ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2497/2021

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive.

Prin cererea de arbitrare, reclamanta A. S.R.L. a solicitat Tribunalului arbitral obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 651.610,58 RON reprezentând diferența de comision datorat în temeiul Convenției nr. 7101 B din 2 septembrie 2009, astfel:

- 632.955,71 RON diferența de comision pentru carburantul vândut în Stația de Distribuție București - Coșbuc, în perioada 1 ianuarie 2018 - 30 iunie 2019;

- 18.654,87 RON, diferență de comision pentru carburantul vândut în Stația de Distribuție București - Coșbuc, în luna decembrie 2019.

Reclamanta a solicitat și cheltuieli de arbitrare.

B.Hotărârea arbitrală.

Prin sentința arbitrală nr. 68 din 19 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 640.353,88 RON reprezentând diferență de comision pentru carburantul vândut în Stația de Distribuție București - Coșbuc, în perioada 1 ianuarie 2018 - 30 noiembrie 2019; a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 18.654,87 RON reprezentând diferență de comision pentru carburantul vândut la Stația de Distribuție București - Coșbuc, în luna decembrie 2019; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 45.513,40 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale.

C. Calea de atac împotriva sentinței arbitrale.

Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul arbitral a formulat acțiune în anulate B. S.R.L. solicitând anularea acesteia și rejudecarea cauzei.

Se susține că motivele exercitării acțiunii în anulare sunt cele prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. g) și h) C. proc. civ., cât timp sentința arbitrală nu cuprinde motivele pe care aceasta se întemeiază și a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 1266, art. 1268, art. 1270, art. 1272 și art. 1175 din C. civ.

D. Hotărârea Curții de Apel.

Prin sentința civilă nr. 66 din 23 aprilie 2021 Curtea de Apel București a respins acțiunea în anulare formulată de petenta B. S.R.L. împotriva sentinței arbitrale nr. 68 din 19 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, ca nefondată.

E. Considerentele hotărârii Curții de Apel.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

În cauză nu au fost încălcate dispozițiile art. 608 lit. g) C. proc. civ., întrucât sentința arbitrală cuprinde dispozitivul și considerentele necesare, iar pretențiile au fost analizate raportat la probele administrate, corespunzător prejudiciilor dovedite. Argumentele ambelor părți esențiale în dezlegarea pricinii au fost analizate într-o manieră corespunzătoare, pentru a susține soluția.

Acțiunea în anulare are scopul de a realiza un control judecătoresc în limitele prevăzute de art. 608 lit. a)-i) C. proc. civ. și nu privește reexaminarea hotărârii arbitrale sub aspectul soluționării fondului litigiului, nefiind asimilată apelului.

Motivul de desființare a hotărârii arbitrale invocat, prevăzut de art. 608 lit. h) se referă la situația când hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri sau dispozițiile imperative ale legii, partea indicând ultima ipoteză.

În ceea ce privește normele pretins incidente și încălcate în stabilirea situației de fapt, se observă că dispozițiile art. 1270 C. civ., sunt norme dispozitive și nu imperative.

Un prim argument pentru care Curtea consideră imperativă îl constituie faptul că fundamentul forței obligatorii a actului juridic este reprezentat, pe de o parte de necesitatea asigurării stabilității și siguranței raporturilor juridice generate de actele juridice, iar, pe de altă parte, de imperativul moral al respectării cuvântului dat. În consecință, nu se poate pune semnul egalității între o convenție și lege.

Un al doilea argument pentru care Curtea apreciază că art. 1270 C. civ. nu este o dispoziție legală imperativă este reprezentat de faptul că de la principiul forței obligatorii a contractului, există și excepții, atunci când efectele actului juridic nu se mai produc așa cum s-a prevăzut la încheierea lui, ci chiar în baza voinței părților sau chiar independent de voința lor, efectele sunt fie mai restrânse, fie mai întinse decât cele stabilite inițial de părți.

Fiind generate de principiul libertății de voință, relațiile contractuale dintre părți vizează raporturi juridice pe care părțile le pot modifica. Curtea reține că art. 1270 C. civ. nu poate fi considerat o dispoziție imperativă a legii care să atragă incidența art. 608 lit. h) C. proc. civ.

În ceea ce privește încălcarea art. 1266, art. 1268 și art. 1272 C. civ. nu se demonstrează caracterul de normă imperativă și nici maniera în care s-au încălcat aceste dispoziții.

Se observă că nu s-au aplicat regulile de interpretare (art. 1268 C. civ.) pretins încălcate, cât timp contractul, modul de stabilire a schemelor după care se calculează comisioanele, Tribunalul arbitral le-a considerat ca fiind un "mecanism simplu și clar".

În privința dispozițiilor art. 1272 C. civ. nu se indică maniera în care textul a fost încălcat în aplicarea sa, cât timp nu s-a stabilit o anumită practică între părți în derularea contractului.

În realitate, susținerile părții privesc nu încălcarea unei norme imperative care ghidează obligatoriu pe judecător în stabilirea situației de fapt, ci chiar situația de fapt. Clauzele contractuale nu sunt dispoziții legale, astfel că o eventuală interpretare greșită a acestora efectuate de către tribunalul arbitral nu poate fi asimilată cu încălcarea unor norme imperative legale. Modalitatea în care tribunalul arbitral a interpretat prevederile contractuale sunt aspecte ce țin de fondul litigiului arbitral și nu pot face obiectul controlului judiciar pe calea unei acțiuni în anulare.

Concluzia este determinată de faptul că faptele juridice (lato sensu) includ actele juridice și efectele acestora, interpretarea contactului reprezintă interpretarea probatoriului, iar interpretarea probatoriului este o etapă esențialmente legată de stabilirea situației de fapt.

În consecință, cât timp art. 608 lit. h) C. proc. civ. vorbește de încălcarea normelor imperative, iar prin modul de stabilire a situației de fapt nu s-a dovedit încălcarea vreunei norme imperative.

F.Calea de atac împotriva hotărârii Curții de Apel.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta B. S.R.L., arătând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată următoarele:

Sentința nu cuprinde motivele pe care se întemeiază - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanța are obligația să analizeze susținerile părților, să le admită sau să le respingă și să motiveze soluția pronunțată.

Această obligație a instanței este esențială pentru a ne afla în prezența unei hotărâri legale, motivarea hotărârii fiind necesară pentru ca părțile să cunoască considerentele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Instanța nu a respectat exigențele prevăzute de norma legală referitoare la exigențele motivării hotărârii judecătorești, neprocedând la o analiză în concret a criticilor de nelegalitate invocate cu privire la sentința arbitrală.

În ce privește motivul de nelegalitate invocat de B. prin acțiunea în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., respectiv, hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării ori nu este semnată de arbitrii, instanța nu a analizat argumentele vaste aduse de B..

Tribunalul arbitral nu a reținut nici un considerent cu privire la calificarea corectă a Convenției, părțile fiind în imposibilitatea de a analiza motivele în fapt și în drept care au format convingerea acesteia.

Motivarea adecvată a hotărârii judecătorești este esențială, însă în cauză, motivarea sentinței creionează o imagine subiectivă a instanței asupra situației de fapt, astfel că nu sunt îndeplinite exigențele privind motivarea.

Sentința este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile din acțiunea în anulare au vizat faptul că la pronunțarea soluției Tribunalul arbitral nu s-a raportat la anumite reguli de interpretare obiective și pași ce trebuie parcurși față de normele legale imperative, independent de concluzia la care s-a ajuns prin sentința arbitrală.

Plecând de la principiul forței obligatorii a contractului reglementat prin norme imperative de ordine publică, instanța are obligația de a interpreta contractul în acord cu regulile consfințite în art. 1266 și art. 1268 C. civ.

Interpretarea clauzelor contractuale după voința concordantă a părților trebuie să se realizeze în toate cazurile, independent de claritatea termenilor folosiți, acesta fiind și sensul normei juridice care impune interpretarea după voința concordantă și nu după sensul literal al termenilor.

Abordarea laconică a instanței care a procedat la o analiză și interpretare de suprafață a situației de fapt și normelor legale aplicabile, se impune a fi cenzurată pe calea recursului, în considerarea caracterului vădit nelegal al sentinței.

Procedând la interpretarea Convenției într-o modalitate denaturată, străină de voința reală a părților, Tribunalul arbitral nu a dat eficiență principiului forței obligatorii a contractului, respectiv regulii potrivit căreia acesta nu obligă doar la ceea ce este expres stipulat, ci și la toate urmările pe care practicile, uzanței, legea sau echitatea le dau contractului.

Astfel, sentința arbitrală a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii privind forța obligatorie a contractului, respectiv regulile subsecvente de interpretare a convenției părților.

Instanța învestită cu aceste critici, în loc să verifice dacă, în concret, atunci când a ajuns la soluția pronunțată, Tribunalul arbitral s-a raportat la voința reală a părților, respectiv la uzanțele conturate între acestea, a preferat să statueze în mod generic și superficial că sunt simple nemulțumiri legate de interpretarea înțelegerii părților.

Se solicită admiterea recursului și casarea sentinței recurate.

G. Analizând recursul, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Acțiunea în anulare este calea de atac ce se exercită împotriva hotărârii arbitrale și poate fi exercitată exclusiv pentru motivele enumerate limitativ la art. 608 alin. (1) lit. a) - i). Această cale de atac nu este una devolutivă, instanța sesizată cu acțiunea în anulare având a verifica exclusiv dacă hotărârea arbitrală ar putea fi desființată pentru unul dintre motivele arătate în textul din Codul precizat.

Din această perspectivă, hotărârea recurată este motivată în ceea ce privește soluția dată de Curtea de Apel criticilor de nelegalitate vizate de art. 608 alin. (1) lit. g) și h), astfel cum au fost prezentate în acțiunea în anulare.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În cauză, sunt respectate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea cuprinde obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii se înfățișează într-o manieră care corespunde imperativelor logicii. Motivele invocate în hotărâre nu sunt dubitative și oferă părților și instanței de control judiciar o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Obligația de motivare a hotărârilor judecătorești este o rezultantă a exigențelor ce decurg din art. 6 pag. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, pe de o parte, textul convenției consacră dreptul oricărei persoane de a-și prezenta argumentele și observațiile în fața instanței, iar, pe de altă parte, art. 6 impune oricărei instanțe obligația de a proceda la un examen efectiv al motivelor argumentelor și propunerilor de probe prezentate de părți, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Această exigență, care contribuie la garantarea respectării principiului bunei administrări a justiției, nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument al părților, instanța poate să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le ofere un răspuns în cadrul unui singur considerent.

Recurenta susține că instanța nu a motivat respingerea capătului de acțiune în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., însă în considerentele hotărârii recurate se regăsesc argumentele pentru care nu s-a reținut acest motiv pentru desființarea hotărârii arbitrale.

Astfel, tribunalul arbitral a apreciat contractul încheiat între părți ca prezentând caracteristicile unui contract de adeziune, plecând de la afirmația părții însă, a considerat că acest argument al naturii de contract de adeziune este indiferent pentru pronunțarea soluției în cauză.

În acest sens, Curtea de apel a concluzionat că respectiva critică față de sentința arbitrală nu poate fi primită deoarece argumentele esențiale ale părților au fost analizate și soluția dată a fost motivată corespunzător. Întrucât natura de contract de adeziune a Convenției nu a influențat în vreun mod soluția dată prin sentința arbitrală, nu se impunea motivarea acesteia.

Modalitatea în care a concluzionat Curtea de Apel respectiv cerințele prevăzute de lege cu privire la motivarea hotărârii, iar raționamentul instanței a fost în mod explicit prezentat în considerente.

Așa fiind, în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Hotărârea recurată este motivată în ceea ce privește soluția dată criticii vizată de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.. S-a reținut în considerente faptul că normele indicate de către recuretă nu sunt imperative și, pe de altă parte, acestea nu au fost încălcate.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Drept motiv de recurs presupune că instanța de fond a recurs la texte de lege aplicabile speței, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greșit.

Criticile aduse sentinței recurate sunt nefondate.

Curtea de Apel a analizat sentința arbitrală și a reținut că normele prevăzute de art. 1270, art. 1272, art. 1266 - art. 1268 C. civ. nu reprezintă norme imperative și că aceste dispoziții nu au fost încălcate, astfel că nu se circumscriu motivului de desființare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.. Acest motiv de anulare nu include criticile cu privire la situația de fapt sau cu privire la interpretarea și aplicarea prevederilor legale dispozitive, ci numai criticile cu privire la încălcarea dispozițiilor imperative ale legii.

Prin sentința arbitrală nu s-a încălcat principiul pacta sunt servanda, ci s-a făcut aplicarea acestuia, Tribunalul arbitral a dat eficiență juridică Convenției dintre părți.

S-a reținut în mod corect de către Curtea de Apel faptul că nu au fost încălcate regulile de interpretare prevăzute la art. 1266 - art. 1268 C. civ. pentru că acestea nu erau incidente în cauză.

Regulile de interpretare a clauzelor contractuale intervin numai în măsura în care clauzele sunt neclare sau contradictorii, ceea ce nu este cazul în speță.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către instanță, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 66 din 23 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.R.L. să plătească intimate-reclamante A. S.R.L. suma de 5.817 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 18 noiembrie 2021.