ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2142/2021

HOTĂRÂRE

14.10.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2142/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., în contradictoriu cu pârâta L. S.R.L., au solicitat obligarea pârâtei la achitarea drepturilor salariale actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data scadenței până la data plății, astfel: pentru A., 11.285,50 RON și 7.631,37 Euro; pentru B., 12.808,75 RON și 5.742 Euro; pentru C., 17.713,201ei și 11.267,06 Euro; pentru D., 18.390,50 RON și 15.592,06 Euro; pentru E., 11.678 RON și 6.357,80 Euro; pentru F., 23.670,50 RON și 15.005,40 Euro; pentru G., 18.807,25 RON și 15.757,80 Euro; pentru H., 9.301,75 RON și 6.077,60 Euro; pentru I., 2.795,25 RON și 2.016,20 Euro; pentru J., 9.301,75 RON și 6.077,60 Euro; pentru K. 43.330,251ei și 28.645,20 Euro, obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 RON pentru fiecare, cu titlu de daune morale; obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Călărași, secția civilă, prin sentința civilă nr. 344/2021 din 18.05.2021, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâta L. S.R.L. și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 208 coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011 și că se declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, în a cărei rază teritorială își au locul de muncă reclamanții.

Tribunalul Hunedoara, secția I civilă prin sentința civilă nr. 927/2021 din 29 iunie 2021 a admis excepția necompetentei teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În argumentarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, 7 (șapte) dintre reclamanți, respectiv intervenienți în nume propriu au domiciliul în județul Călărași, aceștia formulând pretenții identice în contradictoriu cu pârâta, astfel că, această acțiune a fost adresată Tribunalului Călărași reclamanții/intervenienții în nume propriu și-au exercitat această opțiune, fixând în mod definitiv competența teritorială în favoarea instanței de la domiciliul acestora și că locul de muncă al reclamanților/intervenienților era stabilit într-o altă țară, respectiv în Germania.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Călărași, secția civilă și Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalul Călărași, secția civilă, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Litigiul de față, având ca obiect, cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., în calitate de angajați, în contradictoriu cu pârâta L. S.R.L., în calitate de angajator, are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. n) și p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Se reține că, în materia conflictelor individuale de muncă, sunt relevante pentru stabilirea competenței, în cauza de față, dispozițiile art. 269 Codul muncii respectiv cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul."

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din același act normativ stipulează: "Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

Coroborând prevederile art. 210 și 216 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este alternativă, dând posibilitatea reclamantului de a alege dintre două instanțe, deopotrivă competente, respectiv cea de la locul unde își are domiciliul sau cea de la locul de muncă al acestuia.

Potrivit dispozițiilor art. 116 C. proc. civ. "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, competența teritorială în cazul conflictelor de muncă aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul.

Din punct de vedere procesual, dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii trebuie interpretate în sensul că prin domiciliu se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăiește și muncește, deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului lor la apărare.

Normele Codului muncii care reglementează competența teritorială, potrivit cărora instanța competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului, reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun, derogare prin care se urmărește facilitarea accesului la justiție al acestuia.

În cauza de față, din înscrisurile depuse la dosar 7 (șapte) dintre reclamanți respectiv intervenienți în nume propriu au domiciliul în județul Călărași, iar sediul pârâtei S.C. L. S.R.L. se afla în Deva. Reiese deci că, atât Tribunalul Călărași, cât și Tribunalul Hunedoara, erau deopotrivă instanțe competente în soluționarea cauzei, reclamanții având alegerea între acestea două.

Or, reclamanții, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Călărași au învestit în mod legal această instanță, fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia, neputându-se ulterior pune în discuție o altă competență teritorială prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire al competenței, care nu este de ordine publică.

Prin prevederile sale art. 269 Codul muncii derogă de la dreptul comun, conferind un beneficiu reclamantului.

Astfel cum deja s-a arătat, opțiunea reclamantului între instanțele deopotrivă competente teritorial indicate de art. 210 din Legea nr. 62/2011 poate fi exercitată la momentul sesizării instanței de judecată, ceea ce, în speță, s-a și întâmplat.

În cauză se constată că reclamanții la momentul formulării cererii de chemare în judecată aveau reședința stabilită pe raza județului Călărași, nefiind dovedită voința reclamanților de a eluda prevederile legale în sensul stabilirii arbitrare a competenței.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.