ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2249/2021

HOTĂRÂRE

21.10.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2249/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu la 13 iulie 2020 sub nr. x/2020, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. și X., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, au solicitat instanței să dispună recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu data de 1 august 2016, plata diferențelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat începând cu data de 01.08.2016 și până la recunoașterea drepturilor de către pârâți sau apariția unei modificări legislative, dacă salariile ar fi fost stabilite prin raportare la VRS 605,225 RON și drepturile salariale efectiv plătite în această perioadă, diferențe ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea ordinelor de salarizare în conformitate cu soluția dispusă.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 43/2016, Codul muncii, decizia nr. 21/2015 a ÎCCJ și Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale.

În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanții au calitatea de procurori și personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Giurgiu, respectiv procuror pensionar.

Prin sentința civilă nr. 219/2020 LM/AS din 29 octombrie 2020, Tribunalul Giurgiu, secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Argeș, având în vedere dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

Pe rolul Tribunalului Argeș, cauza a fost înregistrată la 15 iunie 2021.

La termenul de judecată din 15 iunie 2021, Tribunalul Argeș a disjuns cererea privind pe reclamanții L., M., V., N. și W., care au calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu și a dispus formarea unui nou dosar cu nr. x/2021

Prin sentința civilă nr. 3266/2021 din 15 iunie 2021, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale admite excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și declină competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Giurgiu, reținând că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparținând Tribunalului Giurgiu, ca instanță în a cărei circumscripție își au locul de muncă reclamanții.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Giurgiu și Tribunalul Argeș s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 25 august 2021, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Giurgiu.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate de reclamanți, Înalta Curte constată că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii, în raport cu obiectul cererii formulate, a calității reclamanților și a motivelor de fapt și de drept invocate, având în vedere că acțiunea se încadrează în sfera jurisdicției muncii, astfel cum este definită de altfel această instituție la art. 266 din Codul muncii.

Conform art. 266 din Codul muncii "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod".

Prevederile art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii, conform cărora "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii, iar cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, a completat art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în sensul că, "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Acest text de lege, a instituit o competență alternativă în cazul salariaților, aceștia putând introduce acțiunea la domiciliul lor sau la instanța în a cărei rază teritorială se află locul de muncă.

În acest context, Înalta Curte reține că după disjungerea cauzei de către Tribunalul Argeș, cererea privind pe reclamanții L., M., V., N. și W. a format obiectul unui nou dosar, respectiv x/2021

În acest nou dosar format, se constată că reclamanții L., M., V., N. și W. au calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, respectiv de specialiști IT și de conducători auto.

Așadar, în raport cu dispozițiile art. 127 C. proc. civ., ce reglementează expres doar situația în care cererea este formulată de un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, iar reclamanții sunt angajați ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispozițiile evocate, așa încât competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Giurgiu, ca instanță în a cărei circumscripție își au locul de muncă reclamanții.

În raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Giurgiu.