ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1059/2021

Ședința publică din data de 21 aprilie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 4 decembrie 2017 pe rolul Tribunalului Dolj, secția a Ii-a Civilă, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele B. și B. prin reprezentant de despăgubiri C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestora la plata sumei de 695.532 RON reprezentând diferență despăgubiri RCA în dosarul de daună externă nr. 14/385/G.

A solicitat, totodată, citarea în cauză a intervenientului forțat D., precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349, art. 1357, art. 1521-1525 coroborate cu art. 2199 și art. 2223 și următoarele C. civ., Legea nr. 136/1995 cu completările și modificările ulterioare, Anexa la Ordinul CSA nr. 14/29.11.2011.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta B. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. A invocat, de asemenea, excepția necompetenței instanțelor românești în judecarea cauzei, iar cu privire la legea aplicabilă raportului juridic dedus judecății, a menționat că este legea germană.

Prin încheierea de ședință din 9 octombrie 2018, Tribunalul Dolj a respins excepția de necompetență generală invocată de pârâte prin întâmpinare având în vedere că beneficiar al asigurării este persoana care are dreptul de a încasa despăgubirea, fără a fi însă parte în contractul de asigurare, cât și dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. b) din Regulamentul nr. 1215/2012, conform cărora asigurătorul poate fi acționat în justiție în fața instanțelor de la locul unde are domiciliul reclamantul-beneficiar al asigurării.

Având în vedere Directiva 2009/103/CE din 19 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere auto, art. 4 din Regulamentul nr. 864/2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale, conform cărora legea aplicabilă obligațiilor necontractuale care decurg dintr-o faptă ilicită, este legea țării în care s-a produs prejudiciul, indiferent în ce țară are loc faptul cauzator de prejudicii, cât și art. 2 alin. (1) din același regulament care stabilește că în sensul Regulamentului, termenul de prejudiciu reprezintă orice consecință a unei fapte ilicite, instanța a constatat că întrucât prejudiciul a fost produs în România, țara în care reclamantul are sediul, legea aplicabilă în speță este legea română.

Prin precizarea formulată la 19 martie 2019, reclamanta a majorat câtimea obiectului cererii, în ceea ce privește contravaloarea lipsei de folosință, solicitând obligarea la plata sumei de 452.152 RON, conform valorii stabilite prin raportul de expertiză contabilă.

Prin sentința nr. 132 din 7 mai 2019, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a Ii-a Civilă a fost admisă în parte acțiunea precizată la data de 19.03.2019 formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții C. S.A. și B. PRIN REPREZENTANT DE DESPĂGUBIRI C. și terțul intervenient D.; a fost obligată pârâta B. PRIN REPREZENTANT DE DESPĂGUBIRI C. către reclamant la plata sumei de 641.070,17 RON despăgubiri reprezentând diferență despăgubire pentru autocamionul avariat (175.743,17 RON), lipsa de folosință (452.152 RON) și cost retragere camion fără notificare (13.175 RON); a fost obligată pârâta către reclamant Ia plata sumei de 18.115 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâtele C. S.A. și B. PRIN REPREZENTANT DE DESPĂGUBIRI C. au declarat apel.

Prin decizia nr. 991/2019 din 12 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, au fost admise apelurile declarate de pârâtele C. S.A. și B. PRIN REPREZENTANT DE DESPĂGUBIRI C. împotriva sentinței nr. 132/2019 din 7 mai 2019, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. și cu intimatul - intervenient D..

A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul ca a fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 22848,87 RON reprezentând diferența de despăgubire pentru autovehicul.

S-au menținut dispozițiile referitoare la contravaloarea lipsei de folosință și la costul retragerii fără notificare, precum și dispozițiile vizând admiterea în parte a acțiunii.

A fost obligată pârâtă la 12322 RON cheltuieli de judecată aferente fondului, către reclamantă.

A fost obligată intimata reclamantă la 2081,44 RON cheltuieli de judecată aferente apelului către apelanta B..

La 7 februarie 2020, A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 991/2019 din 12 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea cererii de recurs, susține, în esență, că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv a art. 53 lit. b) din Anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011.

În opinia recurentei, instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile art. 53 lit. b) teza inițială din Anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011, deși incidența în cauză era teza a doua a art. 53 lit. b), întrucât nu există depusă la dosarul de daună o listă de prețuri valabilă la data producerii accidentului pentru autocamionul avariat, iar calculul a fost efectuat în mod corect și legal de către cei 3 experți tehnici pe baza cataloagelor de specialitate.

Apreciază că greșita aplicare a normei de drept este evidentă și din perspectiva în care se arată de instanța de apel în considerentele deciziei recurate faptul că în mod eronat s-ar fi raportat instanța de fond la un catalog auto ediție 2009, în condițiile în care exista oferta de preț a reprezentantei E..

Or, nu exista o listă de prețuri la care să ne raportam, la dosarul de daună regăsindu-se doar o ofertă personalizată către F., care nu se poate aprecia că reprezintă o listă de prețuri, astfel că incidența avea teza a II-a, iar nu teza inițială cum în mod greșit a apreciat instanța de apel.

Respectiva ofertă personalizată, consideră recurenta, este în realitate un înscris pro causa, atât din punct de vedere al caracteristicilor tehnice, cât mai ales al situației în care aceasta a fost emisă și a modului în care este realizată, astfel că nu putea determina aplicarea în cauză a tezei inițiale a art. 53 din Norma anexă la Ordinul CSA nr. 14/2011.

Soluția pronunțată de instanța de apel este nelegală, iar acest fapt este confirmat chiar și de faptul că nu au fost formulate de niciuna dintre apelante obiecțiuni în fața instanței de fond la raportul de expertiză specialitatea "Autovehicule, circulație rutieră".

Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Intimații B. și D. au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 11 noiembrie 2020, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

La termenul de judecată din 20 ianuarie 2021, a fost admis în principiu recursul, fiind acordat termen pentru judecarea acestuia la 21 aprilie 2021.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, însă, în cauză, nu este incident acest motiv de recurs, pentru considerentele care urmează.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut nelegalitatea deciziei pronunțată de către instanța de apel, contestând cuantumul despăgubirii acordate, raportat la stabilirea valorii autovehiculului asigurat, prin prisma aplicării greșite a dispozițiilor art. 53 lit. b) din Norma ASF 14/2011, aceasta fiind critica de nelegalitate care poate fi examinată de către instanța de control judiciar.

Potrivit art. 50 alin. (1) din Norma ASF 14/2011:

"despăgubirile pentru vehicule nu pot depăși cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA".

Conform art. 53 lit. b) din Norma ASF 14/2011:

"prin valoarea de nou a vehiculului se înțelege, pentru vehiculele de producție străină, prețul de comercializare de nou conform listelor de prețuri de la unități de specialitate din România, valabile la data producerii accidentului sau, în lipsa acestora, pe baza cataloagelor de specialitate echivalat în RON la cursul de schimb al pieții valutare comunicat de BNR la data producerii accidentului".

Întreaga argumentare subsumată motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondată, întrucât, contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a apreciat în mod corect că la stabilirea valorii de despăgubire trebuie respectate dispozițiile art. 50 alin. (1) și art. 53 lit. b) din Norma ASF 14/2011.

Pornind de la cadrul legal instituit de art. 50 și art. 53 lit. b) din Norma ASF 14/2011, instanța de control judiciar a aplicat corect prevederile legale evocate, reținând că la stabilirea valorii de despăgubire instanța de fond în mod eronat s-a raportat la un catalog auto ediție 2009, omițând oferta de preț a reprezentantei mărcii E..

Înalta Curte constată că au fost aplicate corect dispozițiile art. 53 lit. b) din Norma ASF 14/2011 potrivit cărora numai în lipsa unor liste de prețuri de la unitățile de specialitate din România, valabile la data producerii accidentului, se poate stabili prețul de comercializare de nou pe baza cataloagelor de specialitate.

Oferta reprezentanței mărcii E. în raport de care instanța de apel a stabilit formula de calcul a valorii de nou a autovehiculului avariat reprezintă în realitate un preț indicat de o unitate de specialitate din România, în sensul textului de lege indicat, iar nu o ofertă personalizată, un înscris pro causa, astfel cum pretinde recurenta.

Se impune, totodată, precizarea faptului că instanța de apel, ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, instanța de recurs neputând proceda la reevaluarea materialului probator.

Din expunerea argumentelor evocate de către recurenta-reclamantă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție și chestiuni de fond (ex. formula de calcul a valorii autovehicului asigurat; concluziile expertizei de specialitate "autovehicule, circulație rutieră"; cuantumul diferenței de despăgubire acordate pentru autovehicul etc.), care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așa fiind, se impune înlăturarea criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 C. proc. civ.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și invocat de recurentă, decizia atacată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 991/2019 din 12 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca nefondat, menținând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 991/2019 din 12 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2021.