ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2233/2021

Ședința publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 3 februarie 2015 sub nr. x/2015, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., FFF., HHH., GGG., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., în contradictoriu cu pârâta S.C. NNN. S.A. au solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar, a prevederilor contractuale regăsite în ANEXA 1 punctul 5 clauze inserate în contractul de credit și eliminarea acestora; denominarea creditului în moneda națională (conversia lui în moneda națională), în virtutea principiului din regulamentul valutar, prin care plățile între rezidenți se fac în moneda națională, la cursul de la data semnări contractului de credit conform ANEXA 1 punctul 6 ca și consecință a înlocuirii clauzelor declarate ca nule.

Reclamanții au formulat cerere de precizare a acțiunii prin care s-a arătat că valoarea obiectului cererii este regăsită în anexa 2 cât și modul prin care s-a ajuns să se determine această valoare.

În drept au fost invocate prevederile Legii 193/200, articole indicate din C. civ., O.U.G. nr. 21/1992, O.U.G. nr. 174/2008.

Prin încheierea din 1 iulie 2015, tribunalul a admis cererea de disjungere formulată de pârâtă și a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanți și formarea de dosare separate.

Cauza având ca reclamanți pe III. și JJJ. a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 2 iulie 2015, sub nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 6522 din 20 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016 s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții III. și JJJ. în contradictoriu cu pârâta S.C. NNN. S.A. și s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor stipulate în convenția de credit bancar nr. x/05.11.2007 la art. 12.2 tezele a II-a și a III a, art. 12.3 si art. 12.4, fiind declarată nulitatea absolută a clauzelor menționate anterior.

S-a dispus înghețarea cursului de schimb valutar CHF-LEU, pentru efectuarea plăților în temeiul contractului sus-menționat, la valoarea de la momentul semnării contractului, respectiv, la valoarea 2,0043 RON/CHF, fiind respinsă ca neîntemeiată cererea reclamanților privind restituirea creditului în RON (cuprinsă în art. 12.2 teza I-a din convenția de credit bancar nr. x/05.11.2007).

Împotriva acestei sentințe, pârâta S.C. NNN. S.A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 432/2018 din 23 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă s-a admis apelul declarat de pârâta S.C. NNN. S.A. împotriva sentinței civile nr. 6522/2015 din 20 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că s-au respins ca neîntemeiate pretențiile referitoare la caracterul abuziv al clauzelor stipulate în convenția de credit bancar nr. x/05.11.2007 la art. 12.2 tezele a II-a și a III-a, art. 12.3 si art. 12.4, și la înghețarea cursului valutar, fiind menținute în rest dispozițiile sentinței atacate. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea privind cheltuielile de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții III. și JJJ..

Prin memoriul de recurs, recurenții au invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, pe fond, menținerea hotărârii instanței de fond prin care s-a dispus admiterea cererii de chemare în judecată.

În argumentarea acestor motive de recurs, recurenții susțin că hotărârea instanței de apel este nelegală, întrucât prin decizia CJUE pronunțată în cauza C186/16 Andriciuc vs OOO., ce vizează creditele în franci elvețieni, rezultă că Banca trebuie să prezinte împrumutatului posibilele variații ale cursului de schimb valutar și riscurile inerente contractării unui împrumut în moneda străină, în special în ipoteza în care consumatorul împrumutat nu își primește veniturile în respectiva monedă.

Astfel, în opinia recurenților, această evaluare trebuie efectuată în raport cu momentul încheierii contractului în discuție și ținând seama în special de expertiza și de cunoștințele băncii, în ceea ce privește posibilele variații ale cursurilor de schimb valutar și riscurile inerente contractării unui împrumut în monedă străină. În acest sens, Curtea subliniază că o clauză contractuală poate implica un dezechilibru între părți care să nu se manifeste decât în cursul executării contractului.

În acest context, Curtea precizează că instituțiile financiare trebuie să furnizeze împrumutaților informații suficiente pentru a le permite să adopte decizii prudente și în cunoștință de cauză.

Deși a fost analizat în decizia atacată, recurenții susțin că principiul nominalismului monetar este reținut în mod greșit. Astfel, s-a reținut că împrumutaților li s-ar aplica principiul nominalismului fără să țină seama că în esență împrumutatul nu a încasat franci, ci a încasat/tras Iei, în raport de extrasul de cont ce face corp comun cu dosarul de creditare.

În acest context, se face vorbire despre un dezechilibru fundamental având în vedere creșterea cu 200% a gradului de povară financiară în raport cu momentul semnării contractului de credit, ori contrar susținerilor instanței de fond, în raport de cauza C26/2013, obiectul contractului intra sub incidența verificării legalității acestuia cu privire la cursul valutar ce este "obiect al contractului conform CJUE" și nu așa cum arată instanța de fond și de apel, că sunt excluse din domeniul de aplicare aceste clauze.

Prin urmare, recurenții consideră, că în ce privește posibilitatea ca instanțele să analizeze caracterul abuziv al clauzelor ce țin de caracterul adecvat al prețului există o practică constantă atât a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și a CJUE, cu privire la faptul că o instanță poate analiza o clauză ce se referă la obiectul principal al contractului sau la caracterul adecvat al prețului sau al renumerației, cât timp acestea nu au fost redactate în mod clar și inteligibil.

Această problemă a fost tranșată în jurisprudența CJUE, jurisprudență ce este obligatorie pentru instanțele din România.

Ca atare, instanțele au dreptul să examineze caracterul abuziv al clauzelor privind prețul chiar dacă acestea sunt redactate în mod clar și inteligibil, cu atât mai mult având acest drept atunci când aceste clauze nu sunt redactate într-un limbaj clar și inteligibil, astfel încât se poate afirma că instanțele nu au doar dreptul, ci au, chiar, această obligație.

În acest context, recurenții susțin că instanța de apel a concluzionat în mod greșit, că este clară și inteligibilă acea clauză contractuală pentru a cărei înțelegere nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, în domeniul protecției consumatorilor lucrurile stând altfel.

Or, instanța nu a procedat în acest fel, întrucât nu a făcut o analiză asupra caracterului clar și inteligibil al clauzelor menționate în cererea de chemare în judecată în ce privește consecințele economice ale acesteia, din punctul de vedere al producerii unui dezechilibru, vădit și semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorilor, situație ce pune în discuție buna-credință a băncii la încheierea acestui contract, în ce privește clauza respectivă.

Prin întâmpinarea depusă 18 mai 2018, intimata-pârâtă PPP. S.A. a invocat excepția inadmisibilității căii de atac a recursului, față de împrejurarea că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată nu depășește suma de 1.000.000 RON și că, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 193/2000, toate acțiunile care au ca temei de drept această lege sunt supuse numai apelului. Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 13 septembrie 2018, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 19 septembrie 2018, părțile nedepunând punct de vedere.

Prin încheierea pronunțată la 13 decembrie 2018, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ. până la soluționarea dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Înaltei Curți - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă.

Prin rezoluția instanței din 3 iunie 2019, părțile au fost citate în vederea continuării judecății, cauza fiind repusă pe rol la termenul de judecată din 10 octombrie 2019.

Prin încheierea pronunțată la 10 octombrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenții-reclamanți JJJ. și III. împotriva deciziei civile nr. 432/2018 din 23 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și a acordat termen la data de 28 noiembrie 2019.

Prin încheierea pronunțată la 28 noiembrie 2019, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea cauzei nr. C-81/19 aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene, soluționată la 9 iulie 2020.

Prin rezoluția instanței din 20 iulie 2020, părțile au fost citate în vederea continuării judecății, cauza fiind repusă pe rol la termenul de judecată din 12 noiembrie 2020.

Prin încheierea pronunțată la 12 noiembrie 2020, judecata recursului a fost suspendată, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților.

Prin rezoluția instanței din 23 iunie 2021, părțile au fost citate în vederea discutării perimării cererii de recurs, fiind fixat termen de judecată la 21 octombrie 2021.

Asupra incidentului perimării judecării recursului, invocat din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.

Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."

Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni.

Perimarea, pe lângă rolul sancționator, are și natura unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment putând fi reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei.

Înalta Curte constată că judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., prin încheierea de ședință din 12 noiembrie 2020.

Așadar, față de data la care s-a dispus suspendarea judecății, respectiv 12 noiembrie 2020 și prezentul termen de judecată 21 octombrie 2021, reiese că au trecut mai mult de 6 luni în care pricina a rămas în nelucrare din culpa părților.

Prin urmare, față de cele ce preced, urmează să se admită excepția perimării și să se constate perimată cererea de recurs, formulată de recurenții-reclamanți JJJ. și III. împotriva deciziei civile nr. 432/2018 din 23 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă NNN. S.A., cu consecința prevăzută de art. 422 alin. (1) din C. proc. civ., text ce lipsește de efect toate actele de procedură îndeplinite în fața instanței care a aplicat această sancțiune procedurală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția perimării.

Constată perimată cererea de recurs declarată de recurenții-reclamanți JJJ. și III. împotriva deciziei civile nr. 432/2018 din 23 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă NNN. S.A..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2021.