ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2196/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2196/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 20 octombrie 2021
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 16 martie 2018 pe rolul Tribunalului Specializat Mureș, reclamanta A. S.A. Târgu Mureș a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Timișoara și respectiv Compania Locală de Termoficare Colterm S.A. (Colterm SA), ca instanța să pronunțe o sentință prin care să dispună obligarea acestora din urma la plata sumei de 7.920.598,11 de RON, din care suma de 317.223,30 de RON reprezentând contravaloarea gaze naturale conform facturii nr. x/31.01.2017 și suma de 7.603.374,81 de RON penalități de întârziere calculate până li data de 31.01.2018.
Prin sentința nr. 25/2019 din 19 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, în dosarul nr. x/2018, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta societatea A. S.A., în contradictoriu cu pârâții: societatea Compania Locală de Termoficare COLTERM S.A., și MUNICIPIUL TIMIȘOARA, și, pe cale de consecință, au fost obligați pârâții societatea Compania Locală de Termoficare COLTERM S.A. și MUNICIPIUL TIMIȘOARA să plătească societății reclamante A. S.A. suma de 317.223,30 RON reprezentând contravaloare gaze naturale furnizate pentru perioada ianuarie 2016- noiembrie 2016 potrivit facturii nr. x/31.01.2017 și suma de 7.603.374,81 reprezentând penalități de întârziere calculate până la 31.01.2018.
Au fost obligați pârâții societatea COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. și MUNICIPIUL TIMIȘOARA să plătească societății reclamante A. S.A. suma de 82.811,00 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Compania Locală de Termofîcare Colterm S.A., solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii.
Totodată, împotriva aceleiași hotărâri a declarat apel și pârâtul Municipiul Timișoara prin primar, solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a cererii reclamantei ca neîntemeiată.
Prin decizia nr. 387/A din 30 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții Municipiul Timișoara și Compania Locală de Termofîcare Colterm S.A..
Împotriva deciziei nr. 387/A din 30 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, atât pârâta Compania Locală de Termofîcare Colterm S.A., cât și pârâtul Municipiul Timișoara au formulat cereri de recurs.
Recursul declarat de pârâta COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A.:
Fără a-și încadra susținerile în motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Compania Locală de Termofîcare Colterm S.A. solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii.
În argumentarea cererii de recurs, se arată, în esență, ca recurenta, desfașurându-și activitatea sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timișoara în calitate de acționar unic, prestează un serviciu public de interes local, așa cum este definit de Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, respectiv furnizează energie termică sub formă de încălzire și apă caldă de consum, obiectul de activitate al recurentei fiind reprezentat de producția, transportul, distribuția și furnizarea energiei termice către populația din Timișoara.
Având în vedere faptul că peste 80% din activitatea CLT COLTERM S.A. este prestată către populație, serviciul de furnizare a apei calde și încălzirii are un profund caracter social evidențiat și de faptul că tarifele practicate către populație sunt subvenționate.
Astfel, executivul a înțeles sa ducă o politică de protecție socială a populației fixând tarile diferențiate pentru populație, iar această diferențe dintre prețul de producere și tariful practicat către populație, numită subvenție, este decontată de către bugetul local; totodată, bugetul de stat alocă subvenție pentru creșterea neprevizionată a prețului la combustibilii utilizați pentru proc ucerea energiei termice livrată populației.
Sumele reprezentând subvenție pentru creșterea neprevizionată a prețului la combustibili utilizați pentru producerea energiei termice livrată populației, precum cele care reprezintă subvenție pentru diferența de preț la energia ermică livrată populației, care sunt suportate de la bugetul de stat, respecth de la bugetul local sunt decontate cu întârziere (chiar de ani de zile), fapt care a generat mari întârzieri la plata facturilor către furnizorii.
In considerarea necesității eficientizării sistemului centralizat de producere și distribuție a energiei termice, Guvernul României a adoptat O.G. nr. 36/2006 privind instituirea prețurilor locale de referință pentru energia termică furnizată populației prin sisteme centralizate.
În aceste condiții, pentru fiecare factură primita de la furnizorul de combustibil se calculează o sumă care trebuie să fie plătită de CLT COLTERM S.A., respectiv o sumă care trebuie plătită de la bugetul local și o sună care trebuie primită de la bugetul de stat.
In același timp, avându-se în vedere prețurile locale de referință menționate, pentru creșterile neprevizionate ale prețurilor la combustibili utilizați pentru producerea energiei termice furnizate populației prin sistem centralizat, pe perioada derulării programului "Termoficare 2006-2020 căldură și confort", aprobat prin Hotărârea nr. 462/2006, a fost reglementată acordarea unor compensări operatorilor economici care prestează serviciile de producție, distribuție și furnizare a energiei termice destinate populației.
Sumele reprezentând subvenție pentru creșterea neprevizionată a prețului la combustibili utilizați pentru producerea energiei termice livrate posulației, precum și cele care reprezintă subvenție pentru diferența de preț la energia termică livrată populației sunt suportate de la bugetul de stat respect v de la bugetul local.
In opinia recurentei, se impune respingerea petențiilor reclamanții având în vedere că nu sunt întrunite cumulativ condițiile angajării răspundeiii civile contractuale.
In sprijinul afirmației că nu se poate angaja răspunderea contractuală a recurentei arată că: sumele solicitate cuprind și subvenții pe care societatea recurentă trebuia să le primească de la buget; subvențiile reprezintă diferența dintre ceea ce plătește populația și ceea ce ar trebui să plătească prețul real; în baza facturilor emise de reclamanta, societatea recurentă a solicitat în termenele legale prin deconturile depuse sumele cu titlu de subvenții respectând prevederile legii și care prin întârzierea cu care au fost decontați banii augenerat penalități.
Astfel, apreciază recurenta, pe lângă faptul că nu se poate reține nici măcar culpa levisima în sarcina sa, nu poate fi vorba de vreo faptă ilicită săvârșită de aceasta. Faptul că lipsa fondurilor pentru subvenții duce la decontarea cu întârziere generând această situație, nu este un aspect imputabil recurentei, acesteia nu-i poate fi reținută vreo vină, aflându-se în imposibilitate de a acționa.
In ceea ce privește prezumția de culpă, criteriul obiectiv de apreciere al vinovăției debitorului este dat de art. 1480 alin. (1) C. civ., or, recurenta a depus toate diligentele unui bun proprietar în îndeplinirea obligațiilor, așa încât în cauza nu se poate reține vreo culpă din partea sa.
Pornind de la aceste împrejurări și criterii obiective, revine instanței sarcina sa reconstituie desfășurarea întregului proces psihic și să deducă existența sau nu a vinovăției societății recurente.
In ceea ce privește fapta ilicită și legătura cauzală între fapta și prejudiciu, solicită instanței de recurs să constate că societatea recurentă nu a adus atingere nici unui drept subiectiv ocrotit, printr-o acțiune sau inacțiune, iar faptul că plățile s-au făcut cu întârziere nu i se poate imputa Companiei Locale de Termoficare Colterm S.A.
Cu referire la anumite împrejurări care înlătură vinovăția, subliniază că fapta terțului, de a nu deconta în termene sumele reprezentând subvențiile constituie o împrejurare care înlătură vinovăția recurentei, întârzierea în plata facturilor este datorată terțului, repectiv unei cauze străine.
Față de cele arătate, susține că recurenta s-a aflat în imposibilitatea fortuită de a acționa.
Conchizând, solicită instanței de recurs să rețină buna credință de care a dat dovadă prin conduita avută în derularea contractului, să rețină lipsa vinovăției societății recurente și, făcând aplicarea principiului de drept civil conform căruia nu există răspundere decât bazată pe vinovăție și ținând cont de principiul conform căruia buna credința exclude vinovăția, să respingă cererea reclamantei.
Recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL TIMIȘOARA:
Recurentul-pârât Municipiul Timișoara se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și solicită admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și, rejudecând în fond, respingerea în totalitate a cererii reclamantei, ca neîntemeiată.
În argumentarea cererii de recurs, precizează că înțelege să invoce excepția inadmisibilității acțiunii.
Susține că pârâta COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. Timișoara este o societate comercială care prestează un serviciu public de interes local așa cum este definit de Legea nr. 51/2006 a serviciilor conunitare de utilități publice, respectiv furnizează energie termică sub formă de încălzire și apă caldă de consum.
Astfel, suntem în prezenta unui contract - cadru reglementat de autoritatea de reglementare în domeniul gazelor naturale, iar Compania Locală de Termoficare Colterm S.A. Timișoara, așa cum a rezultat cu claritate din contract, are calitatea de consumator eligibil de gaze naturale.
In consecință, raportat la calitatea de consumator, cererea reclamantei în legătură cu Contractul de furnizare a gazelor naturale nr. x/12.2015/GN/1942 nu este admisibilă.
Pârâtul a arătat că a fost chemat în judecată pentru a fi obligat să plătească suma de 317.223,30 RON reprezentând contravaloarea gazelor naturale și "diferență reîncadrare" pentru perioada ianuarie 2016 - noiembrie 2016 și penalități de întârziere în valoare de 7603.374,81 RON, calculate până h data de 31.0] .2018, în calitate de fidejusor al C.L.T. Colterm S.A..
În continuare, pârâtul a arătat că S.C. CLT COLTERM S.A., desfașurându-și activitatea sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Timișoara, în calitate de acționar unic, prestează un serviciu public de interes local așa cum este definit de Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, respectiv furnizează energie termică sub formă de încălzire și apă caldă de consum.
Având în vedere faptul că peste 80% din activitatea CLT COLTERM S.A. este prestată către populație, serviciul de furnizare a apei calde și încălzirii are un profund caracter social evidențiat și de faptul că tarifele practicate către populație sunt subvenționate.
Astfel, executivul a înțeles să ducă o politică de protecție socială a populației fixând tarile diferențiate pentru populație, iar această diferență dintre prețul de producere și tariful practicat către populație, numită subvenție, este decontată de către bugetul local; totodată, bugetul de stat alocă subvenție pentru creșterea neprevizionată a prețului la combustibilii utilizați pentru producerea energiei termice livrată populației.
Sumele reprezentând subvenție pentru creșterea neprevizionată a prețului la combustibili utilizați pentru producerea energiei termice livrată populației, precum cele care reprezintă subvenție pentru diferența de preț la energia termică livrată populației, care sunt suportate de la bugetul de stat, respectiv de la bugetul local sunt decontate cu întârziere (chiar de ani de zile), fapt care a generat mari întârzieri la plata facturilor către furnizori.
In considerarea necesității eficientizării sistemului centralizat de producere și distribuție a energiei termice, Guvernul României a adoptat O.G. nr. 36/2006 privind instituirea prețurilor locale de referință pentru energia termică furnizată populației prin sisteme centralizate.
In aceste condiții, pentru fiecare factură primită de la furnizorul de combustibil se calculează o sumă care trebuie să fie plătită de CLT COLTERM S.A., respectiv o sumă care trebuie plătită de la bugetul local și o sumă care trebuie primită de la bugetul de stat.
În același timp, avându-se în vedere prețurile locale de referință menționate, pentru creșterile neprevizionate ale prețurilor la combustibili utilizați pentru producerea energiei termice furnizate populației prin sistem centralizat, pe perioada derulării programului "Termoficare 2006-2020 căldură și confort", aprobat prin Hotărârea nr. 462/2006, a fost reglementată acordarea unor compensări operatorilor economici care prestează serviciile de producție, distribuție și furnizare a energiei termice destinate populației.
Sumele reprezentând subvenție pentru creșterea neprevizionata a prețului la combustibili utilizați pentru producerea energiei termice livrate populației, precum și cele care reprezintă subvenție pentru diferența de preț la energia termică livrată populației sunt suportate de la bugetul de stat respectiv de la bugetul local.
Așadar, sumele solicitate cuprind și subvenții pe care CLT COLTERM S.A. trebuia să le primească de la buget. Subvențiile reprezintă diferența dintre ceea ce plătește populația și ceea ce ar trebui să plătească - prețul real. În baza facturilor emise de reclamantă, CLT COLTERM S.A. a solicitat prin deconturile depuse, sumele cu titlu de subvenții respectând prevederile legii și care prin întârzierea cu care au fost decontați banii au generat penalități.
Având în vedere că, în speșă, criteriul obiectiv de apreciere al vinovăției debitorului este dat de art. 1480 alin. (1) din C. civ., recurentul a arătat că a depus toate diligentele unui bun proprietar în îndeplinirea obligațiilor, astfel că nu se poate reține vreo culpă din partea sa.
În ceea ce privește fapta ilicită și legătura cauzală între faptă și prejudiciu, pârâtul a arătat că este cunoscut că o faptă ilicită poate exista și în lipsa vinovăției, vinovăția neputând fi concepută decât raportat la o faptă ilicită. O faptă este ilicită atunci când este contrară legii și are ca efect încălcarea unor drepturi subiective.
Recurentul-pârât a precizat că nu a adus atingere niciunui drept subiectiv ocrotit, printr-o acțiune sau inacțiune.
În subsidiar, în situația în care instanța va considera ca trebuie ca pârâții să fie obligați și la plata penalităților de întârziere, recurentul a arătat că tabelul de calcul al penalităților depus în probatoriu de reclamantă, care cuprinde facturile indicate în cererea de recurs, este eronat.
A mai precizat că au fost acceptate la plată următoarele sume: 10.438.000 RON pentru factura nr. x/09.03.2016, 11.741.798,24 RON pentru factura nr. x/12.04.2016, 4.230.411,21 RON pentru factura nr. x/09.05.2016 și 2.574.455,71 RON pentru factura nr. x/09.06.2016.
Astfel, suma solicitată trebuie diminuată, intimata-reclamantă trebuie să explice ce înțelege prin "diferență reîncadrare" pentru perioada ianuarie 2016 - noiembrie 2016 a facturii x/31.01.2017.
Totodată, recurentul-pârât a arătat că aceste penalități nu au fost acceptate la plata datorită faptului că au fost generate de întârzierea cu care au fost decontate de către bugetul local sau bugetul de stat sumele cu titlul de subvenție.
Intimata-reclamantă A. S.A. Tărgu-Mureș a formulat câte o întâmpinare la recursul declarat de pârâta Compania Locală de Termoficare Colterm S.A., respectiv la recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL TIMIȘOARA PRIN PRIMAR, prin care a solicitat anularea fiecărui recurs ca nemotivat, iar, în subsidiar, respingerea fiecărui recurs ca nefondat.
Municipiul Timișoara a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâta Compania Locale de Termoficare Colterm S.A. prin care a solicitat, în esență, admiterea recursului acesteia.
Intimata-reclamantă A. S.A. Tărgu-Mureș a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de pârâtul Municipiul Timișoara.
Prin încheierea de ședință din 23 iunie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, iar niciuna dintre părți nu a înțeles să-și exercite acest drept.
În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la data de 20 octombrie 2021.
Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția netimbrării recursului pârâtei COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A., precum și excepția nulității recursului pârâtului MUNICIPIUL TIMIȘOARA PRIN PRIMAR, soluționarea acestor aspecte făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, reține următoarele considerente:
Recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. urmează a fi anulat ca netimbrat.
Astfel, Înalta Curte reține că prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.
Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
Înalta Curte, constată că recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurenta-pârâtă COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. nu s-a conformat obligației ce-i revenea, deși i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în valoare de 41.405,5 RON, așa cum rezultă din dovezile aflate la dosar recurs.
Reținând că în speță, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 și să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A.
Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.
Or, în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât Înalta Curte urmează să facă aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A., ca netimbrat.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL TIMIȘOARA PRIN PRIMAR, se rețin următoarele:
Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.
Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului de recurs este sancționată cu nulitatea cererii de recurs.
Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.
Recurentul-pârât și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Se constată că, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanța de control judiciar în fundamentarea acesteia.
Din expunerea argumentelor evocate de recurent rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.
Se observă că recurentul a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.
De altfel, în privința recursului dedus judecății ne aflăm în fața unei duplicări a susținerilor din etapa procesuală anterioară, mărturie fiind similitudinea dintre cererile de recurs și de apel formulate de aceleași parte în cauză. În fapt, s-a formulat un al doilea set de apel, față de respingerea celui dintâi. Aceleași motive care vizează netemeinicia au fost deduse Curții de Apel Târgu Mureș spre judecată și sunt acum readuse în discuție în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu ignorarea instituției recursului, trecând peste faptul că instanța de casație nu poate fi, în mod legal, învestită cu soluționarea unor astfel de aspecte, întrucât nu ne aflăm înaintea celei de-a treia instanțe a fondului.
Astfel, simpla reiterare în cererea de recurs a criticilor din cererea de apel, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, nu întrunește cerința ce se cere a fi îndeplinită.
Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile anterior menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.
Constatând că recurentul-pârâtul MUNICIPIUL TIMIȘOARA PRIN PRIMAR nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul, potrivit dispozitivului.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va anula ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. împotriva deciziei nr. 387/A din 30 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; de asemenea, va anula recursul declarat de recurentul-pârâtul MUNICIPIUL TIMIȘOARA PRIN PRIMAR împotriva aceleiași decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. împotriva deciziei nr. 387/A din 30 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Anulează recursul declarat de recurentul-pârâtul MUNICIPIUL TIMIȘOARA PRIN PRIMAR împotriva aceleiași decizii.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2021.