ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 192/2020

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B.., a solicitat obligarea acesteia la plata de daune materiale în cuantum de 80.000 RON, precum și la plata de daune morale în cuantum de 40.000 RON, ca urmare a accidentului de muncă suferit. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 253 din Codul muncii, art. 1350 și art. 1371 C. civ., Legea nr. 319/2006.

Prin sentința civilă nr. 7643 din 27 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a fost respinsă acțiunea reclamantei A., ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 7643 din 27 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a declarat apel reclamanta A., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin cererea formulată la termenul din 29.05.2018, reclamanta A. a solicitat suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului penal nr. x/2017, în cadrul căruia s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului C. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 350 alin. (1) C. pen.

În motivarea cererii, s-a arătat că, dosarul penal este în stadiul finalizării expertizei medico-legale la care a fost supusă partea vătămată A., cu privire la vătămările suferite cu ocazia accidentului de muncă din 17.06.2016. Reclamanta a arătat că s-a constituit parte civilă în cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2017, astfel că apreciază că soluția ce se va pronunța în cauza penală ar avea o înrâurire determinantă asupra hotărârii ce urmează a se da în prezenta cauză, iar, drept urmare, sunt îndeplinite cerințele art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. pentru suspendarea dosarului nr. x/2017, până la soluționarea definitivă a cauzei penale.

Prin încheierea de ședință din 29 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus suspendarea judecării apelului, în raport cu art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.

În argumentarea acestei măsuri, s-a reținut, în principal, că, în dosarul penal, cât și în cel de față, se urmărește acoperirea prejudiciului material și a celui moral produs reclamantei ca urmare a accidentului de muncă din 17.06.2016, respectiv de la persoana fizică pretins vinovată și de la angajatorul pârâtei.

Instanța de apel a mai reținut că, din înscrisurile depuse la dosar de apelanta-reclamantă, rezultă că, în dosarul penal nr. x/2017, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, constituit ca urmare a plângerii penale formulate de reclamanta A., s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului C., pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 350 alin. (1) C. pen.. De asemenea, s-a mai reținut că reclamanta din prezenta cauză, A., s-a constituit parte civilă în dosarul penal nr. x/2017, urmărind recuperarea de la inculpatul C. a contravalorii prejudiciului produs prin fapta ilicită a acestuia, din 17.06.2016.

Împotriva încheierii de ședință din 29 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a declarat recurs pârâta B.., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre reluarea judecății.

În cuprinsul cererii de recurs, pârâta a susținut că instanța de apel ar fi interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât motivul de suspendare facultativă reținut a fi incident în cauză este neîntemeiat.

Astfel, s-a arătat că pârâta nu este parte și în dosarul penal nr. x/2017 și că nu cunoaște informații referitoare la cauza respectivă, în afara aspectelor comunicate de către reclamantă. Părțile din dosarul penal sunt A. și C., persoană împotriva căreia reclamanta din prezenta cauză a formulat plângere penală și s-a constituit parte civilă cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 350 alin. (1) C. pen.

Așadar, apreciază pârâta că hotărârea penală care se va pronunța în dosarul nr. x/2017 va viza doar părțile din dosarul penal, nu și pe recurenta-pârâtă, iar, pe de altă parte, raportat la dispozițiile art. 28 C. proc. pen., această hotărâre penală nu ar influența în niciun fel decizia instanței de dreptul muncii, sub aspectul existenței faptei și a persoanei care a săvârșit-o, acestea reieșind din actele depuse în primă instanță în cadrul dosarului civil.

Totodată, trebuie avută în vedere și posibilitatea dispunerii unei soluții de clasare sau de renunțare la urmărirea penală, caz în care procesul penal ar înceta, situație în care s-ar ajunge la tergiversarea nejustificată a cauzei existente pe rolul instanței de dreptul muncii și pentru care s-a dispus suspendarea.

Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a încheierii de ședință recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre reluarea judecății.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 413 - 414 C. proc. civ. și art. 488 alin. (1) pct. 8 din același Cod.

Intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare.

Analizând recursul declarat de reclamanta B.. în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Având în vedere că recurenta critică modul în care instanța de apel a aplicat măsura suspendării judecății, reglementată prin norme de procedură, analiza căii de atac se efectuează în raport cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În virtutea dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

Textul de lege menționat reglementează unul dintre cazurile suspendării legale facultative, din economia acestuia rezultând că, pentru a se putea dispune măsura suspendării, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: începerea urmăririi penale, iar infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a se pronunța în cauză și legea să nu prevadă o altă soluție, condiții îndeplinite în cauză.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că încheierea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul acestor dispoziții legale, Curtea de apel analizând corespunzător condițiile necesare pentru a se dispune suspendarea judecării cauzei.

Este de subliniat că, fiind vorba despre o suspendare facultativă, măsura dispunerii suspendării în temeiul de lege pretins încălcat reprezintă atributul exclusiv al judecătorului de a aprecia dacă o asemenea măsură se justifică.

Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține faptul că instanța poate suspenda judecarea cauzei atunci când se face dovada că, într-adevăr, sesizarea organului de urmărire penală a avut loc pentru o faptă care ar avea o înrâurire directă asupra soluționării cauzei civile pendinte.

Motivul recurentei pârâte, că nu ar figura în dosarul penal în care s-a început urmărirea penală ca parte nu poate fi reținut ca argument în sensul nerespectării regulilor privind suspendarea judecății, întrucât dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., aplicate de instanța de apel, nu instituie o asemenea condiție.

Este de observat că recurenta și-a formulat apărările în cuprinsul întâmpinării depuse la instanța de apel tocmai în sensul că vinovăția și răspunderea pentru faptele ilicite care fundamentează daunele materiale și materiale produse de pârâtă reclamantei ar reveni, în realitate, lui C. care formează obiectul urmăririi penale și față de care reclamanta, de altfel, a formulat și pretenții civile.

În atare condiții, în mod legal instanța de apel a apreciat că măsura suspendării solicitată de reclamantă întrunește cerințele art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere legătura dintre prezenta cauză, având ca obiect obligarea pârâtei B.. la plata de daune materiale și morale produse reclamantei A., ca urmare a accidentului de muncă produs la 17.06.2016, prin fapta angajatului societății, C. și dosarul penal nr. x/2017

Nu se poate susține cu temei că suspendarea judecării cauzei conduce la tergiversarea cauzei, astfel cum menționează recurenta, atâta vreme cât instanța de apel a apreciat că se impune măsura suspendării, în raport cu dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în urma unei analize riguroase a condițiilor impuse de acest text de lege.

Posibilitatea de a decide asupra suspendării, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, este de natură să contribuie la realizarea dreptului la un proces echitabil, cât și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. În vederea unei mai bune administrări a actului de justiție, precum și în virtutea respectării principiului aflării adevărului, instanța este datoare să valorifice în interesul tuturor părților din proces, dispozițiile legale incidente, fără a aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți.

Termenul în care este înfăptuită justiția este esențial pentru garantarea eficacității sale, însă susținerea recurentei referitoare la faptul că, prin admiterea cererii de suspendare, instanța de judecată creează un dezechilibru semnificativ în ceea ce privește soluționarea cu celeritate a prezentei cauze, nu poate fi primită.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (3) C. proc. civ., dacă urmărirea penală care a determinat suspendarea durează mai mult de un an de la data la care a intervenit suspendarea, fără a se dispune o soluție în acea cauză, instanța poate revoca măsura suspendării.

Înalta Curte, constatând că nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B.. împotriva încheierii din 29 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta B.. împotriva încheierii de ședință din 29 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2020.