ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.11.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2514/2021

HOTĂRÂRE
23.11.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2514/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 14.02.2019 pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanței, în principal, obligarea pârâtei la înlocuirea autoturismului marca x, nr. de identificare x, cu un alt autoturism de același fel și aceleași opțiuni și, în subsidiar, obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000 de euro (142.236 RON) ce reprezintă diferența dintre prețul de achiziție al autoturismului și suma oferită de către pârâtă în urma evaluării de către acesta, valoare cu mult sub valoarea de piață datorată defectelor de producător, obligarea pârâtei la restituirea contravalorii garanției extinse în cuantum de 15.789,37 RON; obligarea pârâtei la restituirea contravalorii anvelopelor uzate prematur, respectiv un set original și două seturi înlocuite, în cuantum total de 8.751 RON; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiilor asociate și O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor.

Prin cererea modificatoare depusă la Judecătoria Craiova, reclamantul a precizat că înțelege să majoreze cuantumul obiectului cererii cu suma de 27.970,54 RON, compusă din: 11.047,20 RON transport autoturism Craiova - München, tur - retur, platforma; 11.020,34 RON cheltuieli transport și masă în Germania; 2.903,00 RON cazare Germania; 1.000 RON cheltuieli traduceri autorizate ale comenzilor de reparație din limba română în germană; 2.000 RON alte cheltuieli de xerocopiere și expediere a notificărilor și altor documente către pârâtă, instanță și către x Sucursala München.

La același termen, Judecătoria Craiova, secția Civilă a pus în discuție excepția de necompetență invocată în întâmpinare și, urmare a admiterii excepției, prin sentința nr. 7229/2019/12.06.2019, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă la 04.07.2019 sub nr. x/2019 și a primit termen de judecată la data de 18.11.2019, termen la care Tribunalul Dolj, secția I civilă, prin sentința nr. 753/2019/18.11.2019, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civile a Tribunalului Dolj.

Cauza a fost înregistrată cu același număr la secția a II-a Civilă.

La termenul din 23.09.2019, reclamantul A. a depus la dosar cerere de modificare a acțiunii prin care a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu și cu pârâtele x GROUP ROMÂNIA și x AG GERMANIA, și a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea prețului autoturismului cauzat de imposibilitatea folosirii sau valorificării din cauza defecțiunilor neremediate și obligarea pârâtelor la plata sumei de 100.000 RON daune morale.

Prin încheierea din 23.07.2020, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a respins excepția netimbrării și excepția necompetenței teritoriale, a amânat judecarea cauzei și a acordat termen de judecată la data de 03.09.2020, părțile având termen în cunoștință, pentru a da posibilitatea apărătorilor părților să-și pregătească apărările cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. S.R.L., invocată din oficiu de instanță.

Prin aceeași încheiere, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a decăzut reclamantul din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată în raport de dispozițiile art. 204 alin. (3) și (4) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 200 din data de 03.09.2020, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. S.R.L., invocată din oficiu de instanță.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca fiind introdusă împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă.

Împotriva încheierii din 23.07.2020 și a sentinței nr. 200 din 03.09.2020 pronunțate de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2019, reclamantul A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 166/2021 din 10.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, apelul reclamantului a fost respins.

Împotriva acestei decizii, la 22.04.2021, reclamantul a formulat recurs, prin care a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că aceasta nu a fost soluționată pe fond.

Înalta Curte, făcând aplicarea dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, pe care o apreciază ca întemeiată pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalității căilor de atac, statuat de prevederile art. 457 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 și care presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că ele nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129 din Constituție, care prevede dreptul părților și al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condițiile legii.

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 166/2021 din 10 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă într-un litigiu în materia protecției consumatorilor, întrucât pretențiile deduse judecății sunt formulate de un consumator față de persoana juridică chemată în judecată în calitate de vânzător/producător, în temeiul Legii nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora și O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor.

De altfel, caracterul acțiunii nu a fost disputat pe parcursul procesului, sens în care se rețin atât considerentele Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă din încheierea din 23.07.2020, intrate în puterea de lucru judecat, prin care, soluționând excepția de netimbrare, prima instanță a reținut că reclamantul este scutit de plata taxei de timbru în temeiul art. 29 lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, cât și considerentele instanței de apel din încheierea definitivă nr. 36/2020 din 08.12.2020, pronunțată în dosar nr. x/2019, prin care instanța a reținut că apelul reclamantului este scutit de taxa judiciară de timbru întrucât temeiul juridic al cererii de chemare în judecată îl reprezintă O.G. nr. 21/1992, iar reclamantul are calitatea de consumator.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Așadar, prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare anterior înregistrării cererii de chemare în judecată deduse judecății - 14 februarie 2019, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce privește anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc și cele privind cereri pronunțate în materia protecției consumatorilor.

Prin urmare, raportat la dispozițiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă de la pronunțare, în accepțiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 166/2021 din 10 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 166/2021 din 10 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 noiembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-25
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 764/2021
Ședința publică din data de 25 martie 2021 Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 28 septembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L., în co
ÎCCJ 2021-10-20
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2201/2021
Ședința publică din data de 20 octombrie 2021 Deliberând asupra recursurilor și subliniind, cu titlu prealabil, că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs v
ÎCCJ 2022-02-23
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 401/2022
Ședința publică din data de 23 februarie 2022 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019 la 21 iunie 2019 pe rolul Tribunalului Gal
ÎCCJ 2022-09-20
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1638/2022
Ședința publică din data de 20 septembrie 2022 Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat sub nr. x/2021, recla
ÎCCJ 2023-05-30
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1413/2023
Ședința publică din data de 30 mai 2023 Deliberând asupra recursului, constată următoarele: 1. Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat, la data de 7 iunie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a
Sursă