Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.11.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5869/2021

HOTĂRÂRE
24.11.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5869/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 10 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 noiembrie 2021.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-03-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1148/2023
Ședința publică din data de 2 martie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Pe rolul Tribunalului Arad, secția a III-a de contencios administrativ
ÎCCJ 2021-01-21
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 85/2021
C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 79 din 13 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de reviz
ÎCCJ 2021-03-30
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 679/2021
Ședința publică din data de 30 martie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei La data de 05.02.2020 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara dosarul nr. x/2019, având ca obiect cererea de recur
ÎCCJ 2021-03-30
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 678/2021
Ședința publică din data de 30 martie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei La data de 23.01.2020 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara dosarul nr. x/2019, având ca obiect cererea de recur
ÎCCJ 2022-02-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 640/2022
Ședința publică din data de 03 februarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad, secția a III-a contencios administra
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă