ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3538/2021

Circumastanlețe cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea inițială de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 1.11.2019, sub dosar nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș să îi emită o Decizie Individuală de acordare a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă în procent de 15% din salariul de bază, începând cu 01.11.2016 și în continuare, pentru viitor, până la încetarea raporturilor de muncă cu pârâta, sau până la schimbarea dispozițiilor legale, în temeiul dispozițiilor Legii cadru nr. 284/2010, Legii cadru nr. 153/2017, Ordinului M.S. 547/2010 și ale H.G. nr. 569/2017. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la a calcula și plăti, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, diferența dintre drepturile salariale încasate efectiv și drepturile salariale la care ar fi avut dreptul ca urmare a admiterii petitului 1 și emiterii deciziei solicitate mai sus, calculate începând cu 01.11.2016 și până la punerea în executare a sentinței definitive, actualizată cu rata inflației și cu dobânda legală, aplicabilă de la fiecare scadență lunară din 01.11.2016 și până la data plății efective a acestor diferențe salariale; cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 20/15.01.2020 pronunțată de Tribunalul Timiș, a fost respinsă excepția inadmisibilității; a admis excepția autorității de lucru judecat și, în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamantul A. formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999). A fost de asemenea respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș cu privire la chematul în garanție Consiliul Județean Timiș prin Președinte.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 20/15.01.2020 pronunțată de Tribunalul Timiș a formulat recurs reclamantul A., solicitând admiterea în parte a acestuia, să fie casată sentința recurată în parte, și să se dispună admiterea cererii de trimitere spre rejudecarea cauzei la instanța de fond. Cu privire la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 193 C. proc. civ. și de art. 7 al Legii nr. 554/2004 ca urmare a faptului că înainte de introducerea acțiunii, reclamantul nu a solicitat pe cale administrativă acordarea drepturilor pretinse pe calea prezentei acțiuni, consideră recurentul că soluția instanței de fond este temeinică și legală. Astfel, susține recurentul că în mod corect instanța de fond reține că acțiunea promovată nu are ca obiect anularea vreunui act administrativ de reîncadrare pe funcție ori de stabilire a nivelului drepturilor bănești, ci a fost promovată exclusiv pentru obligarea pârâtului la acordarea drepturilor salariale pretins datorate, ca urmare a dezlegării unor chestiuni de drept prin Decizia LC.CJ. nr. 10 din 20 februarie 2017. Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, consideră reclamantul recurent că tribunalul reține în mod greșit, netemeinic și nelegal, că prezenta speță se încadrează în dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., prin care nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, dispoziție legală din care se desprinde condiția pentru existența autorității de lucru judecat: tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Hotărârea instanței de recurs. Prin decizia civilă nr. 369 din data de 2 iunie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamantul recurent A. împotriva sentinței civile nr. 20/15.01.2020, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2019 și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Contestația în anulare. Împotriva deciziei civile nr. 369 din data de 2 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a formulat contestație în anulare reclamantul A., reprezentat prin Sindicatul Pro A.S.

Hotărârea Curții de Apel Timișoara Prin decizia civilă nr. 670 din data de 12.08.2020, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității contestației în anulare și a respins ca tardivă contestația în anulare promovată de contestatorul A., reprezentat prin Sindicatul Pro A.S., împotriva deciziei civile nr. 369/2.06.2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. x/2019, în contradictoriu cu intimații Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș și Consiliul Județean Timiș.

Cererea de recurs. Împotriva deciziei civile nr. 670 din data de 12.08.2020, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., reprezentat prin Sindicatul Pro A.S.

Apărările formulate în cauză. Intimata-pârâtă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității cererii de recurs, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 09 noiembrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 09 iunie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. Examinând decizia atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc." Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii." Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil. Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii. Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii. Raportat la cauza de față, Înalta Curte constată că sentința civilă nr. 20/15.01.2020, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2019, prin care s-a soluționat cererea introductivă a reclamantului A., a fost susceptibilă a fi atacată cu recurs, conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cale de atac de care a uzat partea nemulțumită de soluția pronunțată, respectiv reclamantul A.. Recursul declarat de către reclamantul A. a fost soluționat prin decizia civilă nr. 369 din data de 2 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, decizie ce este definitivă în temeiul art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat, potrivit căruia sunt definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii. Reclamantul A. a promovat și susținut calea extraordinară de atac a contestației în anulare împotriva hotărârii instanței de recurs nr. 369 din data de 2 iunie 2020, contestația în anulare fiind soluționată prin decizia civilă nr. 670 din data de 12.08.2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Așadar, în speță, părțile au urmat căile de atac prevăzute de lege, epuizând dreptul conferit de legiuitor de a contesta rezultatul litigiului, respectiv hotărârea atacată cu contestație în anulare s-a solicitat (Decizia civilă nr. 369 din data de 2 iunie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal) este o hotărâre pronunțată în recurs, care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat, este definitivă, nefăcând parte din categoria hotărârilor supuse recursului conform art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, potrivit căruia: "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului." Înalta Curte constată că potrivit art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., republicat, " Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată". Or, în cazul de față, hotărârea pronunțată fiind definitivă, rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. Pe cale de consecință, constatând că recursul este promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs și, având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată de intimata-pârâtă, prin întâmpinare, cu consecința respingerii prezentului recurs dedus judecății, ca inadmisibil.

Temeiul de drept al soluției. În consecință, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 457 alin. (1) și art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității și va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 670 din 12 august 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. PENTRU ACESTE MOTIVE,