ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2258/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2258/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 2 noiembrie 2021
Asupra constatării perimării cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 5 octombrie 2007, pe rolul Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. x/2007, reclamantul Sindicatul Liber Cuzineți din A. S.A. Brașov a chemat în judecată pârâtele A. S.A. și B. S.R.L., solicitând a se dispune anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 4.04.2007 încheiat între pârâte, privind vânzarea C. înscris în cartea funciară nr. x a localității Eforie, număr cadastral x, pentru lipsa consimțământului, preț neserios și contrarietate cu scopul cumpărării, cu cheltuieli de judecată.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 953 și 1303 C. civ., art. 34 și 35 din Decretul nr. 31/1954 și art. 111 din Legea nr. 31/1990.
Prin sentința civilă nr. 1087/C din 16.04.2008, pronunțată de Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și în consecință s-a respins acțiunea formulată.
Împotriva acestei hotărâri la 27 mai 2008 reclamantul Sindicatul Liber Cuzineți din A. S.A. Brașov a declarat apel, solicitând anularea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin decizia nr. 18/Ap din 5 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Comercială, în dosarul nr. x/2007, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, s-a admis apelul și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Împotriva acestei decizii, la 27 martie 2009 au formulat recurs pârâții D., B. S.R.L. Brașov și A. S.A. Brașov, prin care au solicitat, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. de la 1865, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 6 și 9 din același cod, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu cheltuieli de judecata.
Recurenții au susținut că instanța de apel s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, cu încălcarea art. 112 și 294 alin. (1) Cod procedură civilă de la 1865. În acest sens, au arătat că instanța de apel a schimbat natura juridică a acțiunii deduse judecății, din acțiune în anulare în acțiune în constatarea nulității absolute.
Potrivit recurenților, reclamantul nu are calitate procesuală activă în promovarea acțiunii în anularea contractului de vânzare cumpărare, în care nu este parte.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 8 aprilie 2009.
Prin încheierea din 20 aprilie 2010 s-a suspendat judecata recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865.
Prin încheierea de ședință din 14 decembrie 2010, s-a repus cauza pe rol și a fost suspendată judecata recursului, în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, până la finalizarea procedurii insolvenței ce face obiectul dosarului nr. x/2009 al Tribunalului Brașov, iar prin încheierile de ședință din 19 aprilie 2016 și 24 aprilie 2018 a fost menținută măsura suspendării judecății cauzei.
Prin adresa din 7 mai 2021 emisă de Tribunalul Brașov, secția a II civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a comunicat copia sentinței civile nr. 297/Sind din 01.03.2018, pronunțată de această instanță în dosarul nr. x/2009, irevocabilă la 23.03.2018, prin care s-a închis procedura insolvenței debitoarei A. S.A. Brașov.
Prin referatul din 2 iunie 2021, întocmit potrivit dispozițiilor art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1375 din 17 decembrie 2015, a fost sesizat completul de judecată în vederea constatării perimării cererii de recurs, potrivit art. 248 C. proc. civ. de la 1865, stabilindu-se termen la 14 septembrie 2021.
Prin încheierea din 14 septembrie 2021 s-a amânat cauza la 2 noiembrie 2021, pentru a se cita intimatul-reclamant Sindicatul Liber Cuzineți din S.C. A. S.A. Brașov și prin afișare la ușa instanței.
Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, a luat în examinare, cu prioritate, excepția perimării cererii de recurs și a reținut următoarele:
Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, în vigoare la data formulării acțiunii, "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a ramas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedura urma să fie indeplinit din oficiu" iar, potrivit alin. (2) "termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată" și alin. (3) "în materie comercială termenul de perimare este de șase luni".
În cauză, din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că litigiului este de natură comercială.
Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni, în materie comercială.
Perimarea, pe lângă rolul sancționator, are și natura unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment fiind reprezentat de data pronunțării încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei.
Înalta Curte constată că prin încheierea de ședință din 20 aprilie 2010 judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, iar prin încheierea din 14 decembrie 2010 s-a repus cauza pe rol și a fost a fost suspendată judecata recursului, în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Prin sentința civilă nr. 1912 din 28.10.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2009, s-a deschis procedura generală a insolvenței a recurentei A. S.A. Brașov, iar prin sentința civilă nr. 297/SIND din 1 martie 2018, pronunțată în același dosar, irevocabilă la 23 martie 2018, s-a închis procedura insolvenței, recurenta-pârâtă A. S.A. Brașov, fiind radiată din Registrul Comerțului.
Prin urmare, potrivit art. 40 din Legea nr. 85/2006 coroborat cu art. 250 C. proc. civ. de la 1865, cursul termenului de perimare a fost suspendat în perioada 28.10.2009-23 martie 2018, în care recurenta A. S.A. Brașov a fost sub protecția legii insolvenței.
În considerarea celor ce preced, se constată că de la închiderea procedurii insolvenței recurentei A. S.A. Brașov și până în prezent a trecut un termen mai mare de 6 luni, iar recurenții nu au efectuat niciun act în vederea judecării procesului.
Prin urmare, constatând că dosarul a rămas în nelucrare din vina părților, mai mult de 6 luni, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 248 și art. 252 C. proc. civ. de la 1865, va constata perimat recursul declarat de pârâții D., S.C. B. S.R.L. Brașov și S.C. A. S.A. Brașov, prin lichidator judiciar E., împotriva deciziei nr. 18/Ap din 5 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de pârâții D., S.C. B. S.R.L. Brașov și S.C. A. S.A. Brașov, prin lichidator judiciar E., împotriva deciziei nr. 18/Ap din 5 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 noiembrie 2021.