ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2494/2021

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată în cadrul dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, la data de 11.05.2021, apelanta A. a solicitat recuzarea membrilor completului de judecată C2 ai Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, cărora le-a fost repartizat spre soluționare dosarul nr. x/2020, aflat în stadiul procesual al apelului.

II. Hotărârea atacată

Curtea de Apel Alba- Iulia, secția I civilă, prin încheierea civilă nr. 47/2021 din 25 mai 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, a respins cererea de recuzare a doamnelor judecător B. și C., formulată de apelanta A. în cadrul dosarului nr. x/2020

III. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs, petenta A., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii civile recurate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de recuzare formulate împotriva membrilor completului de judecată C2, secția I civilă.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a criticat încheierea recurată ca nelegală, întrucât s-a realizat o încălcare a regulilor de procedură, sens în care, a invocat, în esență, următoarele motive de recurs:

Deși instanța reține că pentru incidența dispozițiilor art. 42 pct. 13 C. proc. civ. "...trebuie să existe o situație obiectivă concretă în care se poate presupune în mod legitim că acesta ar fi lipsit de obiectivitate în cauză", rațiunea acestei reglementări este tocmai aceea de a oferi elasticitate și de a completa enumerarea limitativă de la punctele 1-12. Altfel spus, pct. 13 de la art. 42 C. proc. civ.. este diferit tocmai prin faptul că oferă posibilitate de apreciere asupra unei situații în care se invocă lipsa de imparțialitate. De altfel, însăși formularea articolului are în vedere existența unor "elemente" care conduc în mod rezonabil la ideea de imparțialitate.

Susține recurenta că argumentul instanței în sensul că modalitatea de îndeplinire a actelor de procedură de către judecători nu este de natură să permită a se concluziona că aceștia acționează cu lipsă de imparțialitate, nu poate fi reținut, în condițiile în care este evident că actele de procedură efectuate cu încălcarea principiului bunei-credințe într-o cauză și care prejudiciază în mod nejustificat una dintre părți, conturează în mod rezonabil ideea de imparțialitate.

Mai mult, a mai susținut recurenta, instanța nu s-a pronunțat cu privire la toate aspectele invocate de aceasta, nerealizând o analiză cu privire la încălcarea dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituția României, art. 13 C. proc. civ.., și art. 6 CEDO, astfel cum a fost invocat.

Astfel, solicită să se constate că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.., instanța acționând cu lipsă de imparțialitate prin creearea unei situații inechitabile pentru recurentă, atât prin modalitatea în care instanța a decis să procedeze la judecarea cauzei în lipsa justificată a reprezentanților convenționali ai acesteia, cât și prin faptul că instanța nu a pus în discuția părților probatoriul solicitat prin cererea de apel și prin răspunsul la întâmpinare, conform art. 14 alin. (5) și art. 478 alin. (2) teza a doua C. proc. civ.

De asemenea, arată faptul că soluția asupra recuzării a fost pronunțată pe 25 mai, la ora 12:00, după ce instanța s-a pronunțat asupra cererii de apel, respectiv, 25 mai ora 10:00. Or, potrivit art. 49 alin. (2) C. proc. civ., în cazul formulării unei cereri de recuzare, "pronunțarea soluției în cauză nu poate avea loc decât după soluționarea cererii de recuzare."

Ca atare, solicită să se constate că soluția asupra recuzării nu a fost luată în calcul de instanța de apel.

Apărarea formulată în cauză

Intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu a formulat întâmpinare în recurs, înregistrată la data de 17.08.2021, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului.

IV. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

V. Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluția din 08 septembrie 2021, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 18 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, când s-a pronunțat prezenta decizie.

VI. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, dar și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Fundamentul instituțiilor prevăzute de dispozițiile art. 41 - 44 C. proc. civ., este acela al respectării dreptului la judecarea cauzei de către o instanță independentă și imparțială, care să analizeze obiectiv circumstanțele cauzei, fiind o cerință ridicată la nivel de principiu constituțional prin dispozițiile art. 124 alin. (2) din Constituție, care prevede că justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Prin încheierea din data de 25 mai 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a respins cererea de recuzare formulată de petentă, completul învestit cu soluționarea cererii de recuzare reținând că în cauză nu există motiv de incompatibilitate, respectiv că nu este incident niciunul dintre cazurile de recuzare expres și limitativ prevăzute de lege, respectiv de dispozițiile art. 44 C. proc. civ. - text care face trimitere la cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41 și art. 42 din același cod.

Într-un prim motiv de recurs, recurenta își arată nemulțumirea față de faptul că, în cuprinsul încheierii prin care s-a soluționat cererea de recuzare instanța, deși a reținut că, pentru incidența dispozițiilor art. 42 pct. 13 C. proc. civ. "...trebuie să existe o situație obiectivă concretă în care se poate presupune în mod legitim că acesta ar fi lipsit de obiectivitate în cauză", totuși, concluzionează în sensul că modalitatea de îndeplinire a actelor de procedură de către judecători nu este de natură să permită a se concluziona că aceștia acționează cu lipsă de imparțialitate, susținând recurenta că actele de procedură efectuate cu încălcarea principiului bunei-credințe într-o cauză și care prejudiciază în mod nejustificat una dintre părți, conturează în mod rezonabil ideea de imparțialitate.

Critica se găsește a fi nefondată.

Cererea de recuzare formulată împotriva doamnelor judecător a fost întemeiată, într-adevăr, pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., potrivit cărora: "(1) Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situații: 13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa."

Prin încheierea recurată, s-a reținut de către instanță că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text de lege, cele invocate de petentă nefiind elemente care să permită a se concluziona că judecata în apel s-ar dovedi lipsită de imparțialitate, corect, cererea de recuzare fiind respinsă ca neîntemeiată, încât s-a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.

În situația motivului de la art. 42 pct. 13, premisa constă în existența unor elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa, elemente care exclud ipoteza unei soluționări corecte a cauzei.

Or, în măsura în care, din perspectiva motivului de la punctul 13, partea se prevalează de pronunțarea judecătorului asupra unei cereri de amânare a cauzei și a unei cereri în probațiune, cu valoarea unui element de natură a-i crea îndoieli cu privire la imparțialitatea sa, este evident că judecătorul nu este în situația de incompatibilitate absolută prevăzută de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentei-petente, Înalta Curte constată că motivele pentru care completul învestit cu soluționarea recuzării a respins cererea de recuzare formulată de aceasta, au fost consemnate în cuprinsul încheierii din data de 25 mai 2021, instanța reținând că în cauză nu există un motiv de incompatibilitate, de natura celor expres și limitativ prevăzute de legiuitor, care să impună admiterea cererii și că din actele dosarului nu rezultă că există motive care să conducă la susținerea că magistrații care judecă apelul ar fi imparțiali.

Examinând motivele invocate de petentă în susținerea cererii de recuzare, în vederea exercitării controlului legalității încheierii recurate, Înalta Curte constată că nemulțumirile părții au vizat, în principal, aspecte ce țin de anumite măsuri procedurale pe care, în opinia sa, instanța nu le-a încuviințat în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile în speță.

Or, faptul că instanța a refuzat să încuviințeze suplimentarea probatoriului, la solicitarea petentei A., ori să dea curs solicitării ei de amânare a judecății, nu se poate constitui într-un veritabil motiv de recuzare, nici măcar în sensul dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare reținând, în mod corect, că din actele dosarului, nu rezultă că există motive care să conducă la susținerea că magistrații care soluționează apelul ar fi imparțiali.

Rezolvarea anumitor solicitări ale părților, în condiții conforme cu cele impuse de C. proc. civ., reprezintă o prerogativă a judecătorului care este îndrituit să încuviințeze acele cereri sau să dispună administrarea acelor probe pe care le consideră necesare în soluționarea cauzei.

Respingerea unei anumite cereri, inclusiv neîncuviințarea administrării unei anumite probe sunt măsuri procedurale ce pot fi dispuse în condiții legale, fără a induce vreunei părți concluzia că judecătorul și-a exprimat deja o opinie asupra modului în care va soluționa în final cauza sau că există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

De asemenea, nu se poate reproșa instanței că nu s-ar fi pronunțat cu privire la toate aspectele invocate în cererea de recuzare, iar o atare analiză cu privire la încălcarea dreptului la apărare, nu-i poate fi imputată instanței câtă vreme aceasta a fost învestită să verifice doar existența unei situații de incompatibilite în persoana judecătorului, iar nu în ce mod acesta își soluționează dosarul, inclusiv, din perspectiva garantării respectării art. 24 din Constituția României, art. 13 C. proc. civ.., ori, art. 6 CEDO.

Față de argumentele anterior expuse, se constată că soluția pronunțată de instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare, bazată pe analiza motivelor invocate în cerere, este una legală, fiind fundamentată pe o corectă aplicare și interpretare a normelor legale incidente în cauză, neputându-se reproșa acesteia încălcarea vreunei reguli de procedură care să atragă sancțiunea nulității hotărârii.

În finalul cererii de recurs, recurenta arată faptul că soluția asupra recuzării ar fi fost pronunțată pe 25 mai, la ora 12:00, după ce instanța s-a pronunțat asupra cererii de apel, respectiv, 25 mai ora 10:00, potrivit art. 49 alin. (2) C. proc. civ., în cazul formulării unei cereri de recuzare pronunțarea soluției în cauză neputând avea loc decât după soluționarea cererii de recuzare.

Or, un asemenea motiv nu poate fi reținut doar prin raportare la mențiunile de pe portalul instanței, acestea fiind doar estimări ale orelor de soluționare, și nu o situație efectivă și concretă, de natură a conduce la nerespectarea prevederilor art. 49 alin. (2) C. proc. civ.., cum eronat susține recurenta.

Pentru considerentele prezentate, constatând legalitatea încheierii recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 53 alin. (3) C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii civile nr. 47/2021 din 25 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Alba- Iulia, secția I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2021.