimată cererea de recurs, formulată de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 464A din 8 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, cu consecința prevăzută de art. 422 alin. (1) din C. proc. civ., text ce lipsește de efect toate actele de procedură îndeplinite în fața instanței care a aplicat această sancțiune procedurală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 464A din 8 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2021.