ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2210/2021

Ședința publică din data de 20 octombrie 2021

Analizând actele de la dosar, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2141/16.07.2019, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul I.N.F.L.P.R. RADIAȚIA, pentru membrii de sindicat identificați prin anexa la cererea de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației și a obligat pârâtul la plata către reclamanți a subvenției lunare de transport pe perioada 06.07.2014 - 30.09.2016 și nu mai devreme de data angajării fiecărui reclamant, subvenție constând în costul unui abonament lunar R.A.T.B. pe toate liniile de transport urban și linia preorășenească până în comuna Măgurele, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății efective; a fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației a declarat apel, în cadrul căruia a solicitat și suspendarea executării sentinței atacate.

La termenul de judecată din 20.11.2019, întrebat fiind de instanță (față de titulatura de cerere de suspendare "provizorie" a executării), Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, prin avocat, a precizat că nu a formulat o altă cerere de suspendare a executării și că cea în discuție nu este întemeiată pe dispozițiile art. 450 alin. (5) C. proc. civ.

Prin încheierea din 20.11.2019, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 2141/16.07.2019 a Tribunalului Ilfov, secția Civilă și a dispus restituirea cauțiunii.

Împotriva acestei încheieri, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației a declarat recurs.

În motivare, a susținut că cererea de suspendare a executării sentinței primei instanțe a fost respinsă ca neîntemeiată, deși erau îndeplinite toate condițiile impuse de art. 450 C. proc. civ. pentru suspendarea executării.

Astfel, a arătat că împotriva sentinței a cărei executare se solicită a fi suspendată a fost declarat apel, așa cum rezultă din extrasul de pe portalul instanțelor de judecată, precum și din actele dosarului, dar și că apelantul-reclamant a declanșat executarea silită a sentinței civile nr. 2141/16.07.2018.

În acest context, a precizat că prin cererea de încuviințare a executării silite, vădit neîntemeiat, s-a solicitat și plata sumei de 2.000 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată, sumă care nu poate fi încadrată în categoria sumelor prevăzute de art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

De asemenea, a arătat că se solicită suspendarea executării provizorii a unei hotărâri pronunțate în fond de Tribunalul Ilfov, până la soluționarea definitivă a cauzei de către Curtea de Apel București, fiind astfel îndeplinită condiția vremelniciei.

Cu privire la măsura urgenței, a subliniat că aceasta se prezumă a fi îndeplinită, de vreme ce Judecătoria Cornetu a încuviințat executarea silită.

A mai arătat recurentul-pârât că, deși potrivit art. 450 C. proc. civ., paguba iminentă nu este o condiție de admisibilitate a încuviințării cererii de suspendare a executării provizorii a hotărârii pronunțate de prima instanță, după încuviințarea executării silite urmează a se trece la executarea silită efectivă, prin blocarea activității Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica laserilor, Plasmei și Radiației, în cadrul căruia își desfășoară activitatea aproximativ 350 de salariați.

Totodată, în condițiile în care la nivelul Institutului Național de Cercetare -Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației sunt derulate ample operațiuni financiare (numeroase plăți și încasări zilnice), o eventuală poprire a conturilor institutului ar conduce la o perturbare a activității acestuia. În cazul în care s-ar executa silit sumele solicitate de reclamanți, iar apelul ar fi admis, recuperarea de la aproximativ 50 de salariați-creditori ar fi deosebit de dificilă.

A subliniat recurentul-pârât că susținerea intimatului-reclamant, în sensul că ar fi nesemnificativă suma de 162.000 de RON ce ar fi executată în baza unei hotărâri judecătorești executorie provizoriu, nu poate constitui un motiv de respingere a cererii de suspendare, atât timp cât dispozițiile C. proc. civ. nu stabilesc un prag minim sau maxim al sumelor puse în executare.

Mai mult decât atât, a arătat că, așa cum rezultă din lucrările dosarului, sumele executării nu sunt certe, lichide și exigibile, dispozitivul sentinței având un caracter general, iar în cadrul apelului au fost puse în discuție critici ample cu privire la legalitatea și temeinicia sentinței civile nr. 2141/16.07.2018, pronunțată de Tribunalul Ilfov.

În final, a subliniat că executarea silită declanșată de sindicat nu reprezintă nicio urgență, mai ales în condițiile în care nu se are în vedere recuperarea unor drepturi salariale, ci a unor sume incerte și nedeterminate până la acest moment, reprezentând subvenția de transport aferentă perioadei 06.07.2014-30.09.2016, iar amânarea executării sentinței nu ar produce nicio pagubă iminentă creditorilor.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La 11.03.2020, intimatul-reclamant a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității recursului, raportat la decizia nr. 8/2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, dar și a lipsei dovezii calității de reprezentant a avocatulul care a promovat recursul, reclamând nulitatea împuternicirii avocațiale și a contractului de asistență juridică în baza căruia recurentul-pârât este reprezentat prin avocat

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 20.01.2021, Înalta Curte a respins excepția inadmisibilității recursului și a admis în principiu recursul, stabilindu-se termen în ședință publică, în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Prin încheierea din 10.03.2021, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că, deși au fost legal citate, părțile nu s-au înfățișat la strigarea cauzei și nu au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor.

La 23.09.2021 a fost întocmit referatul cu propunere de fixare a unui termen în vederea constatării perimării, potrivit art. 416 C. proc. civ.

Astăzi, Înalta Curte a invocat, din oficiu excepția perimării recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 C. proc. civ., reține următoarele:

Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ., "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

În accepțiunea normei legale evocate, perimarea reprezintă o sancțiune ce intervine asupra întregului proces, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, având un caracter mixt, atât de sancțiune procedurală, cât și de act de desistare de la judecată a părții.

Reglementată pentru a asigura soluționarea cauzei cu celeritate în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, dar și pentru a înlătura incertitudinea ce planează asupra drepturilor părților din proces, perimarea operează de drept în momentul întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute de textul de lege enunțat, respectiv rămânerea în nelucrare a cauzei pentru o perioadă de 6 luni și vina părții, instanța putând să o constate și din oficiu, potrivit art. 420 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că ultimul act de procedură îndeplinit în cauză a fost la 10.03.2021, când cauza a fost suspendată în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar de la această dată părțile nu au efectuat niciun act de procedură, fiind, astfel, în culpă procesuală

Prin urmare, constatând că pricina a rămas în nelucrare din lipsa de stăruință a părților mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 417 și art. 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1), raportat la art. 416 alin. (1) și (2) și art. 420 C. proc. civ., va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurentul-pârât Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației împotriva încheierii din 20.11.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2017.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2021.