ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2408/2021

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1728/2020 din data de 16 iulie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta A. S.R.L., ca neîntemeiată, și a respins acțiunea formulată de reclamantul B., în calitate de lichidator judiciar al C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

Prin încheierea din data de 02 septembrie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta C. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta A., ca neîntemeiată.

Prin cererea de apel trimisă prin poștă la data de 18.09.2020 și înregistrată la data de 22.09.2020, în dosarul nr. x/2019 aflat la Tribunalul Ilfov, secția Civilă, apelanta-reclamantă C. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu intimata-pârâtă A., a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 1728/16.07.2020, prin care a solicitat: în principal, anularea, în parte, a sentinței atacate pentru nerespectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, cu judecarea fondului cauzei în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată, inclusiv cheltuielile de judecată suportate în fond; în subsidiar, schimbarea, în parte, a sentinței atacate netemeinice, cu rejudecarea fondului cauzei în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată, inclusiv cheltuielile de judecată suportate în fond. De asemenea, a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Prin cererea de apel formulată la aceeași dată, apelanta-reclamantă C. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu intimata-pârâtă A., a formulat apel împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din 02.09.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, prin care a solicitat schimbarea încheierii și admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale.

Ambele cereri de apel au fost înaintate instanței competente să soluționeze calea de atac, împreună cu dosarul nr. x/2019, înregistrându-se pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, la data de 23.10.2020, sub nr. x/2019.

Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă prin decizia civilă nr. 1811A din 17 decembrie 2020 a admis apelurile formulate de împotriva sentinței civile nr. 1728/2020 din data de 16 iulie 2020 și împotriva încheierii civile din data de 2.09.2020 pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L. (având denumirea anterioară - A.).

A anulat sentința apelată și încheierea de îndreptare a erorii materiale și, evocând fondul:

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 299.742,84 RON, reprezentând prețul serviciilor prestate în temeiul Contractului de prestări servicii nr. x din 26.06.2014, sumă compusă din: 56.459,52 RON, conform facturii seria x nr. x din 07.01.2016, scadentă la data de 7.03.2016; 67.943,52 RON, conform facturii seria x nr. x din 01.02.2016, scadentă la data de 1.04.2016; 60.071,76 RON, conform facturii seria x nr. x din 1.03.2016, scadentă la data de 1.05.2016; 55.102,32 RON, conform facturii seria x nr. x din 01.04.2016, scadentă la data de 1.06.2016; 54.559,44 RON, conform facturii seria x nr. x din 03.05.2016, scadentă la data de 03.07.2016; 5.606,28 RON, conform facturii seria x nr. x din 01.06.2016, scadentă la data de 1.08.2016.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi, calculate la valoarea fiecărei sume facturate și datorate, începând cu scadența fiecărei facturi fiscale și până la data achitării integrale.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.500 RON, efectuate în primă instanță.

A obligat intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.100 RON, efectuate în apel.

A respins, ca neîntemeiată, cererea intimatei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 1811A din 17 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă a declarat recurs pârâta A. S.R.L..

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă apreciind că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normei de drept material prevăzută de art. 1556 alin. (1) C. civ.

Recurenta-pârâtă apreciază că prin admiterea apelului, instanța nu a analizat și nu a cenzurat modul în care instanța de fond s-a pronunțat asupra fondului procesului, respectiv asupra încălcării obligațiilor contractuale prevăzute în sarcina părților prin contractul de prestări servicii, iar în etapa judecării pe fond a procesului, instanța a pronunțat decizia recurată cu aplicarea greșită a normelor de drept material care reglementează excepția de neexecutare a contractului, prevăzută de art. 1556 alin. (1) C. civ.

În ceea ce privește situația de fapt, recurenta-pârâtă arată că ambele instanțe de fond au reținut încălcarea obligațiilor contractuale de către reclamantă, fără a avea în vedere reciprocitatea și interdependența dintre obligația de plată a serviciilor, prestarea necorespunzătoare a serviciilor de pază a obiectivului din Timișoara în noaptea de 15 spre 16 decembrie 2015 și obligația de acoperire a pagubelor înregistrate în zona de pază Timișoara.

Instanța de apel a aplicat greșit excepția de neexecutare doar la obligația de executare a serviciilor de protecție și pază și nu a luat în considerare și obligația de acoperire a pagubelor materiale produse în mod direct de către neexecutarea obligației de pază, limitând aplicabilitatea dispozițiilor art. 1556 alin. (1) C. civ., deși această dispoziție legală nu conține o astfel de condiție limitativă, cerința articolului menționat fiind îndeplinită pentru orice obligație exigibilă, rezultată dintr-un contract sinalagmatic, chiar dacă creanța nu este certă și/sau lichidă.

În ceea ce privește excepția de neexecutare, instanța de apel trebuia să verifice dacă aceasta a fost invocată cu respectarea termenelor și condițiilor expres prevăzute de dispozițiile legale.

Excepția de neexecutare este mijlocul de apărare, consecință directă a principiului interdependenței obligațiilor reciproce ale părților în contractele sinalagmatice, în virtutea căruia oricare dintre părți poate refuza executarea unei obligații, câtă vreme cealaltă parte nu-și îndeplinește obligația corelativă.

Recurenta-pârâtă solicită instanței de recurs să constate că textul legal nu impune cele două condiții suplimentare adăugate de instanța de apel și anume: obligațiile exigibile să fie strict și limitativ corelative și obligațiile exigibile să fie certe și lichide.

Recurenta-pârâtă face trimitere și la dispozițiile art. 1170 C. civ., potrivit cărora o parte nu poate solicita celeilalte părți executarea obligațiilor fără a oferi ea însăși ceea ce datorează.

Având în vedere dispozițiile art. 1556 alin. (1) și art. 1170 C. civ., reclamanta nu poate solicita pârâtei plata facturilor, atât timp cât ea nu și-a executat obligațiile contractuale care îi reveneau potrivit aceluiași contract.

La data neîndeplinirii obligației de pază în zonele de pază încredințată, respectiv 16 decembrie 2015, ia naștere și devine exigibilă obligația prestatorului de a răspunde material pentru pagubele înregistrate, conform art. 6.1 din contract, obligațiile fiind interdependente. Astfel, obligația beneficiarului de plată a prețului contractului este condiționată și corelativă obligației prestatorului atât de executarea serviciilor care fac obiectul contractului dar și obligației de acoperire a pagubelor înregistrate de beneficiar pentru neexecutarea obligației de pază.

Deși instanța a reținut că reclamanta nu a executat obligația de prestare a serviciilor de pază pentru obiectivul din Timișoara în noaptea de 15 spre 16 decembrie 2015, nu a reținut că a devenit exigibilă și obligația de acoperire a pagubei înregistrată în zona de pază încredințată, conform art. 6.1 din contract.

Prin aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1556 alin. (1) C. civ., instanța de apel a dispus ca obligația de acoperire a pagubei nu este corelativă cu obligația de plată a serviciilor de pază.

Prin limitarea domeniului de aplicare al excepției de neexecutare, instanța de apel nu a aplicat teoria reciprocității și interdependenței obligațiilor pentru ziua de 16 decembrie 2015, când prestatorul nu și-a îndeplinit obligația de pază.

În concluzie, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel, în acest mod a adăugat la lege, obligația de acoperire a daunelor materiale fiind inclusă în domeniul de aplicare al art. 1556 alin. (1) C. civ., această obligație luând naștere din momentul producerii acestora prin încălcarea obligațiilor contractuale și se analizează în contextul complet al contractului sinalagmatic ca un întreg.

În ceea ce privește semnificația cerinței din cuprinsul art. 1556 alin. (1) C. civ. "într-o măsură corespunzătoare" recurenta-pârâtă arată că în speță această sintagmă se aplică în sensul că în măsura corespunzătoare pagubei materiale produse, beneficiarul poate să refuze executarea propriei obligații de plată a contravalorii serviciilor de pază prestate în temeiul contractului sinalagmatic, contractul de prestări servicii nr. x din 26.06.2014.

În mod greșit instanța de apel a apreciat că într-o măsură corespunzătoare se referă limitativ la prețul serviciilor de pază din luna decembrie exclusiv la locația Timișoara, ceea ce nu este conform cu dispozițiile art. 1556 alin. (1) C. civ., deoarece o astfel de condiție nu este conținută de textul dispoziției legale. Neplata facturilor restante către reclamantă a fost efectuată ca urmare a invocării excepției de neexecutare și nu în mod neîntemeiat, cum în mod eronat a reținut instanța.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata sumei de 299.742,84 RON, reprezentând prețul serviciilor prestate în temeiul contractului și a penalizărilor de întârziere, având în vedere caracterul conex debitului principal al acestor penalități.

Analizând decizia recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 recurenta-pârâtă susține încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. art. 1556 alin. (1) C. civ.

În cauza de față, instanța de apel a constatat dovedite susținerile pârâtei, în sensul că reclamanta a încălcat obligațiile asumate prin art. 5.2, art. 5.4 și art. 5.6 din Contratul de prestări servicii nr. x din 26.06.2014 coroborate cu art. IV pct. A lit. b),d),e) și i) și art. VI pct. 3 lit. b) din Planul de pază.

Instanța de apel a mai reținut faptul că obligația asumată de reclamantă, de a asigura paza, protecția și supravegherea locației beneficiarului aflată în Timișoara, în luna decembrie 2015 nu a fost îndeplinită corespunzător.

În ceea ce privește celelalte nouă locații menționate în Anexa la contract și în factura aferentă lunii decembrie 2015, precum și serviciile prestate în lunile ianuarie - mai 2016, s-a apreciat că pârâta nu a invocat și nu a dovedit executarea necorespunzătoare a obligațiilor asumate de prestator prin contractul de prestări servicii.

Litigiul de față a fost generat de refuzul pârâtei de plată a facturilor emise de reclamantă ulterior evenimentului din luna decembrie 2015, invocând în apărare excepția de neexecutare.

Față de reținerea acestor aspecte ale situației de fapt, se constată că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1516 alin. (1) C. civ., prin care pârâta solicită suspendarea executării propriei obligații de plată a prețului serviciilor pentru care a fost emisă factura seria x nr. x din 07.01.2016, în cauză nefiind vorba de o neeexecutare sau o executare necorespunzătoare a serviciilor de pază la obiectivele din Arad, Buzău, Brașov, Cluj, Constanța 1 și 2, Craiova, Deva și Oradea, precum și pentru serviciile de pază prestate în lunile ianuarie-mai 2016 la toate locațiile menționate în anexa la contract, astfel încât excepția de neexecutare este lipsită de fundament.

Instanța de apel a reținut în parte temeinicia creanței reclamantei, fiind întrunite cerințele răspunderii contractuale, numai în ceea ce privește neexecutarea culpabilă a obligației de plată a prețului serviciilor prestate corespunzător de către reclamantă, obligație asumată prin art. III din contractul de prestări servicii.

Executarea necorespunzătoare a serviciilor de pază prestate pentru obiectivul din Timișoara dau dreptul pârâtei să refuze doar plata sumei de 7.767,36 RON din totalul sumei de 64.226,88 RON pentru care a fost emisă factura seria x nr. x din 07.01.2016, întrucât părțile au încheiat un contract cu executare succesivă, având mai multe obiective juridice, obligația încălcată de reclamantă vizând doar serviciile de pază prestate la obiectivul din Timișoara, în luna decembrie 2015.

Rezulta că și chestiunea compensării prețului datorat reclamantei cu un prejudiciu pretins de pârâtă, a fost tranșată în mod corect de către instanța de apel, care a a constatat că pârâta nu se află în situația prevăzută de art. 1617 C. civ., deoarece nu există două datorii certe, lichide și exigibile.

Repararea pagubei invocată de către pârâtă, prin afirmarea unei nerespectări a obligațiilor asumate contractual de către reclamantă, poate da dreptul pârâtei de a solicita pretenții proprii întemeiate pe clauza prevăzută la art. 6.1 din contract, în temeiul răspunderii civile contractuale, instanța de judecată fiind cea care, urmează a stabili întinderea prejudiciului.

De aceea, pe baza acestor considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că se impune înlăturarea motivului de casare analizat, constatându-se că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 1516 alin. (1), art. 1270, art. 1350 și art. 1538 C. civ., obligația de plată a prețului nefiind corelativă obligației reclamantei de reparare a pagubelor, ci celei de prestare a serviciilor de pază.

Față de toate aceste considerente, reținând legalitatea deciziei recurate din perspectiva criticilor invocate, Înalta Curte constată că motivul de casare invocat este nefondat, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1811 A din 17 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, să fie respins ca nefondat.

Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte în declanșarea litigiului de față, Înalta Curte urmează să admită cererea intimatei-reclamante de obligare la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum au fost dovedite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1811 A din 17 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. S.R.L. prin lichidator judiciar DINU, URSE ȘI ASOCIAȚII S.P.R.L.

Obligă recurenta-pârâtă A. S.R.L. la plata sumei de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei-reclamante C. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2021.