ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2271/2021

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2021

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, au fost invocate prevederile art. 165 alin. (3) și (4) și art. 153 lit. g) din Legea nr. 263/2010 și art. 139 alin. (1) din Legea 127/2019.

Prin sentința civilă nr. 498/PI din 18 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă, s-a respins acțiunea formulată de reclamant.

Pentru termenul din sedința de la 18 noiembrie 2020, apelantul-reclamant a depus la dosar, prin poștă electronică, o cerere prin care solicita amânarea cauzei motivat de imposibilitatea acestuia de a se prezenta la termen, întrucât localitatea sa de domiciliu se află în carantină și nu are mijloc de transport pentru a ajunge la Timișoara.

Prin încheierea din 18 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, având în vedere lipsa părților legal citate, care nu au cerut judecarea cauzei în lipsă, s-a dispus suspendarea judecății apelului în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La 2 iulie 2021 intimata- pârâtă Casa Județeană de Pensii Timiș a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

La 29 iulie 2021 recurentul-reclamant A. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă, prin care a reiterat situația de fapt și a solicitat respingerea apărărilor invocate.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Nemulțumirea recurentului privește soluția curții de apel de suspendare a judecății cererii formulate, în contextul în care a solicitat amânarea cauzei motivat de imposibilitatea acestuia de a se prezenta la termen, localitatea sa de domiciliu fiind în carantină și neavând un mijloc de transport pentru a ajunge la instanță.

Având în vedere criticile formulate de recurent privind interpretarea greșită a regulilor de procedură prevăzute la art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., se constată că acestea se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod, potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "judecătorul va suspenda judecata:...2. când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."

Acest text de lege referitor la suspendarea voluntară, determinată de lipsa părților, are caracter imperativ, iar nu facultativ și, drept urmare, obligă instanța de judecată să dispună suspendarea judecății dacă niciuna dintre părți nu se înfățișează la strigarea pricinii și nu s-a cerut judecarea în lipsă.

Înalta Curte constată că pentru termenul din 18 noiembrie 2020, la care instanța de apel a dispus suspendarea judecății, reclamantul a depus la dosar, prin poștă electronică, o cerere de amânare a cauzei motivat de imposibilitatea acestuia de a se prezenta la ședința de judecată întrucât localitatea sa de domiciliu se află în carantină și nu avea posibilitatea de a ajunge la instanță.

Prin urmare, instanța trebuia să analizeze cu prioritate cererea formulată de apelantul-reclamant privind imposibilitatea sa de prezentare, anterior pronunțării asupra suspendării judecății apelului pentru lipsa părților.

Totodată, se constată că în dispozitivul încheierii atacate s-a fixat termen în vederea verificării motivului suspendării judecății, nefiind evident dacă instanța de prim control judiciar a suspendat judecata apelului sau a acordat termen.

Din considerentele încheierii atacate rezultă că instanța de apel nu a analizat cererea de amânare a cauzei, deși a fost formulată la primul termen de judecată din apel și a fost menționată în mod expres în referatul întocmit de grefier, fiindu-i astfel încălcat recurentului dreptul la apărare consfințit la art. 24 din Constituția României și art. 13 C. civ.

În consecință, nu se poate reține în sarcina recurentului vreo lipsă de diligență în vederea continuării procesului, pentru a fi aplicată sancțiunea suspendării judecății apelului în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât prin cererea depusă la dosar și înregistrată la 18 noiembrie 2020, acesta a învederat imposibilitatea sa de a se prezenta la termenul de judecată și, în acest sens, a solicitat amânarea cauzei. Totodată, se constată că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestei cereri.

Înalta Curte constată că sunt fondate criticile invocate în recurs, subsumate motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reținându-se încălcarea regulilor de procedură privitoare la garantarea respectării dreptului la apărare al părții prevăzut la art. 13 și art. 222 din același cod, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității încheierii astfel pronunțate.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ. raportate la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 18 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe, pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 18 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe, pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 noiembrie 2021.