ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 226/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 226/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 3 februarie 2022
Asupra contestației în anulare de față;
Prin cererea înregistrată la data de 18 noiembrie 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2021, petenta A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2012 al Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, precum și a tuturor dosarelor asociate din raza Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.
Prin încheierea nr. 2768 din 15 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis cererea formulată de petenta A.; a dispus strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2012, precum și a dosarelor asociate, inclusiv cele aflate în căile de atac, de la Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, respectiv de la Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, la Tribunalul Specializat Mureș, respectiv Curtea de Apel Târgu-Mureș și a păstrat actele de procedură îndeplinite.
Împotriva acestei încheieri, contestatoarea B. S.A. a formulat contestație în anulare, prin care invocat motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, invocând și dispozițiile art. 318 și art. 321 din același cod.
În motivarea contestației, s-a arătat că procedura de citare a creditoarei garantate B. S.A. nu a fost îndeplinită nici prin comunicarea actelor de procedură potrivit C. proc. civ. și nici prin publicarea cererii de strămutare în Buletinul Procedurilor de Insolvență, pentru termenul la care s-a judecat cererea de strămutare.
La data de 27 ianuarie 2022 intimata A. a transmis la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare; pe fond, a solicitat respingerea contestației în anulare, ca nefondată, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimata A., Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, "hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii".
Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că obiectul contestației în anulare îl formează numai hotărârile judecătorești irevocabile.
Conform art. 40 alin. (4) teza I din C. proc. civ. de la 1865, "hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și nu este supusă nici unei căi de atac".
Textul de lege precitat stabilește că nu sunt supuse niciunei căi de atac hotărârile pronunțate asupra strămutării.
Nefiind supusă niciunei căi de atac, rezultă că hotărârea dată asupra strămutării nu poate forma obiectul căilor de atac de reformare și nici de retractare.
Pornind de la aceste texte de lege, instanța supremă constată că, prin încheierea nr. 2768 din Camera de Consiliu de la 15 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte a soluționat cererea de strămutare formulată de petenta A..
Fiind atacată o hotărâre pronunțată asupra unei cereri de strămutare, rezultă că această hotărâre nu este supusă niciunei căi de atac, conform art. 40 alin. (4) teza I din C. proc. civ. de la 1865, astfel încât nu este susceptibilă de a fi atacată pe calea contestației în anulare.
Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 40 alin. (4) teza I, raportat la art. 317 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea B. S.A. împotriva încheierii nr. 2768 din Camera de Consiliu de la 15 decembrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea B. S.A. împotriva încheierii nr. 2768 din Camera de Consiliu de la 15 decembrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 februarie 2022.