ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2530/2021

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată și reține următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 26 noiembrie 2019 pe rolul Tribunalului Bacău, secția I civilă, reclamanta A., fost grefier la Curtea de Apel Bacău, a chemat în judecată în calitate de pârâtă Curtea de Apel Bacău, pentru a fi obligată să-i elibereze o nouă adeverință-tip, prin care să anuleze și să înlocuiască adeverința-tip nr. 2628/1/A/38/23.09/2015, în vederea calculării pensiei de serviciu cu luarea în considerare a indemnizației de încadrare lunară brută stabilită prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON, prevăzută de Legea nr. 293/2015, începând cu 9 aprilie 2015.

Prin sentința nr. 522/2020 din 09 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu și a fost declinată soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

În mod normal, orice salariat sau fost salariat are dreptul de a se îndrepta cu acțiune în instanță împotriva angajatorului pentru o acțiune ce își are izvorul în contractul individual de muncă, la tribunalul în raza căruia își are domiciliul sau reședința salariatul sau fostul salariat, iar dacă raporturile de munca nu au încetat, și la tribunalul în raza căruia se află locul de muncă al salariatului.

Există totuși o derogare de la această regulă, ce decurge în mod natural din activitatea pe care o desfășoară personalul în domeniul justiției, inclusiv grefierii. Dat fiind faptul că, în conformitate cu dreptul comun, de cele mai multe ori, instanța competentă să judece cauza ar fi chiar instanța unde reclamantul își desfășoară activitatea (respectiv instanța pârâtă), apare ca evident faptul că pentru asigurarea imparțialității este necesară stabilirea competenței unei alte instanțe.

Această problemă este soluționată de dispozițiile Noului C. proc. civ. care stabilește, prin articolul 127 alin. (1), că atunci când "un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cârei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea". Dispozițiile se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

De asemenea, se aplică și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor. Dacă reclamantul nu îndeplinește aceste cerințe legale, "pârâtul are posibilitatea de a cere până la primul termen de judecata la care este legal citat declinarea competenței în favoarea oricăreia dintre instanțele de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cârei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă potrivit legii."

Textul tinde să apere imparțialitatea în justiție, deoarece formularea unei cereri de chemare în judecată împotriva sau de către o persoană care își desfășoară activitatea în justiție, în chiar instanța în care aceasta funcționează, ar putea crea pentru partea adversă senzația unei părtiniri, ceea ce trebuie evitat, chiar dacă se produce efectul evident al dezavantajării angajatului acestei instanțe.

Cu atât mai mult aceste dispoziții își găsesc rațiunea atunci când instanța angajatoare este chiar parte în proces, așa după cum reiese și din actuala formă completată a art. 127 - C. proc. civ., referitor la competența facultativă: (art. 2 indice 1) "Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz."

Astfel, în situația în care competența, potrivit Codului Muncii, să judece cererile privind pretențiile izvorâte în baza raporturilor de muncă ale personalului din domeniul justiției, ar reveni tribunalului unde aceștia își desfășoară sau și-au desfășurat activitatea, competența de soluționare revine unui tribunal din circumscripția oricărei curți de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care reclamantul activează sau a activat.

La termenul din 09 noiembrie 2020, instanța a pus în discuție cererea reclamantei de a se dispune declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Iași, cerere formulată la solicitarea instanței de a indica un tribunal aflat în circumscripția unei Curți de Apel învecinate Curții de Apel Bacău, având în vedere calitatea pârâtei și prevederile art. 127 alin. (2)

1

- C. proc. civ.

Or, având în vedere aceste aspecte, reclamanta a ales ca instanță competentă Tribunalul Iași.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 1954/2021 din 20.09.2021, Tribunalul Iași, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat în favoarea Tribunalului Bacău competența de soluționare a cauzei. Totodată, a constatat ivit un conflict negativ de competență între Tribunalul Bacău și Tribunalul Iași, drept pentru care a suspendat din oficiu orice altă procedură cu privire la prezenta cauză și a înaintat dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului, și anume Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

Referitor la aplicabilitatea dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., se reține de către Tribunalul Iași că, prin Decizia nr. 7/2016, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. și, în consecință, a stabilit că sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul (procurorul, asistentul judiciar sau grefierul) își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

În cauză, reclamanta este pensionară, deci nu își desfășoară activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

A mai reținut instanța că, potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (2) și alin. (2

1

) din C. proc. civ., "(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (2

1

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz."

Reține că, prin Decizia CCR nr. 290/2018, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă (fapt care a determinat de altfel introducerea alin. (2)

1

al art. 127).

Însă, Decizia CCR nr. 290/2018 - de extindere a posibilității de alegere între instanțe și la ipoteza când se cheamă în judecată instanța competentă jurisdicțional - nu operează în cauză, întrucât nu poate sta în susținerea unei excepții de necompetență teritorială, invocată din oficiu de către instanță: pe de o parte, pentru că norma este una de ordine privată, care potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ. nu poate fi invocată decât de pârât, iar pe de altă parte pentru că, raportat la textul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul Bacău este instanță competentă.

Ceea ce Decizia CCR nr. 290/2018 stabilește, în esență, este nu că instanța - competentă jurisdicțional - ar trebui să-și decline competența pentru evitarea remediilor procesuale (strămutare), ci că legiuitorul trebuie să acorde posibilitatea reclamantului de a alege și altă instanță de judecată decât cea pârâtă, în eventualitatea în care consideră că aceasta din urmă nu este imparțială.

Se arată în considerentele deciziei nr. 290/2018 că, practic, prin art. 127 alin. (2) C. proc. civ. se acordă un beneficiu reclamanților, de care aceștia pot uza, sau nu. Acest beneficiu - competența facultativă - este menit să evite cererile de strămutare, reclamantul alegând în cunoștință de cauză ca instanță competentă însăși instanța pârâtă (par. 47). Dacă părțile consideră că instanța nu este imparțială, față de considerentele Deciziei nr. 290/2018 a Curții Constituționale, au ca remediu procesual solicitarea strămutării dosarului.

În concluzie, a reținut instanța Tribunalului Iași că, dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu au aplicabilitate în cauza de față, întrucât reclamanta este pensionară, iar alin. (2) și alin. (2)

1

ale aceluiași articol prevăd o competență facultativă opțională, în temeiul căreia doar reclamantul poate să aleagă să sesizeze fie instanța care are și calitate de pârâtă, fie o instanță competentă din raza teritorială a unei curți de apel învecinate.

Or, în cauză, reclamanta a ales ca litigiul să fie judecat la Tribunalul Bacău. A apreciat instanța că nu se poate reține faptul că reclamanta și-ar fi manifestat expres opțiunea acordată de art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. și că ar fi înțeles să atribuie Tribunalului Iași competența de soluționare a cauzei, câtă vreme această precizare a fost făcută de către reclamantă la solicitarea Tribunalului Bacău, sub sancțiunea suspendării judecății. Mai mult, în cadrul prezentei cauze, reclamanta a pus concluzii de admitere a excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Iași.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Bacău și Tribunalul Iași - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte subliniază că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Reclamanta, grefier pensionar la data introducerii acțiunii, a învestit Tribunalul Bacău cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă și asigurări sociale, pârâtă fiind Curtea de Apel Bacău, în circumscripția căreia se află prima instanță sesizată.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiași text legal:

"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ.:

"dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

În speță, reclamanta, cu domiciliul în Bacău, a fost grefier la Curtea de Apel Bacău, iar în prezent este pensionară. În acest caz, de regulă, competența aparține, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul, respectiv Tribunalului Bacău.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta nu își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Întrucât cererea a fost introdusă împotriva unei instanțe superioare în grad (Curtea de Apel Bacău), celei căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii (Tribunalul Bacău), este de discutat eventuala incidență a art. 127 alin. (2) și (2

1

) C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamanta poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Așa cum a reținut și instanța de contencios constituțional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.»

Cu alte cuvinte, norma reglementează un drept de opțiune al părții reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată, fie chiar la instanța respectivă (aplicând regula generală în materie de competență), fie la o altă instanță din raza unei curți de apel învecinate.

Reclamanta a învestit cu soluționarea litigiului Tribunalul Bacău, aflat în circumscripția Curții de Apel Bacău.

Așa fiind, instanța supremă constată că aceasta și-a manifestat opțiunea, în condițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competența teritorială în soluționarea cererii de chemare în judecată.

Totodată, reține că dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt de ordine privată. Așadar, dreptul de opțiune aparține, în mod exclusiv, părții reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce partea reclamantă și-a manifestat opțiunea de a introduce acțiunea chiar la instanța din circumscripția Curții de Apel Bacău, ce are calitatea de pârât în cauză, rezultă că această instanță a devenit competentă teritorial să soluționeze pricina, instanța astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opțiune, neexistând nicio prevedere legală în acest sens.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 noiembrie 2021.