ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.11.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2569/2021

HOTĂRÂRE
24.11.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2569/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

La 5 aprilie 2021, A. a transmis o cerere de recurs formulată împotriva citației, emisă la 29 martie 2021 de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, cu termen de judecată stabilit la 20 aprilie 2021.

În argumentarea cererii de recurs, a susținut, în esență, "abuzul juridic al Curții de Apel Alba-Iulia față de art. 29 din O.U.G. nr. 80/2013 coroborat cu prevederile art. 270 Codul Muncii, care îl obligă prin actul de procedură atacat prin prezenta cerere la plata unei taxe judiciare de timbru în sumă de 100 RON". Or, în speță, arată recurentul, în raport cu dispozițiile art. 270 din Codul Muncii cererile introduse în litigiile de muncă sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru și de timbru judiciar și, pe cale de consecință, și cererile de strămutare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub număr de dosar x/2021

Intimata B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării și excepția inadmisibilității recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că prezentei cereri de recurs nu i-a fost atașată taxa judiciară de timbru, potrivit art. 486 alin. (2) teza I C. proc. civ., astfel că, pentru termenul din 24 noiembrie 2021, recurentul a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON stabilită în sarcina sa.

La termenul din 24 noiembrie 2021, completul de judecată a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate, chestiunea prealabilă a timbrajului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții.

Cererea de recurs formulată de recurentul A. împotriva citației emisă la 29 martie 2021 de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, va fi anulată ca netimbrată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ.: "La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …".

Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de către instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Potrivit prevederilor art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, dacă, până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanța, reclamantul nu îndeplinește obligația de plată a taxei, instanța va anula cererea sau o va soluționa în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

Se constată că prezenta cerere de recurs nu a fost timbrată anticipat, iar recurentul, în mod nejustificat, nu s-a conformat obligației ce-i revenea, deși a fost citat cu mențiunea achitării taxei de timbru în cuantum de 100 RON, stabilită în sarcina sa.

De asemenea, se constată că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării.

Este de amintit că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta nefiind legal sesizată.

Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii, instanța este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de lege.

Or, în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a da eficiență dispozițiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și să anuleze, ca netimbrată, cererea de recurs formulată de recurentul A. împotriva citației, emisă la 29 martie 2021 de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Constatând culpa procesuală a recurentului în promovarea recursului de față și în raport de solicitarea intimatei B. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentului A. la plata sumei 2975,06 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata B. S.A., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar .

Anulează ca netimbrată cererea de recurs formulată de recurentul A. împotriva citației emisă la 29 martie 2021 de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Obligă pe recurentul A. la plata sumei 2975,06 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata B. S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-10-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2163/2021
iar nu a taxei judiciare de timbru. Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept. 4. Înregistrarea recursului pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiț
ÎCCJ 2021-06-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1325/2021
Hotărârile pronunțate de tribunal: Prin decizia nr. 20 R din 9 iulie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Alba a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva sentinței civile nr. 1212 din 3 mai 2019 pro
ÎCCJ 2021-09-06
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 264/2021
486 alin. (2) din C. proc. civ., cererii de recurs. Prin Adresa comunicată recurentului la data de 26 mai 2021, aflată la dosar, i s-a pus în vedere acestuia din urmă că are obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 R
ÎCCJ 2023-04-04
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 809/2023
, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, să achite taxa de timbru stabilită în cuantum de 20 RON, astfel cum rezultă din adresă emisă la 02.09.2022, comunicată recurentului la data de 07.09.2022, așa cum rezultă din procesul-verbal de c
ÎCCJ 2023-10-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4506/2023
de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței." Prin adresa din cadrul procedurii prealabile emisă la data de 11.05.2022 și comunicată recurentului-reclamant la data de 16.05.2022, astfel cum reiese din dovada de înmânare aflată
Sursă