ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2304/2021

HOTĂRÂRE

03.11.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2304/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 11.12.2019 sub nr. dosar x/2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA. și BB. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Institutul Național al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: obligarea pârâților la acordarea majorărilor salariale de bază prevăzute prin art. III din O.U.G. nr. 20/2016, respectiv creșterea cu 25%, începând cu data de 01.08.2016, a VRS de 484,18 RON (valabil în data de 31.07.2017) rezultând o valoare de 605,225 RON, care să se aplice începând cu data de 01.08.2016 când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 20/2016, respectiv cu data numirii în funcția de procuror după caz, și până la 31.12.2017 sau la zi, pentru personalul care a fost salarizat prin raportare la VRS și după data de 31.12.2017, când a intrat în vigoare Legea nr. 153/2017, majorări ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflație până la data plății efective; obligarea pârâților la acordarea și plata pentru viitor a majorărilor salariale de la lit. a) prin includerea acestora în indemnizația de încadrare lunară (salariul de bază), în final de la data de 01.08.2016 valoarea de referință sectorială (VRS) reprezentând 605,225 RON, calculată ca fiind 484,18 RON + 25% = 605,225 RON, actualizată în raport de indicele de inflație până la data plății efective; obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii și dobânzile legale prevăzute de O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești în vigoare și de O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală.

Prin sentința civilă nr. 359/MAS din 01.07.2020, Tribunalul Brașov a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată prin întâmpinări de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și, pe cale de consecință, a dispus declinarea cauzei formulate de reclamanții semnatari ai tabelului anexat cererii de chemare în judecată, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov și Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în favoarea Tribunalului Bihor.

În esență, Tribunalul Brașov a reținut că nu este competent teritorial să judece acțiunea formulată de reclamanți în raport cu dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., conform cu care:, (1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (2

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

Instanța a reținut că legiuitorul a stabilit la art. 127 din C. proc. civ. o competență specială a instanței în cazurile în care au fost promovate acțiuni în justiție de către judecători, procurori, asistenți judiciari și grefieri (reclamanții deținând funcția de procurori în cadrul Parchetelor din raza de competență a Tribunalului Brașov).

Ca atare, dispozițiile menționate au în vedere ipoteza în care judecătorul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanței competente, dacă este aceea la care judecătorul își desfășoară activitatea sau, potrivit modificărilor normei, ipoteza în care judecătorul are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței inferioare față de instanța la care își desfășoară activitatea.

Instanța a arătat că prevederile susmenționate se aplică în mod corespunzător și procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor de la instanță și unitățile de parchet.

Mai arată instanța că o altă problemă de drept care a creat divergență în aplicarea art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., sub aspectul interpretării noțiunii de "grefier", este aceea de a stabili dacă aceste norme de drept sunt sau nu incidente în cazul reclamanților care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești.

Scopul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. este acela de a asigura imparțialitatea instanței, arată Tribunalul Brașov, iar alin. (3) al aceluiași articol indică expres și limitativ subiecții pe care înțelege să îi plaseze în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., nominalizând, fără a face nicio distincție, pe grefieri, categorie circumscrisă noțiunii generale de personal auxiliar de specialitate, astfel cum aceasta este definită de art. 3 din Legea nr. 567/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Interpretarea literală a textului art. 127 alin. (3) din C. proc. civ., în sensul aplicării sale doar grefierilor din cadrul instanțelor, nu ar fi posibilă, întrucât textul nu cuprinde o astfel de mențiune, iar interpretarea literală necesită concordanță deplină între formularea textului interpretat și cazurile din practică ce se încadrează în ipoteza normei.

De vreme ce art. 127 alin. (3) din C. proc. civ. nu distinge între grefierii din cadrul instanțelor și cei din cadrul parchetelor, în virtutea principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. se aplică în egală măsură grefierilor de la instanțe și celor de la parchete.

Dacă la această concluzie se adaugă faptul că în cadrul parchetelor funcționează atât procurori, cât și grefieri, sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 127 alin. (3) din C. proc. civ. "se aplică în mod corespunzător" trebuie înțeleasă ca referindu-se la desfășurarea activității în cadrul unei unități de parchet ce funcționează pe lângă instanța arătată la alin. (1), indiferent dacă este vorba despre un procuror sau un grefier."

Tribunalul Brașov a avut în vedere și Decizia nr. 290/26.04.2018 pronunțată de către Curtea Constituțională a României referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.

De asemenea instanța a reținut că un astfel de argument întemeiat pe prevederile art. 127 alin. (3) C. proc. civ. este aplicabil și în cazul procurorilor din cadrul parchetelor precum și parchetelor, în situația în care au calitatea de parte, așa cum este cazul în speță. Or, cum reclamanții din prezenta cauză sunt procurori, iar unitățile de parchet figurează ca părți pârâte, competența de soluționare a cauzei revine uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curte de apel în a cărei circumscriție se află instanța care ar fi fost competentă conform legii.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Bihor.

La termenul de judecată din 22 septembrie 2021, Tribunalul Bihor, secția I civilă a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 623 din 02.10.2020 și a declinat în favoarea Tribunalului Bacău, secția I civilă competența de soluționare a cauzei reținând în considerentele hotărârii pronunțate următoarele:

Obiectul cauzei îl reprezintă un litigiu de muncă în care reclamanții au calitatea de procurori care își desfășoară în prezent activitatea în cadrul Parchetelor din raza de competență a Tribunalului Brașov, astfel că această instanță ar fi avut competența să judece cauza de față în condițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, oricare din criteriile acolo indicate ar fi fost avute în vedere. Cu toate acestea, reclamanții au chemat în judecată și alte Parchete din țară, unde au activat pe parcursul evoluției carierei lor profesionale, astfel cum au detaliat în dosarul Tribunalului Brașov - vol I.

Totodată, a reținut instanța că potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., modificat prin art. 1 pct. 13 din Legea nr. 310/2018, dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu Curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

În speța de față, reclamanții au avut locuri de muncă la mai multe parchete din țară, excluzând astfel instanțele aferente de la soluționarea cererii, în aplicarea art. 127 noul C. proc. civ.

Or, deși Tribunalul Bihor este una din instanțele care nu au nicio legătură din punct de vedere teritorial cu activitatea reclamanților, respectiv a pârâților, în același timp, nici nu se află în vreuna din curțile de apel învecinate Curții de Apel Brașov, de care aparține Tribunalul Brașov, unde a fost inițiat litigiul, pentru a se putea declara competent în aplicarea art. 127 noul C. proc. civ.

Mai mult, Curtea de Apel Oradea nu este învecinată nici cu Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Mureș sau Curtea de Apel Pitești, la parchetele aferente cărora au activat la un moment dat reclamanții, pentru a se putea aprecia că există rațiuni pentru a atrage competența teritorială de soluționare a cauzei de față pentru Tribunalul Bihor.

Pe de altă parte, mai reține instanța, Tribunalul Bacău se află în raza teritorială de activitate a Curții de Apel Bacău, ce este învecinată cu Curtea de Apel Brașov, precum și cu Curtea de Apel Iași, respectiv Curtea de Apel Galați și Curtea de Apel Suceava, fiind astfel respectate prevederile art. 127 noul C. proc. civ.

Ca atare, nefiind identificat niciun text legal în baza căruia Tribunalul Bihor să se poată declara competent din punct de vedere teritorial pentru soluționarea cererii de față, art. 127 noul C. proc. civ. fiind aplicabil dar nu pentru a atrage competența acestei instanțe, instanța va admite excepția invocată și va declina competența de soluționare a acestei cereri în favoarea Tribunalului Bacău, secția I civilă.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Bacău, secția I civilă, care la termenul de judecată din 17 februarie 2021, a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 105 din 17.02.2021, a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În esență, Tribunalul Bacău, secția I civilă a reținut că reclamanții sunt procurori, printre aceștia aflându-se și F., K. și U. care, potrivit tabelului 2 anexat cererii de chemare în judecată au funcționat în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, ambele parchete învecinate cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, respectiv la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, toate aceste instituții de parchet figurând în cauză în calitate de pârâte.

În privința reclamanților menționați,arată instața, Tribunalul Bihor a dispus disjungerea cererilor și formarea dosarului nr. x/2020 în cadrul căruia cererile au fost soluționate pe fond, Tribunalul Bihor considerându-se, astfel competent în soluționarea cererilor acestor reclamanți.

Instanța a apreciat că drepturile salariale solicitate de reclamanți au aceeași cauză (raporturile de serviciu), între ele existând o strânsă legătură, astfel că sunt îndeplinite cerințele coparticipării procesuale active, instituție reglementată de art. 59 C. proc. civ.. Potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, competența de soluționare a cererilor având ca obiect raporturile de munca aparține instanței de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului, iar alin. (3) al aceluiași articol instituie excepția conform căreia, daca sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulata la instanța competenta pentru oricare dintre reclamanți.

In atare situație devin incidente dispozițiile art. 269 alin. (3) Codul muncii anterior evocate, ce recunosc competenta de soluționare a cauzei, după criteriile de la alin. (1) al aceluiași articol, care trebuie îndeplinite in persoana oricăruia dintre reclamanții aflați in coparticipare procesuala facultativa.

Mai arată Tribunalul Bacău că cererea de chemare in judecata, astfel cum a fost ea formulata inițial, a fost declinată de către Tribunalul Brașov în favoarea Tribunalului Bihor, aflat în circumscripția Curții de Apel Oradea, în considerarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) si (3) C. proc. civ., ca instanța judecătorească de același grad aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află unitățile de parchet la care își desfășoară activitatea parte dintre reclamanți.

Pe de altă parte, instanța reține că potrivit art. 127 alin. (1) coroborat cu art. 116 C. proc. civ., în cazul mai multor instanțe deopotrivă competente reclamanții erau cei îndrituiți în a alege, Tribunalul Bihor neputându-se substitui acestora or, în cauză, reclamanții nu au arătat în mod expres că solicită judecarea cererilor lor de către Tribunalul Bacău.

În concluzie, instanța a constatat că de vreme ce, la data investirii sale, Tribunalul Bihor a fost legal sesizat in virtutea dispozițiilor art. 269 Codul muncii, și a celor ale art. 127 alin. (1) si (3) si art. 116 C. proc. civ., si întrucât, în caz de disjungere, instanța de judecata rămâne competentă, potrivit art. 111 alin. (4) din Hotărârea C.S.M. nr. 1375/2015 (în caz de disjungere dosarul nou-format se repartizează aceluiași complet pentru respectarea principiului continuității), competența teritorială aparține Tribunalului Bihor.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele trei instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Bacău competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul Brașov, secția I civilă, Tribunalul Bihor, secția I civilă și Tribunalul Bacău, secția I civilă s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele trei instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu un litigiu de muncă, având ca obiect drepturi salariale, solicitate de reclamanți, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov și Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov.

Pentru a determina competența teritorială de soluționare a cauzei, instanța supremă va avea în vedere dispozițiile art. 127 C. proc. civ., dispoziții legale care reglementează competența facultativă de soluționare a litigiilor în care părțile au calitatea de judecător, procuror sau de instanță de judecată, fie că sunt reclamanți sau pârâți.

Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (3) C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) și (2) ale art. 127 se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Calitatea de procurori a reclamanților la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărnești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, determină incidența textului de lege prevăzut de art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Astfel cum a statuat Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, "competența facultativă are caracter de noutate în legislația procesual civilă, neregăsindu-se în C. proc. civ. din 1865. Prin reglementarea acesteia s-a urmărit crearea unui mecanism mai simplu, mai eficient și mai energic decât cel al strămutării procesului, legea creând un drept al părții de a proceda la alegerea unei alte instanțe pentru soluționarea cauzei, fără să mai fie necesară sesizarea unei instanțe superioare spre a se pronunța asupra cererii de strămutare. Prevederile art. 127 C. proc. civ. au drept scop asigurarea climatului de imparțialitate și de obiectivitate necesar soluționării cauzelor în conformitate cu exigențele art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale referitoare la dreptul părții la "o instanță independentă și imparțială".

Prin dispozitivul aceleiași decizii a Curții Constituționale s-a stabilit că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, soluție care a fost reflectată în alin. (2)

al art. 127 din același cod, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

În prezenta cauză, în calitate de pârâți au fost chemați și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, astfel că instanța competentă să judece cauza se stabilește în raport de noțiunea extinsă pe care Curtea Constituțională a dat-o sintagmei de judecător din art. 127 C. proc. civ., incluzând și instanța de judecată, în scopul asigurării imparțialității obiective.

În temeiul textelor de lege mai sus menționate, competența teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Bacău, instanță judecătorească de același grad cu Tribunalul Brașov, aflată în circumscripția Curții de Apel Bacău, învecinată Curții de Apel Brașov.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.