ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1365/2021

Ședința publică din data de 16 iunie 2021

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 18 martie 2019, pe rolul Tribunalului Arad, secția I civilă, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.R.L. și C. Daciana, solicitând să se dispună atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtelor și obligarea acestora la plata în solidar a următoarelor sume: prestații periodice în cuantum de 2.000 RON/lunar, începând cu data de 19.03.2016 - data producerii accidentului de muncă, sumă indexată anual cu rata inflației comunicată de INS; daune morale în cuantum de 100.000 euro, sumă de care se va folosi pentru intervențiile chirurgicale și tratamentele care mai pot fi efectuate în această fază, terapii medicale (fizioterapie, kinetoterapie, etc), protezare și orice alte activități care i-ar putea ameliora starea de sănătate, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 7 din Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă, raportat la dispozițiile art. 94 și 95 C. proc. civ., precum și art. 1357, 1373, 1381, 1382, 1385, 1386, 1387, 1388 și 1391 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 235 din 03 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Arad, secția I civilă, a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. și C. Daciana, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală; a obligat pârâții să plătească reclamantului în solidar suma de 55.775 RON, despăgubiri materiale calculate ca prestații bănești lunare cumulate, reprezentând câștigul din muncă nerealizat și cheltuieli pentru sporirea nevoilor de viață aferente perioadei martie 2016 - septembrie 2019; suma de 1.047 RON, cu titlu de prestație periodică lunară, reprezentând despăgubiri materiale pentru câștigul din muncă ce nu va putea fi dobândit (747 RON) și cheltuielile viitoare pentru sporirea nevoilor de viață (300 RON) actualizată anual cu rata oficială a inflației, începând cu luna octombrie 2019 și până la data la care reclamantul va beneficia de venituri bănești lunare în alt cuantum decât cel actual de 1.015 RON, ori până la data la care reclamantul va îndeplini condițiile legale pentru obținerea unei pensii pentru limită de vârstă și munca depusă, ori va redobândi capacitatea integrală de muncă; precum și suma de 55.000 euro reprezentând daune morale; au fost respinse restul pretențiilor reclamantului; a fost dispusă restituirea de către reclamant către stat a sumei de 3.663,5 RON, reprezentând ajutor public sub forma scutirii parțiale de la plata taxei judiciare de timbru și au fost obligați pârâții în solidar să plătească reclamantului suma de 7.652 RON, cheltuieli de judecată parțiale.

Prin decizia civilă nr. 80 din 01 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost admis apelul formulat de apelantele-pârâte C. Daciana și S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 235 din 03 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Arad, secția I civilă, a fost schimbată, în parte, sentința civilă apelată, în sensul diminuării cuantumului despăgubirilor materiale calculate ca prestații bănești lunare cumulate, la plata cărora au fost obligați pârâții în solidar față de reclamant, la suma de 40.875 RON, a diminuării cuantumului prestațiilor periodice la plata cărora au fost obligați pârâții în solidar față de reclamant, la suma de 747 RON lunar și a diminuării cuantumului cheltuielilor de judecată în primă instanță la plata cărora au fost obligați pârâții în solidar față de reclamant la suma de 7372 RON; au fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele C. și B. S.R.L., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 31 august 2020 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie .

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele au solicitat casarea, în parte, a deciziei recurate, în ceea ce privește soluția de respingere a apelului pârâtelor, și trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru încuviințarea cererii de efectuare a expertizei medico-legale, cu consecința admiterii apelului în integralitate.

În susținerea recursului, recurentele au învederat că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 1358, art. 1371 și art. 1391 C. civ., menținând cuantumul daunelor morale acordate de către instanța de fond, la un nivel excesiv, care nu este justificat în practica judiciară, în lipsa criteriilor de evaluare.

Au mai susținut că nu a fost corect apreciată culpa persoanelor implicate în producerea accidentului de muncă, fiind nesocotite împrejurările concrete în care s-a produs fapta prejudiciabilă, iar cuantumul daunelor morale nu a fost corelat cu gradul de vinovăție al celor implicați (culpa concurentă a reclamantului), precum și cu faptul că reclamantul nu are abolită capacitatea de muncă, ci este redusă la jumătate.

În mod greșit, instanța a respins cererea de efectuare a unei expertize medico-legale, care să releve starea de sănătate a reclamantului la momentul actual, în condițiile în care expertiza pe care s-a întemeiat instanța de judecată a fost efectuată în anul 2017, în dosarul penal în care a fost cercetată fapta penală privind producerea accidentului, iar prezentul dosar a fost promovat în anul 2019.

S-a mai arătat că instanța nu are la dispoziție criterii obiective de analiză, pe baza cărora să stabilească cuantumul despăgubirilor, astfel că, la stabilirea cuantumului acestora, era necesar ca instanța să aibă în vedere ca reparația morală să fie echitabilă, în acord cu practica judiciară în materie, proporțională cu prejudiciul moral suferit și în acord cu gradul de vinovăție al autorului faptei, respectiv cu gradul de contribuție al victimei la producerea faptei.

În continuare, recurentele au făcut referire la practica judiciară, respectiv la decizia nr. 1468/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizia nr. 142/2017 a Curții de Apel Alba, decizia penală nr. 52/2019 a Curții de Apel Timișoara.

Intimatul A. a depus întâmpinare la data de 20 octombrie 2020, prin care a invocat excepțiile tardivității și netimbrării recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că instanța de apel a reținut în considerentele deciziei recurate, la fila x, că, din înscrisurile administrate, nu rezultă vreo culpă concurentă a reclamantului la producerea accidentului de muncă, între activitatea sa de încărcare manuală a camionului și accidentul suferit nefiind o legătură de cauzalitate.

În cauză, intimatul-reclamant a depus note de ședință la data de 12 februarie 2021, la 8 aprilie 2021 și la 15 iunie 2021, prin care a susținut excepțiile invocate prin întâmpinare, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea, ca legală și temeinică, a hotărârii instanței de apel.

Examinând recursul, în condițiile art. 499 C. proc. civ., în raport de excepția nulității recursului, invocată din oficiu, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, se reține că excepțiile netimbrării și tardivității recursului, invocate de intimatul-reclamant, au fost respinse în sedința publică de la termenul din 16 iunie 2021, iar cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 253 alin. (4) și art. 1391 din C. civ., formulată de petentele C. Daciana și B. S.R.L., a constituit obiectul dosarului asociat nr. x/2019, fiind soluționată prin încheierea din 16 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

În ceea ce privește recursul dedus judecății, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., prezenta cale extraordinară de atac urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin cererea de recurs, recurentele-pârâte au criticat cuantumul daunelor morale, din perspectiva situației de fapt reținută de către instanțele de fond, respectiv că nu s-a reținut culpa concurentă a reclamantului în producerea accidentului de muncă și că reclamantul nu are capacitatea de muncă abolită, ci numai redusă la jumatate.

Analizând aceste susțineri prin raportare la considerentele instanței de apel, Înalta Curte constată că pârâtele au criticat aceste aspecte și în calea devolutivă a apelului, iar instanța de apel le-a analizat și le-a dat o dezlegare, sens în care, prin cererea de recurs, recurentele aveau obligația să formuleze critici de nelegalitate prin care să combată raționamentul instanței de apel, care a reținut că, în ceea ce privește aspectul culpei concurente a reclamantului în producerea accidentului de muncă, invocată de pârâte pentru a justifica solicitarea de diminuare a despăgubirilor acordate de tribunal în mod proporțional cu această culpă, în acord cu soluția primei instanțe, din probele administrate în cauză nu rezultă vreo culpă a reclamantului, instanța de apel apreciind că, din mențiunile procesului-verbal de cercetare nr. x/9.02.2017 încheiat de Inspecția Muncii - Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, rezultă drept cauză a producerii accidentului de muncă manevrarea greșită a stivuitorului de către pârâta C. Daciana, care nu avea pregătire în meseria de stivuitorist, fără a rezulta vreo culpă concurentă a reclamantului la producerea accidentului de muncă, între acțiunea acestuia de încărcare manuală a camionului și accidentul suferit nefiind o legătură de cauzalitate.

De asemenea, deși recurentele au invocat nesocotirea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1358, art. 1371 și art. 1391 C. civ., prin menținerea cuantumului excesiv al daunelor morale acordate prin sentința apelată, Înalta Curte constată că recurentele au invocat formal aceste dispoziții legale, fără a formula critici concrete de nelegalitate, astfel că, prin cererea de recurs, trebuiau să aducă critici hotărârii pronunțate în apel, în sensul că fie au invocat aceste dispoziții legale și instanța nu s-a pronunțat, fie că dezlegarea dată denotă o interpretare sau aplicare greșită a acestor norme, în sensul denaturării înțelesului lor sau a scopului în vederea căruia au fost edictate.

În susținerea diminuării cuantumului daunelor morale acordate de instanța de fond și menținute în apel, recurentele-pârâte au realizat, în esență, o expunere a stării de sănătate a reclamantului, considerând necesară efectuarea unei expertize medico-legale care să evidențieze starea actuală de sănătate a reclamantului, arătând, totodată, că, în jurisprudența instanțelor naționale (decizia civilă nr. 1468/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și decizia nr. 142/2017 a Curții de Apel Alba), au fost stabilite, cu acest titlu, sume mai mici (10.000 RON pentru un număr de 40 zile de îngrijiri medicale, 15.000 RON pentru 75 zile de îngrijiri și 35.000 RON pentru 100 zile de îngrijiri medicale), în cauze similare, vizând accidente soldate cu îngrijiri medicale.

Se reține că trimiterea recurentului la alte hotărâri judecătorești, în privința cărora nu s-a demonstrat că vizează o situație identică sau victime ale aceluiași accident, nu evidențiază un viciu de legalitate a hotărârii recurate, cu atât mai mult cu cât jurisprudența nu reprezintă izvor de drept, potrivit art. 1 din C. civ., iar cuantumul daunelor morale stabilit de către instanța de fond și menținut de instanța de apel este rezultatul aprecierii acestei instanțe și vizează o chestiune de temeinicie a hotărârii pronunțate, necenzurabilă în prezentul recurs.

În ceea ce privește critica recurentelor-pârâte cu privire la respingerea de către instanța de apel a cererii de efectuare a unei expertize medico-legale care să releve starea actuală de sănătate a reclamantului, se reține că, potrivit art. 264 C. proc. civ., chestiunea aprecierii asupra utilității, concludenței și pertinenței probelor este apanajul instanței devolutive și nu poate să reprezinte un aspect de nelegalitate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu conține critici de nelegalitate să poată fi subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., susținerile recurentelor prezentate drept motive de recurs, neputând fi circumscrise unor critici de nelegalitate, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile acelorași părți făcute în fața instanței învestite cu soluționarea cererii de apel și care și-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată, reținând, totodată, că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentele-pârâte C. Daciana și B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 80 din 01 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile netimbrării și tardivității recursului, invocate de intimatul-reclamant A..

Anulează recursul declarat de recurentele-pârâte C. Daciana și B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 80 din 01 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2021.