ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2238/2021

Ședința publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 7 februarie 2018 sub dosar nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L. și C., a solicitat:

Prin sentința civilă nr. 1257/2019 din 9 mai 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost respinsă ca lipsită de obiect cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L. și C..

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1211 din 25 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1257/2019 din 9 mai 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vi-a Civilă, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. S.R.L. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

După expunerea situației de fapt, recurenta susține că instanța de apel, în mod greșit a interpretat dispozițiile art. 5 și art. 22 C. proc. civ., pronunțând decizia atacată cu ignorarea normelor de drept material invocate.

Principiul rolului activ al judecătorului trebuie interpretat și aplicat în corelație cu restul principiilor fundamentale ce guvernează procesul civil, printre care cel reglementat de art. 10 alin. (1) C. proc. civ.

După cum reiese din formularea petitului cererii de chemare în judecată, se solicită nulitatea hotărârilor societății, hotărâri luate fără acordul reclamantului, precizând în cuprinsul cererii că astfel au fost încălcate prevederile art. 9 din Actul Constitutiv, respectiv hotărârile nu au fost luate în unanimitate.

De asemenea, se invoca și dispozițiile art. 191 din Legea nr. 31/1990 conform cărora Hotărârile asociaților se iau în Adunarea Generală.

Recurenta susține că reclamantul, nu a indicat în mod clar numărul sau data hotărârilor atacate, motiv pentru care instanța de fond nu ar fi putut să dispună anularea acestora deoarece nu se putea constata îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 132 alin. (2) din Legea 31/1990, conform căruia Hotărârile Adunării Generale pot fi atacate în termen de 15 zile de la data Publicării în Monitorul Oficial de către asociații care nu au luat parte la Adunarea Generala sau au votat împotrivă.

Ca atare, instanța de fond în mod corect s-a pronunțat asupra a ceea ce reclamantul a solicitat prin petitul cererii de chemare în judecată și prin dispozițiile legale invocate, respectând astfel dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

În acest context, recurenta arată că în mod voluntar și total rău intenționat, reclamantul a înțeles să nu își clarifice obiectul cererii, lăsând să se înțeleagă faptul că solicită constatarea nulității unor hotărâri AGA, deoarece, în caz contrar, ar fi fost nevoit să specifice că solicită anularea unor decizii ale asociatului majoritar, decizii luate în conformitate cu dispozițiile acordului semnat și asumat de către reclamant, Acord încheiat la 27 iulie 2017 și în temeiul căruia toate profiturile și pierderile (activele și pasivele) pe care societatea le avea înregistrate în contabilitate la acel moment sunt preluate și asumate de către asociatul majoritar, D. S.R.L..

În acest sens, învederează că atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin apelul formulat, reclamantul a menționat doar data semnării antecontractului dintre E. S.A. și F. S.R.L. - 17 martie 2017, dar nu și data preluării tuturor drepturilor și obligațiilor de către pârât, respectiv 14 iulie 2017 (anterior dobândirii de către reclamant a calității de asociat).

Dacă ar fi făcut această mențiune prin coroborare cu condițiile acordului asumat de acesta, ar fi reieșit în mod clar că nu justifică interes în formularea acestei acțiuni, atâta timp cât toate deciziile luate de către asociatul majoritar privitoare la acel imobil, nu îi profitau reclamantului și nici nu îi produceau un prejudiciu.

In consecință, recurenta solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea deciziei atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Prin întâmpinarea depusă la 26 ianuarie 2021, intimatul-reclamant A. a invocat excepția inadmisibilității recursului, întrucât legea prevede în mod expres că singura cale de atac este apelul, care deja a fost exercitată în cauză, iar pe fond solicită respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 15 aprilie 2021 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., opinia raportorului fiind în sensul că recursul este admisibil.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 22 aprilie 2021.

Prin cererea depusă de recurenta-pârâtă B. S.R.L. la 14 septembrie 2021, la dosarul de recurs, se arată că reclamantul A. a formulat cerere de renunțare la dreptul pretins, prin care solicitată instanței să ia act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sens în care solicită instanței să ia act de această renunțare și, în consecință să anuleze în tot hotărârile ce vor fi fost deja pronunțate în dosarul sus-menționat.

În acest sens, a fost anexată declarația notarială de renunțare la judecată, autentificată sub nr. x din 13 mai 2021 de Biroul Individual Notarial G..

Înalta Curte, în raport cu cererea de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată, constată următoarele:

Potrivit art. 9 alin. (3) teza I C. proc. civ., "în condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins, poate recunoaște pretențiile părții adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunța la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege".

In conformitate cu art. 406 alin. (1) C. proc. civ., se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă iar, potrivit alin. (2) al aceluiași text legal, cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata cererii de chemare în judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentului care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

In considerarea dispozițiilor legale anterior menționate și având în vedere dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora, judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de cererea reclamantului A. de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată.

Pe cale de consecință, se va constata renunțarea la judecată printr-o hotărâre prin care se va dispune închiderea dosarului, iar cum renunțarea s-a făcut în calea extraordinară de atac a recursului, instanța va dispune și anularea hotărârilor pronunțate în cauză, altfel cum s-a solicitat prin intermediul declarației de renunțare la judecată.

Înalta Curte mai constată că această manifestare de voință a părții se înscrie în principiul disponibilității ce guvernează procesul civil și întrunește condițiile de formă și fond, pentru a produce efectul juridic prevăzut de dispozițiile art. 406 C. proc. civ.

Reținând că actul de procedură al desistării s-a realizat cu îndeplinirea condițiilor cerute de lege și faptul că această renunțare se înscrie în limitele principiului disponibilității, a actelor de dispoziție permise părților pe parcursul judecării cauzei, Înalta Curte în temeiul art. 406 C. proc. civ., va lua act de renunțarea reclamantului A. la judecata cererii de chemare în judecată formulată împotriva intimaților B. S.R.L. și C., sens în care va anula sentința civilă nr. 1257/2019 din 9 mai 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă și decizia civilă nr. 1211 din 25 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea reclamantului A. la judecata cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu intimații C. și B. S.R.L..

Anulează sentința civilă nr. 1257/2019 din 9 mai 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă și decizia civilă nr. 1211 din 25 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2021.