ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2195/2021

Ședința publică din data de 20 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la 17 septembrie 2018 pe rolul Tribunalului Arad, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, sub număr de dosar x/2018, reclamanta Gospodărirea Comunală Arad S.A. a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 128.712 RON compusă din suma de 125.240 RON reprezentând plăți nelegale și suma de 3.472 RON reprezentând beneficiu nerealizat, respectiv obligarea pârâtului la plata beneficiului nerealizat calculat în continuare până la data stingerii prejudiciului.

Prin sentința civilă nr. 937 din 26 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Arad, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta Gospodărirea Comunală Arad S.A., în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta Gospodărirea Comunală Arad S.A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 192 din 27 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă Gospodărirea Comunală Arad S.A. împotriva sentinței civile nr. 937 din 26 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Arad, secția a Ii-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatul-pârât A.,

A fost schimbată în parte sentință apelată în sensul că a fost admisă în parte acțiunea formulată,

A fost obligat intimatul-pârât la plata sumei de 128.712 RON către apelanta-reclamantă, din care 125.240 Iei reprezintă plăți nelegale și 3.472 RON reprezintă beneficiu nerealizat.

S-a menținut în rest sentință apelată.

La 12 iunie 2019, pârâtul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 192 din 27 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, indicând motivul de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Prealabil, recurentul susține admisibilitatea căii de atac, motivat de împrejurarea că în cauză este vorba despre o răspundere civilă contractuală, supusa dreptului comun.

In argumentarea recursului, susține, în esență, că decizia atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind rezultatul aplicării greșite a prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În opinia recurentului, în litigiul de față nu poate fi vorba despre autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 4308/06.10.2017 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 394/21.02.2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2017, întrucât cauza respectivă avea un alt obiect, nefiind astfel îndeplinită condiția triplei identități de cauză, obiect și părți.

Sub un alt aspect, apreciază că instanța de apel a reținut în mod eronat faptul că pârâtul nu a solicitat o contraprobă, în condițiile art. 249 C. proc. civ., cu privire la contestarea existentei prejudiciului.

Prin această argumentare, considera că instanța de apel dovedește superficialitatea cu care a analizat cauza de față, având în vedere faptul că, din practicaua hotărârii primei instanțe rezultă în mod neechivoc faptul că recurentul-pârât solicitase proba respectivă, în concret, efectuarea unei expertize contabile, în condițiile art. 205 alin. (2) lit. e) C. proc. civ., depunând în acest sens și obiectivele acesteia.

Intimata-reclamantă Gospodărirea Comunală Arad S.A. a formulat întâmpinare prin care invocat excepția inadmisibilității recursului. Solicită în principal admiterea excepției invocate și, în consecință, respingerea recursului, ca inadmisibil, iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat.

Recurentul-pârât A. a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea excepțiilor și apărărilor formulate prin întâmpinare, ca neîntemeiate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea de ședință din 23 iunie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurentul a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului ca neîntemeiată.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la data de 20 octombrie 2021.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea recursului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, reține următoarele:

Se constată ca, în speță, hotărârea atacată, respectiv decizia civila nr. 192 din 27 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a fost pronunțată în cadrul judecății în apel, fiind definitivă de la pronunțarea sa, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. XVIII din Legea nr. 2/2013: " (1) Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016, termenul fiind prorogat până la 1 ianuarie 2019 prin O.U.G. nr. 95/2016.

(2) In procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 (prorogat la 31 decembrie 2018), nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

Aceeași reglementare este menținută în prezent, în textul alin. (2) al art. 483 din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin pct. 49, art. I din Legea nr. 310 din 17 decembrie 2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

De altfel, prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) s-a modificat art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 în sensul că hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului.

Așa fiind, în litigiile privind conflictele de muncă și asigurările sociale, pentru acțiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai a apelului.

În speță, prin acțiunea promovată, reclamanta Gospodărirea Comunală Arad S.A. a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 128.712 RON compusă din suma de 125.240 RON reprezentând plăți nelegale și suma de 3.472 RON reprezentând beneficiu nerealizat, respectiv obligarea pârâtului la plata beneficiului nerealizat calculat în continuare până la data stingerii prejudiciului.

Cauza își are temeiul în constatările Curții de Conturi a României -Camera de Conturi Arad, care a verificat din punct de vedere financiar reclamanta în perioada 01.01.2014-29.11.2016, iar reclamanta a considerat că pârâtului, în calitate de director general al acesteia, îi revine răspunderea reparării prejudiciului constatat de organul de control.

Raportând datele speței la dispozițiile legale evocate, se constată că obiectul acțiunii se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, întrucât vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, astfel că nu este susceptibila de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Se reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Prin urmare, hotărârile definitive nu pot fi atacate cu recurs, pentru că ar însemna să se adauge o nouă cale extraordinară de atac în afara celor expres prevăzute de C. proc. civ., ceea ce nu este admisibil.

Conform principiului legalității căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 192 din 27 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2021.