ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2374/2021

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 15.03.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., să fie obligată pârâta la plata sumei de 589.638,90 RON, reprezentând penalități de întârziere, precum și să fi obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-a invocat art. 1.535 din C. civ.

Prin încheierea din 07.12.2018, Tribunalul București a respins excepția inadmisibilității cererii formulate de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 1724/12.06.2019, Tribunalul București a admis cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 289.678,04 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/01.11.2014 și suma totală de 16.608,45 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 6.501,78 RON taxa judiciară de timbru aferentă cuantumului pretențiilor reduse, 1.790 RON onorariu de expert și 8.316,67 RON onorariu de avocat.

Împotriva încheierii de ședință menționate și a sentinței a declarat apel pârâta B. S.R.L., solicitând modificarea în totalitate a sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, în principal ca prematura și în subsidiar ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 119A/2020 din 26 februarie 2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul formulat de apelanta B.., împotriva sentinței civile nr. 1724/12.06.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.R.L., ca nefondat și a obligat apelanta să plătească intimatei suma de 8530,52 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

La 10 aprilie 2020, recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 119A/2020 din 26 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care în principal, admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate și, în temeiul dispozițiilor art. 497 din C. proc. civ. trimiterea cauzei instanței de apel pentru o noua judecată; în subsidiar, în măsura în care instanța de recurs apreciază că nu se impune o nouă judecată a cauzei, respectiv administrarea probatoriului solicitat și respins de către instanțele inferioare, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta susține că, respingând proba cu expertiza, instanța de apel a preluat raționamentul instanței de fond, fără să motiveze în concret criticile aduse prin declarația de apel și a respins ca nefondată calea de atac.

De asemenea, recurenta critică maniera în care a fost respinsă cererea de amânare motivată și dovedită cu înscrisuri și respingerea nemotivată a probatoriului solicitat (expertiza contabilă).

Recurenta-pârâtă susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, deoarece instanța de apel a apreciat și interpretat eronat dispozițiile art. 193 din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 1521 din C. civ., toate raportate la conținutul art. 12.4 din contractul în baza căruia intimata-reclamantă a formulat cererea de chemare în judecată.

Conform dispozițiilor art. 12.4 din contract, în situația intervenirii unei situații litigioase, părțile vor soluționa diferendul pe cale amiabilă și doar în cazul în care nu se va ajunge la un consens, părțile se vor putea adresa instanței de judecată. Având în vedere voința părților exprimată prin contract, prevederile legale invocate anterior dar și lipsa vreunei dovezi depusă de către intimată în sensul respectării articolelor evocate, recurenta apreciază ca nelegală soluția instanței de apel prin care a fost respinsă excepția prematurității introducerii cererii de chemare în judecată.

Consideră recurenta că, instanța de apel, făcând o eronată apreciere a normelor de drept material (art. 2054 și următoarele din C. civ.), precum și a înscrisurilor depuse și necontestate de către partea litigantă adversă, a dispus respingerea apelului ca nefondat, omițând să analizeze aspectele referitoare la modalitatea concretă în care s-au derulat relațiile comerciale cu intimata. În acest sens, apreciază că în mod greșit a reținut instanța de apel faptul că facturile au fost emise de către intimată doar în baza contractului de vânzare.

Arată că, prin intermediul înscrisurilor anexate la dosar, a făcut dovada că mărfurile reclamantei nu i-au fost vândute în sistemul clasic, ci, în realitate, acestea i-au fost încredințate în sistem de consignație.

Recurenta susține că această situație, confirmată de existența contractului de consignație, contrazice raționamentul instanței de apel conform căruia relațiile comerciale dintre noi părți s-au întemeiat strict pe contractul de vânzare cumpărare nr. x/2014.

Totodată, consideră că aceste critici sunt confirmate de faptul că în apel nu au fost analizate următoarele înscrisuri:contractul de consignație nr. x/2014 încheiat între părți; declarația administratorului de recunoaștere, autentificată de notar sub nr. x/06.10.2016; situația retururilor de mărfuri (toate bunurile restituite de recurentă intimatei); biletele la ordin emise de către recurentă în favoarea intimatei, respectiv faptul că aceste bilete i-au fost restituite de către intimată; extrasele de cont aparținând recurentei și intimatei, care demonstrează că relațiile comerciale dintre părți nu s-au derulat exclusiv în baza contractului de vânzare-cumpărare.

De asemenea, în contextul existenței contractului de consignație și a retururilor de mărfuri, consideră că nu datorează penalități de întârziere, iar intimata-reclamantă nu poate solicita aceste penalități.

Mai arată că, analizând extrasele de cont aparținând părților litigante, din conținutul acestora rezultă că niciuna dintre părți nu au calculat, până la data de 31.07.2017, penalități de întârziere. Această situație confirmă că părțile litigante au achiesat la ideea că toate raporturile contractuale să se deruleze fără aplicabilitatea penalităților, deoarece mărfurile au fost încredințate recurentei conform contractului de consignație. Astfel, nu se pot pretinde și calcula penalități, atât timp cât recurenta a respectat termenul prevăzut în declarația de recunoaștere notarială (document care alături de contractul de consignație nu a fost avut în vedere).

Declarația de recunoaștere dată în fața notarului public, coroborată cu dovezile achitării în totalitate de către recurentă a debitului datorat intimatei, confirmă în plus faptul că nu datorează aceste penalități.

Recurenta consideră că instanța de apel a analizat superficial atitudinea intimatei concretizată prin restituirea biletelor la ordin care reprezentau o garanție pentru aceasta în ceea ce privește achitarea oricăror posibile datorii generate de relația contractuală.

Restituirea de către intimată a acestor bilete la ordin emise de către recurentă reprezintă contrar celor reținute în apel, o renunțare neechivocă a intimatei la dreptul de a percepe penalități, sens în care solicită instanței de recurs să aibă în vedere și extrasele de cont din cuprinsul cărora rezultă că până la data de 31.07.2017 nu au fost calculate și percepute de către intimată aceste penalități; în situația în care ar fi datorat penalități, intimata-reclamantă nu i-ar fi restituit aceste intrumente de plată și le-ar fi introdus în vederea decontării la instituțiile bancare fără să fi avut nevoie de promovarea prezentei acțiuni la instanța de judecată.

O altă critică se referă la faptul că instanța de apel a încălcat prevederile art. 222 din C. proc. civ. prin maniera în care a respins cererea motivată și dovedită de amânare a cauzei formulată de către reprezentantul recurentei-pârâte.

Astfel, în contextul în care a fost respinsă cererea de amânare instanța de apel, ignorând dispozițiile art. 222 alin. (2) C. proc. civ., nu a dispus amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise.

În final, recurenta-pârâtă apreciază că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 476 din C. proc. civ. referitoare la caracterul devolutiv al apelului și a respins, fără a motiva în concret, proba cu expertiza contabilă în contextul existenței la dosar a unor noi înscrisuri, neanalizate de experți cu ocazia întocmirii raportului de expertiză efectuat la fond (contractul de consignație și declarația notarială).

La 29 iulie 2020 intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat în principal constatarea nulității recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau în temeiul art. 486 alin. (3), prin raportare la prevederile art. 486 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea recursului ca neîntemeiat, precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

La 17 august 2020 recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, precum și a apărărilor invocate de intimata-pârâtă.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 3 februarie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au înțeles să își exercite acest drept.

Prin încheierea din 19 mai 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. și a admis în principiu recursul.

Prin cererea depusă în ședință publică din 10 noiembrie 2021, recurenta-pârâtă B. prin administrator judiciar C. SPRL a arătat că renunță la judecata recursului. Totodată, în temeiul art. 451 C. proc. civ., a arătat că se impune cenzurarea cheltuielilor de judecată solicitate de intimata-reclamantă.

Luând în examinare cererea de renunțare la judecata recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 9 alin. (3) teza I din C. proc. civ. "în condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins, poate recunoaște pretențiile părții adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunța la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri."

Totodată, potrivit art. 463 alin. (1) raportat la art. 494 din C. proc. civ., "achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre."

Manifestarea de voință a recurentei, în sensul renunțării la judecata recursului, are valența unei achiesări la hotărâre, în acord cu prevederile art. 463-464 C. proc. civ., reprezentând un act de dispoziție al recurentei ca expresie a disponibilității recunoscute de lege părții, conform art. 9 C. proc. civ.

Având în vedere dispozițiile legale evocate mai sus, precum și manifestarea expresă de voință a recurentei, care îmbracă formele prevăzute de art. 464 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să ia act de achiesarea acesteia la decizia civilă nr. 119A/2020 din 26 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În temeiul art. 494 C. proc. civ. raportat la art. 451 alin. (1) și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 8.627,8 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, apreciind că aceasta este proporțională în raport cu valoarea cauzei și activitatea desfășurată de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de achiesarea recurentei-pârâte B. prin administrator judiciar C. SPRL la decizia civilă nr. 119A/2020 din 26 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 8.627,8 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2021.