ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 169/2024

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată sub nr. x/23.02.2021 la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 438.476,54 RON, reprezentând diferență de comision datorat în temeiul convenției nr. 5417/12.12.2005 și actelor adiționale la aceasta.

La 06.07.2021, reclamanta și-a modificat cererea, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 83.310,54 RON, reprezentând T.V.A. aferentă sumei solicitate prin cererea de arbitrare, și a sumei de 108.946,49 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă diferenței de comision, calculată de la scadența obligației de plată și până la 23.02.2021 - data cererii de arbitrare -, precum și în continuare, până la achitarea integrală a debitului.

La 11.11.2021, la solicitarea tribunalului arbitral, reclamanta și-a precizat din nou cererea, arătând că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 438.476,54 RON, reprezentând diferență de comision datorat în temeiul convenției amintite, la care se adaugă T.V.A., în sumă de 83.310,54 RON, a sumei de 108.946,49 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă diferenței de comision, calculată de la scadența obligației de plată a comisionului și până la data cererii de arbitrare, precum și, în continuare, până la achitarea integrală a debitului. Pe cale de excepție, a solicitat, în principal, constatarea nulității absolute a actului adițional nr. x/05.04.2019, în subsidiar, a solicitat să se constate ineficacitatea acestuia, iar subsecvent, ca el să fie calificat drept unul de modificare a convenției. Într-un alt subsidiar, a solicitat ca remediile pretinse anterior să fie soluționate pe cale de acțiune. Totodată, a cerut obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de arbitrare.

La 08.09.2022, reclamanta a indicat că penalitățile calculate până la 06.09.2022 sunt în sumă de 178.072,53 RON.

Tribunalul arbitral a respins, prin încheierea din 28.03.2022, excepțiile netimbrării, inadmisibilității, tardivității și lipsei calității procesuale pasive în privința cererii de constatare a nulității absolute a actului adițional nr. x/2019, pe care a calificat-o drept apărare de fond. Iar prin încheierea din 23.05.2022, a respins excepția decăderii reclamantei din dreptul de a propune probe - în legătură cu cererea de suplimentare a probatoriului din 19.11.2021 -, a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisuri și proba testimonială, a respins proba cu expertiză extrajudiciară propusă de pârâtă și cererea reclamantei de obligare a pârâtei la depunerea de înscrisuri, în temeiul art. 293 C. proc. civ. a luat act că pârâta a renunțat la proba cu expertiză contabilă.

Prin sentința arbitrală nr. 85/22.12.2022, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile aferente lunii ianuarie 2018, a respins ca neîntemeiată cererea de arbitrare, a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de arbitrare și a admis-o în parte pe cea a pârâtei, obligând reclamanta să îi achite suma de 40.000 RON, cu acest titlu.

Împotriva sentinței arbitrale și a încheierilor din 28.03.2022 și 23.05.2022, S.C. A. S.R.L. a formulat acțiune în anulare, care a fost respinsă de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 45F/30.03.2023.

A. S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei din urmă sentințe, solicitând casarea ei, trimiterea cauzei, în vederea rejudecării, la prima instanță și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Printr-un prim motiv de recurs, autoarea căii de atac a susținut că sentința recurată încalcă autoritatea de lucru judecat a altor hotărâri judecătorești; a invocat, astfel, cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În motivare, a evocat patru litigii arbitrale în care intimata S.C. B. S.R.L. a fost parte - dosarele nr. x/2020, nr. y/2020, nr. z/2020, nr. w/2029 -, în care au fost pronunțate sentințele arbitrale nr. 12/2021, nr. 68/2020, nr. 72/2020 și nr. 77/2020, menținute prin deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă nr. 601/10.03.2022, nr. 2497/18.11.2021, nr. 194/01.02.2022 și nr. 415/24.02.2022.

A arătat că hotărârea recurată nu cuprinde analiza efectului pozitiv al lucrului judecat și a indicat că el este incident, întrucât obiectul disputei era același - formula matematică de calcul al comisionului pentru carburant vândut -, în baza unor convenții identice, împotriva aceleiași pârâte, iar procesele au avut un parcurs procesual identic.

În continuare, a menționat că formula de calcul reglementată de clauza 6.01 trebuie aplicată astfel cum s-a reținut în cele patru litigii anterioare și a combătut statuarea curții de apel care a înlăturat efectul pozitiv al lucrului judecat, reținând că, în contrast cu cele precedente, în procesul de față a fost semnat actul adițional nr. x/2019.

Prin al doilea motiv de recurs, a afirmat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material; s-a prevalat, astfel, de ipoteza de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Opus considerentelor curții de apel, autoarea căii de atac a relevat caracterul imperativ al art. 2.087 C. civ., reflectat de alin. (3), care sancționează cu inexistența clauzele contractuale derogând de la primele două alineate ale normei evocate.

A relevat că norma imperativă a fost încălcată de tribunalul arbitral, care nu a dispus efectuarea unui calcul al comisionului, conform formulei de calcul stabilite prin actul adițional de clarificare și a contestat confirmarea prin decizia recurată a modului de calcul al comisionului și a respectării art. 2.087 C. civ., certificate de instanța arbitrală.

A subliniat că, prin formula de ponderare aplicată în calculul comisionului - care contravine formulei inserate în actul adițional nr. x/29.01.2018 -, pârâta a încălcat norma imperativă reglementată de art. 2.080 alin. (1) lit. d) C. civ.; a relevat că această transgresiune nu este analizată prin sentința recurată.

Recurenta a imputat instanței arbitrale și curții de apel că nu au sancționat impunerea de către pârâtă a actului adițional nr. x/05.04.2019, cu încălcarea, în viziunea sa, a art. 2.087 alin. (1) și (3) C. civ.

Prin întâmpinarea înregistrată la 19.07.2023, intimata a solicitat anularea parțială a căii de atac și respingerea recursului ca nefondat.

La 04.08.2023, recurenta a răspuns la întâmpinare.

Examinând sentința atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prin motivul de recurs circumscris ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta invocat încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, pe care instanța de fond l-a înlăturat, observând lipsa identității de părți între litigiul de față și cele soluționate prin sentințele arbitrale nr. 68/2020, nr. 72/2020, nr. 77/2020 și nr. 12/2021, cât și deosebirea de chestiuni litigioase dezlegate, provocată de incongruența atât a raporturilor juridice, cât și a actelor juridice încheiate de colitiganți.

Recurenta susține că omisiunea analizei efectului pozitiv al autorității de lucru judecat demonstrează nemotivarea hotărârii atacate.

Greșit încadrată - împrejurare care, însă, contrar afirmației intimatei, nu atrage înlăturarea ei -, această diviziune a criticii va fi examinată prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și este nefondată; raționamentul rezumat în precedent, pentru care curtea de apel a refuzat aplicarea art. 431 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la litigiile arbitrale invocate de autoarea căii de atac răspunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Celelalte critici circumscrise aceluiași motiv de casare vor fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, pe de o parte, în cauzele de natura celei de față, cenzura de legalitate în recurs nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acțiunii în anulare - reglementate de normele de procedură ale art. 608 alin. (1) C. proc. civ. -, dar și pentru că același tip de norme reglementează efectul pozitiv al lucrului judecat.

Recurenta susține în mod greșit că legătura dintre procesele evocate este suficientă pentru activarea efectului pozitiv al lucrului judecat, câtă vreme el presupune - subordonat identității de părți în calitatea lor juridică, eadem conditio personarum, dar în absența suprapunerii obiectului și cauzei, eadem res, respectiv eadem causa petendi - că în noul proces, chestiunile deja dezlegate judiciar anterior - eadem quaestio - se impun ca elemente probatorii.

Așadar, art. 431 C. proc. civ. impune verificarea identității părților în calitatea lor juridică, care interesează, deopotrivă, efectul pozitiv și pe cel negativ; dacă primul alineat al articolului menționat pretinde tripla identitate pentru efectul negativ, al doilea permite, în cadrul efectului pozitiv, oricăreia dintre părți să opună lucrul anterior judecat, dacă are legătură cu soluționarea procesului ulterior.

Fiind necontestat că nu a fost parte în litigiile anterioare, recurenta nu este îndreptățită să se prevaleze de hotărârile pronunțate invocând art. 431 alin. (2) C. proc. civ., din moment ce ceea ce este judecat între două persoane nu poate profita și nici nu poate dăuna terților, res inter alios judicata aliis neque nocet neque prodest.

Înalta Curte constată că analiza condusă de prima instanță în materia efectului pozitiv al autorității de lucru judecat este justă, iar concluzia alterității de litiganți este suficientă pentru a fundamenta înlăturarea motivului de acțiune în anulare.

Ambele efecte - pozitiv și negativ -, având valența manifestărilor procesuale ale autorității de lucru judecat, se produc numai în relația dintre părți, potrivit art. 435 alin. (1) C. proc. civ.

Față de terți acționează efectul de opozabilitate, cu distincția că, deși nici colitiganții și nici terții nu pot ignora elementul fixat în ordinea juridică de hotărârea judecătorească, imutabilitatea dezlegării jurisdicționale anterioare se produce exclusiv între cei dintâi, în timp ce, într-un litigiu derulat între părțile inițiale și terți, acestora din urmă le este permisă proba contrară.

Hotărârea arbitrală și sentința recurată reflectă o legală aplicare a art. 431 alin. (2) și a art. 435 alin. (2) C. proc. civ., tocmai conturând această delimitare dintre obligativitatea și opozabilitatea hotărârii judecătorești; de aceea, criticile subsumate motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. - astfel cum au fost reîncadrate - sunt înlăturate.

Nu vor fi analizate susținerile prin care recurenta analizează obiectul celor cinci litigii și modul în care a fost interpretată în acestea clauza 6.01 din convenția de operare încheiată de părțile litigante; aceste chestiuni privesc aprecierea probelor care au format arbitrilor convingerea că dezlegările din procesele în discuție sunt diferite.

Circumstanțele factuale menționate nu pot fi reexaminate nici pe calea acțiunii în anulare - ce vizează condițiile de regularitate a hotărârii arbitrale și cauzele de nelegalitate expres stabilite de lege, și nu temeinicia acesteia - și, cu atât mai puțin, pe calea recursului, al cărui scop, reglementat de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., este de a examina conformitatea hotărârii atacate cu legea.

Prin al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta critică încălcarea art. 13, art. 2.080, art. 2.087 și a art. 2.094 C. civ., pe care le califică drept norme imperative.

Curtea de apel a statuat că acest caracter este imprimat, în materia contractului de agenție, dispozițiilor menționate de art. 2.094 C. civ. și, în consecință, a arătat că art. 2.087 C. civ. nu are acest caracter, iar încălcarea lui nu se circumscrie cazului de nulitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. a statuat că obiecțiile părții se referă la interpretarea clauzelor contractuale, a probatoriului administrat și la stabilirea situației de fapt, excedând cazurile enumerate de art. 608 alin. (1) C. proc. civ.

Deși instanța de recurs reține, în acord cu reclamanta, că primele două alineate ale art. 2.087 C. civ. cuprind dispoziții legale imperative, aprecierea contrară a curții de apel nu este de natură să atragă casarea hotărârii.

Analiza alin. (3) al art. 2.087 C. civ. demonstrează că legea nu îngăduie inserarea, de către părți, a unei clauze derogatorii de la primele două alineate ale aceluiași articol.

De aceea, critica autoarei căii de atac, subsumată art. 488 alin. (1) pct. 8, prin raportare la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., ar fi putut fi primită numai în măsura în care aceasta ar fi susținut și probat existența, în contractul părților, a unei clauze derogatorii de la art. 2.087 alin. (1) și/sau (2) C. civ. și valorificarea ei, de către intimată, cu rezultatul plății unui comision diminuat.

Nu în acest sens a fost expusă critica; recurenta nici măcar nu a afirmat că ar fi existat o asemenea clauză, căreia să i se aplice sancțiunea prevăzută de art. 2.087 alin. (3) C. civ.

În realitate, recurenta urmărește doar o nouă determinare a situației de fapt, prin reevaluarea comportamentului intimatei; ca atare, critica nu este aptă să invalideze hotărârea tribunalului arbitral întrucât este paralelă raționamentului acestuia și combate stabilirea stării de fapt.

Astfel, respingerea cererii de arbitrare nu s-a fundamentat pe interpretarea art. 2.087 C. civ., ci pe statuarea în fapt că pârâta-comitent a determinat în mod just valoarea comisionului prin raportare la actul adițional nr. x/05.04.2019, în contrast cu pretenția suplimentară de 438.476,54 RON a reclamantei-agent, în mod eronat construită pe actul adițional nr. x/29.01.2018.

Motivele prin care se contestă această dezlegare nu antamează, așadar, încălcarea art. 2.087 C. civ., ci neagă interpretarea dată de tribunalul arbitral celor două acte adiționale și îi impută omisiunea verificării modalității de calcul a comisionului cuvenit în baza actului de clarificare; recurenta propune, în realitate, o examinare devolutivă, inadmisibilă în raport cu natura de cale de atac sui-generis a acțiunii în anulare și, cu atât mai puțin, îngăduită în recurs.

Sunt înlăturate și argumentele care pretind încălcarea art. 13 și a art. 2.080 alin. (1) C. civ., câtă vreme autoarea recursului nu evidențiază refuzul de aplicare sau greșita lor interpretare prin sentința arbitrală, ci le evocă în argumentarea conduitei nelegale a pârâtei, pentru a susține nulitatea actului adițional nr. x/05.04.2019, deci temeinicia cererii arbitrale.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 45F/30.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 ianuarie 2024.