ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2273/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2273/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 2 noiembrie 2021
Asupra revizuirii, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 29 iulie 2020 pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă - complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Muzeul Banatului Montan la calcularea și plata drepturilor salariale neacordate, reprezentând sporul pentru condiții vătămătoare de muncă, în cuantum de 10% din salariul de bază, începând cu 03.10.2018 și până la 02.09.2019, actualizat cu rata inflației la data plății efective.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 194 C. proc. civ., art. 1, art. 2, art. 3, art. 7 din Regulamentul-cadru aprobat prin H.G. nr. 360/2018 și art. 1 și 2 din cap. VI anexa nr. 3 a Legii nr. 153/2017.
Prin sentința civilă nr. 1059 din 22 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Caraș - Severin, secția I civilă - complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, s-a admis acțiunea formulată de reclamant și a fost obligat pârâtul Muzeul Banatului Montan la calculul și plata sporului pentru condiții vătămătoare de muncă în procent de 10% din salariul de bază al reclamantului, începând cu data de 03.10.2018 și până la data de 02.09.2019, sumă actualizată cu rata inflației la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe, la 20 noiembrie 2020 a declarat apel pârâtul Muzeul Banatului Montan, solicitând admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
Prin decizia civilă nr. 266 din 26 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, s-a admis apelul formulat de pârâtul Muzeul Banatului Montan împotriva sentinței apelate, s-a schimbat în tot hotărârea atacată în sensul că s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamant.
Împotriva acestei decizii la 14 aprilie 2021 reclamantul A. a formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2021, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând anularea deciziei civile atacate și respingerea apelului declarat de pârâtul Muzeul Banatului Montan, cu consecința menținerii sentinței primei instanțe, prin care i s-a admis cererea de chemare în judecată.
În susținerea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul susține că nu există o practică unitară a Curții de Apel Timișoara, invocând deciziile civile nr. 1184, pronunțată în dosar nr. x/2019 și nr. 93/09.02.2021, pronunțată în dosar nr. x/2020, prin care au fost acordate aceste sporuri unor colegi care lucrează în aceleași condiții.
Revizuentul susține că aceste hotărâri au creat premisele unei discriminări între angajații intimatului-pârât, în sensul că, pentru anumiți angajați se acordă acest spor, iar pentru alții nu se poate acorda cu motivarea că nu era prevăzut în buget.
În opinia reclamantului, apărările pârâtei care vizează neincluderea drepturilor salariate în bugetul de venituri și cheltuieli al instituției nu o exonerează de obligația de a plăti retroactiv sporurile pentru condiții de muncă recunoscute salariaților de la momentul emiterii buletinelor de expertizare a condițiilor de muncă, același regim avându-l și drepturile accesorii care s-au născut ca urmare a neîndeplinirii acestei obligații.
Prin decizia civilă nr. 631 din 28 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021 s-a disjuns cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și s-a declinat competența de soluționare a acesteia în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cauza a fost înregistrată la 30 iunie 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2021.
Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
De asemenea, conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ. "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect", iar conform alin. (2) al aceluiași articol, "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".
Din coroborarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că, pentru admisibilitatea căii extraordinare de atac a revizuirii, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri definitive potrivnice, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să existe identitate de părți, de cauză și de obiect, hotărârile sa fie pronunțate în dosare diferite, în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității lucrului judecat, ori dacă a fost invocată să nu se fi discutat și să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.
În cauză, revizuenta a solicitat anularea deciziei civile nr. 266 din 26 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, întrucât aceasta este potrivnică deciziilor civile nr. 1184/27 noiembrie 2019, din dosarul nr. x/2019 și nr. 93/09 februarie 2021, din dosar nr. x/2020, ambele pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.
Examinând deciziile anterior menționate, Înalta Curte constată că acestea privesc cauze similare care au ca obiect plata retroactivă a sporului pentru muncă în condiții vătămătoare aferent perioadei 2018-2019, în contradictoriu cu același pârât, Muzeul Banatului Montan, însă sunt pronunțate în privința unor alte persoane, respectiv B. în dosarul nr. x/2020 precum și C. și D. în dosarul nr. x/2019.
Prin urmare, nu este îndeplinită condiția identității de părți cerută de lege ca o condiție obligatorie de admisibilitate a cererii de revizuire.
Revizuentul, raportându-se la temeiul de drept invocat, în realitate, își manifestă nemulțumirea față de existența unei practici neunitare la nivelul Curții de Apel Timișoara, cu privire la acțiunile prin care se solicită plata sporului pentru muncă în condiții vătămătoare aferent perioadei 2018-2019.
Înalta Curte constată, însă, că practica neunitară a instanțelor judecătorești nu poate constitui motiv de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dispozițiile legale menționate conferind părților dreptul de a uza de calea extraordinară de atac a revizuirii doar în situația în care există hotărâri definitive potrivnice pronunțate în aceeași pricină, dar în dosare diferite, între aceleași persoane, având aceeași calitate, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri și care fac imposibilă punerea în executare concomitentă, premisă ce nu se verifică în cauză, întrucât părțile sunt diferite.
Pe de altă parte, Înalta Curte reține că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii și nu poate să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre, iar în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.
Așadar, scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia.
În cauză, Înalta Curte observă că demersul judiciar al revizuentului nu a fost determinat de existența unor hotărâri judecătorești potrivnice, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci de nemulțumirea acestuia față de soluția nefavorabilă pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, spre deosebire de soluțiile pronunțate de aceași instanță, în cauze similare.
Înalta Curte constată că hotărârile asupra cărora poartă cererea de revizuire nu se înscriu în cerințele de admisibilitate reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., chiar dacă aceeași problemă de drept a primit o dezlegare diferită în litigii similare, dar nu identice, în care părțile sunt diferite, reprezentând eventual o problemă de practică judiciară neunitară, în privința căreia există alte remedii procesuale.
Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte în temeiul art. 513 C. proc. civ. va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 266 din 26 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 266 din 26 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 noiembrie 2021.