ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2370/2021

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. de dosar x/2011, reclamanta A., prin procurator B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. - absorbita ulterior de D. S.A. - obligarea pârâtei la plata sumei de 61670 euro, daună totală pentru imobilul casa de locuit asigurat prin contractul de asigurare, 1200 euro, lipsa de folosință a locuinței pentru perioada decembrie 2010- februarie 2011,inclusiv, și în continuare până la acordarea despăgubirilor, actualizarea întregului debit cu rata inflației.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969,970, art. 1073 - 1075 și urm. C. civ., art. 4.4.8, art. 4.4.6 din Contractul de asigurare.

Prin sentința civilă nr. 5243/15.06.2011, Judecătoria Bacău a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Bacău.

Prin încheierea din 13.06.2016, Tribunalul Bacău a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, întrucât, deși creanța în litigiu a fost cesionată către E. S.A., aceasta din urmă și-a dat acordul pentru încasarea de către reclamantă a despăgubirii în discuție.

Prin sentința civilă nr. 681/6.09.2017, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a Civilă în dosar x/2011, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active, invocată din oficiu, a fost admisă, în parte, acțiunea precizată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta F. S.A., cu consecința obligării pârâtei să plătească reclamantei suma de 61.670 EURO, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daună totală pentru imobilul casă de locuit situat în sat/Comuna Mărgineni, jud. Bacău și suma de 2400 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial parțial.

De asemenea, a fost admisă cererea de intervenție accesorie introdusă de E. S.A.. și au fost respinse, ca neîntemeiate restul pretențiilor.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că între reclamanta, în calitate de Contractant, și pârât, în calitate de Asigurator, s-a încheiat, la data de 29.06.2010, pentru o perioada de 1 an, Contractul de asigurare complexa a locuinței reclamantei construită în anul 2007, situată în Mărgineni - Bacău, suma asigurată fiind 61670 euro, iar beneficiar E. S.A., căreia i s-a cesionat indemnizația de asigurare, conform G. nr. x.

Din actele dosarului rezultă cu certitudine că, în perioada de valabilitate a asigurării din cauza a două inundații, imobilul asigurat a fost distrus aproape în totalitate, fiind ulterior demolat.

Evenimentul asigurat, potrivit definițiilor din contractul de asigurare încheiat cu reclamanta, este consecința producerii riscurilor asigurate, evidențiate în contractul de asigurare.

Prin contract, societatea-intimată și-a asumat obligația de a acorda despăgubiri pentru daune produse de următoarele riscuri: fenomene naturale - inundații.

La data construcției imobilului și la data asigurării acestuia zona nu era supusă regimului de restricție temporară sau definitivă pentru risc de inundații.

Reclamanta nu a mai avut posibilitatea de a remedia distrugerile suferite, autoritatea publică locală oferind un alt teren pentru construcția unui alt imobil.

Tribunalul a apreciat că reclamanta a suportat o dauna totală deoarece, zona devenind inundabilă datorită aceluiași eveniment asigurat, acestora li se refuza eliberarea autorizației de construcție fie și pentru remedieri, oferindu-se de către aceeași autoritate publică locală un alt teren pentru construcția unui alt imobil. Evenimentul asigurat a fost inundația, care s-a produs în 2 rânduri consecutive. Datorită aceluiași eveniment a fost colmatata albia râului Trebeș, modificându-se secțiunea de scurgere creând astfel o zonă inundabilă deși la data încheierii contractului de asigurare zona nu era restricționată pentru risc de inundații.

Dauna a fost considerată ca fiind totală nu pentru ca imobilul ar fi fost avariat de inundații într-o asemenea măsură încât repararea avariilor ar fi devenit imposibilă sau economicoasă, ci pentru faptul că zona unde este situat imobilul asigurat a devenit inundabilă, iar autoritățile publice refuză eliberarea unei autorizații de construcție/reparație. Astfel, nu mai există posibilitatea aducerii imobilului la situația anterioară producerii evenimentului asigurat și, în consecință, acesta nu mai poate fi utilizat conform destinației sale, așa încât dauna nu poate fi considerată decât totală și nu parțială; de asemenea, cauza (inundația conjugată cu refuzul justificat al autorităților administrative) care a determinat această situație nu a fost inclusă printre cazurile de excludere prevăzute în contract, nefiind incidente dispozițiile art. 42 lit. a) din Condițiile de asigurare.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta S.C. F..

Prin decizia nr. 149/13.02.2019, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins apelul promovat de apelanta-pârâtă F. S.A., ca nefondat.

În fundamentarea acestei soluții, instanța de apel a reținut caracterul nefondat al primei critici față de faptul că tribunalul a dat o legală dezlegare excepției lipsei calității procesual active a reclamanților.

Cu privire la cea de-a doua critică a apelantei, instanța de apel a reținut, în esență, că interpretarea contractului de asigurare s-a efectuat de tribunal în limitele impuse de art. 977, 982 C. civ., în forma în vigoare la încheierea poliței, după intenția părților, nu după sensul literal al termenilor, și unele prin altele, dându-li-se sensul ce rezultă din actul întreg.

Privitor la întinderea despăgubirii, față de imposibilitatea obiectivă și peremptorie de reconstrucție ori readucere a imobilului în starea inițială asigurată pe același amplasament, instanța de apel a concluzionat că paguba suferită este totală și, implicit, că dreptul la despăgubire este integral pentru valoarea asigurată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. F., invocând faptul că decizia atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

Prin decizia civilă nr. 1237 din data de 7 iunie 2019, pronunțată de ÎCCJ a fost admis recursul declarat de recurenta - pârâtă F. S.A., împotriva deciziei nr. 149/2019 din 13 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a fost casată decizia recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

S-a reținut în motivare, în esență, faptul că, analizând soluția dată excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților de către Tribunalul Bacău, prin încheierea din data de 13.06.2016, instanța de apel a complinit motivarea primei instanțe, care se limita să constate că reclamanții au calitate procesuală activă întrucât intervenienta S.C. E. "a dat accept" reclamanților pentru încasarea despăgubirii, cu argumentul că cesionara S.C. E. a dobândit dreptul la despăgubiri proporțional cu valoarea soldurilor creditelor, ceea ce, coroborat cu împuternicirea dată în cursul judecății de către S.C. E. reclamanților, ar fi condus la "totalizarea calității procesuale active de a pretinde despăgubirea integral".

Înalta Curte a constatat, însă, că instanța de apel nu a procedat la o examinare efectivă a excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, prin prisma dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 136/1995, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare, raportate la calitatea părților din contract și conținutul concret al acestuia, respectiv din perspectiva efectelor contractului de asigurare dedus judecății și a persoanelor îndreptățite să obțină despăgubiri, și nu a lămurit care este forma juridică prin care intervenienta S.C. E. ar fi împuternicit reclamanții pentru încasarea despăgubirii.

Inexistența unei astfel de analize echivalează cu soluționarea excepției în condițiile unei nedepline lămuriri a situației de fapt, ceea ce impune, având în vedere dispozițiile art. 312 și 314 din C. proc. civ., casarea hotărârii pronunțate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Având în vedere motivul de casare reținut, Înalta Curte a apreciat că nu se mai impune cercetarea primului motiv de recurs.

În rejudecarea căii de atac, după casare, prin decizia civilă nr. 468/2021 din 8 iulie 2021, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis apelul promovat de pârâta F. împotriva sentinței civile nr. 681/06.09.2017, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimata-intervenientă accesoriu S.C. E. S.A. și cu intimata-reclamantă A. prin procurator B.; a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins cererea de obligare a asigurătorului la plata despăgubirii, ca nefondată.

Totodată, a respins cererea de intervenție accesorie a E..

În baza art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008 a constatat că cheltuielile procesuale avansate de către stat pentru reclamantă rămân în sarcina acesteia; a menținut soluția primei instanțe referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei A., respectiv a restului pretențiilor; a obligat intimata A. la plata către apelantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 6659,29 RON (de 3137 RON taxă timbru apel și 3522,29 RON taxă timbru aferent recurs).

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, faptul că reclamanta în calitate de asigurat în contractul de asigurare, are calitate procesuală activă pentru a solicita partea de indemnizație cuvenită, în măsura în care aceasta depășește cuantumul obligațiilor rezultate din contractul de credit încheiat cu S.C. E..

Instanța de apel a menținut soluția tribunalului cu privire la respingerea excepției față de reclamantă, constatând că aceasta poate avea calitate, în măsura în care despăgubirile ce i s-ar cuveni ca urmare a intervenirii riscului asigurat, ar depăși întinderea obligațiilor contractuale, aspect ce va fi lămurit pe fond.

În ce privește fondul cauzei, instanța de apel a reținut că este pertinentă critica apelantei pârâte, prin care asigurătorul a arătat faptul că în mod greșit s-a apreciat că avariile provocate de inundații imobilului pot fi calificate ca fiind o daună totală, în opinia pârâtei acestea fiind o daună parțială, cuantificabilă la suma de 20.600, 65 de RON.

Constatând că despăgubirea datorată de asigurător pentru producerea daunei parțiale la imobilul care face obiectul cauzei, este mai mică decât valoarea creditului restant, instanța de apel a reținut că acțiunea reclamantei nu este fondată, aceasta neputând obține, potrivit contractului încheiat cu creditoarea, decât suma care ar depăși limita creditului restant.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă A. prin procurator B..

Prin motivele de recurs, recurenta a susținut, în esență, că a probat dauna totala, fiind astfel indrituită sa primească suma asigurată, in totalitate, în cauză nefiind vorba de o dauna de doar 20.000 RON.

În privința renunțării la judecata cu numitul H., arată că a fost indusă in eroare de către av. I. care a sfătuit-o să semneze o declarație notariala în sensul că se vor primi banii integral, dar nu a primit nimic. Susține că a retractat imediat actul respectiv, dar această retractare nu a ajuns la dosarul respectiv.

Recurenta a mai arătat că are calitate procesuala activă, deoarece a plătit ratele scadente ale polițelor de asigurare intocmai si la timp.

A susținut, totodată, că apelanta-pârâtă, inainte de a incheia polița de asigurare, a avut posibilitatea reala de a verifica actele vânzarii-cumpararii, autorizarea construirii, faptul ca bunul se afla intr-o zona inundabila.

De asemenea, s-a arătat că instanța de apel a omis sa răspundă susținerilor privind executarea silita de către bancă a bunului format din construcție plus teren 500 mp, pentru care s-a obținut o suma mult inferioara creditului.

Concluzionând, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și păstrarea soluția primei instanțe.

În ședința publică din 10 noiembrie 2021, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția insuficientei timbrări a recursului și a reținut cauza în pronunțarea asupra acesteia.

Cum problema timbrajului se analizează prioritar oricăror cereri, excepții sau motive de recurs, Înalta Curte conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997 modificată și completată, a luat în examinare excepția insuficientei timbrări a recursului invocată, din oficiu, și a reținut:

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată.

Totodată, conform dispozițiilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar "cererile pentru care se datorează timbru judiciar, nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător. În cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru".

Este de reținut că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta nefiind legal învestită.

În speță, recurenta-reclamantă a fost legal citat pentru termenul de astăzi, 10 noiembrie 2021, cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 3586,22 și 5 RON timbru judiciar, dar aceasta, în mod nejustificat, nu și-a îndeplinit obligația legală a timbrării, depunând la dosar doar o chitanță în valoare de 5 RON, susținând că reprezintă taxa aferentă timbrului judiciar.

Înalta Curte constată că a fost îndeplinită obligația referitoare la timbrul judiciar, taxa de 5 RON achitată de recurentă complinind această cerință, însă, la dosarul cauzei, nu a fost depusă și dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Constatând că cererea de recurs nu a fost timbrată cu 3586,22 RON taxă judiciară de timbru nici anticipat și nici până la termenul stabilit de instanță, respectiv 10 noiembrie 2021, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) și alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, și să dispună anularea recursului, ca insuficient timbrat.

În raport de prevederile legale anterior evocate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul formulat de recurenta-reclamantă A. prin procurator B. împotriva deciziei civile nr. 468/2021 din 8 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, va fi anulat ca insuficient timbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. prin procurator B. împotriva deciziei civile nr. 468/2021 din 8 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2021.