ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2388/2021

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13.06.2018, astfel cum a fost precizată verbal în ședința publică din data de 7.02.2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș și Inspectoratul Teritorial de Muncă București, solicitând obligarea acestora să precizeze dacă a existat un contract individual de muncă încheiat cu Școala I.C. Lăzărescu și cu Școala Valea Mănăstirii unde a lucrat, precum și să rectifice carnetul de muncă seria x nr. x întocmit pe numele său anterior de B., în sensul de a reieși din acesta angajatorii la care a lucrat și perioadele în care a fost angajată. De asemenea, solicită ca cele două inspectorate de muncă să-i recunoască vechimea în muncă și să-i plătească drepturile salariale și toate celelalte drepturi de care a fost lipsită.

Prin încheierea din 26.10.2018 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Civilă în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția necompetenței funcționale a completului specializat contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu, și a fost trimisă cauza la secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului Argeș.

Venind spre competență soluționare, cauza a fost înregistrată la secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului Argeș sub nr. x/2018*.

Prin sentința civilă nr. 3406 din 24 septembrie 2019, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul Teritorial de Muncă București și Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, invocată prin întâmpinări și a respins acțiunea reclamantei ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva sentinței menționate a declarat recurs (calificat de instanță ca fiind apel), în termen legal, reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 2566/2020 din 30 septembrie 2020, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A., împotriva sentinței civile nr. 3406 din 24 septembrie 2019, pronunțate de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2018, intimați fiind pârâții INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ARGEȘ și INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ BUCUREȘTI.

Împotriva deciziei civile nr. 2566 din 30 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, reclamanta A. a declarat recurs, fără a indica motivele de casare pe care își întemeiază calea de atac.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta arată, în esență, că nu este de acord cu respingerea acțiunii și solicită instanței să stabilească "vinovatul" pentru carnetul său de muncă.

Intimatul-pârât Inspectoratul Teritorial de Muncă București a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală.

Intimatul-pârât Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibili tații recursului în raport de art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, iar în subsidiar a invocat nulitatea recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate; pe fond a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a prezentat situația de fapt din prezenta cauză.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 22 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Atât recurenta-reclamantă A., cât și intimatul-pârât Inspectoratul Teritorial de Muncă București au depus, fiecare, câte un punct de vedere la raport.

Este de menționat că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Față de natura pretențiilor deduse judecății, Înalta Curte reține că acestea izvorăsc dintr-un conflict de muncă.

Potrivit art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă asigurări sociale, în materie de prejudiciilor cauzate prin erori și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de expropriere, precum și în cererile privind repararea judiciare".

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei.

Prin urmare, se constată că obiectul aciunii introductive se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât vizează un conflict de muncă.

Totodată, potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011, conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal, iar conform art. 214, hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului.

Cum textele de lege anterioare evocate exclud dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia, "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)", în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Se reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Potrivit art. 457 din C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Totodată, legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 2566/2020 din 30 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 2566/2020 din 30 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2021.