ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1382/2021

Ședința publică din data de 8 iunie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 28 ianuarie 2016, sub nr. x/2016, la Tribunalul Specializat Cluj, reclamanta A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumelor de:

- 108.623,40 euro, echivalentul în RON la data plății, la cursul de schimb al BNR, reprezentând despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat;

- 7.331,51 euro, echivalentul în RON la dată plății, la cursul de schimb al BNR, reprezentând dobânda legală de 6 %/an pentru perioada 18.11.2014 - 31.12.2015, aferentă debitului în suma de 108.623,40 euro;

- dobânzii legale de 6 % pe an aferentă sumei de 108.623,40 euro, calculată de la data înregistrării acțiunii și până la achitarea integrală a debitului principal;

- cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare.

Prin sentința civilă nr. 1309/2016, Tribunalul Specializat Cluj a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Prahova.

Prin sentința civilă nr. 1685 din 12 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj; s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Prin decizia nr. 194 din 2 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, unde dosarul a fost reînregistrat sub nr. x/2016*.

Prin sentința civilă nr. 815 din 3 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, s-au respins: excepția autorității de lucru judecat, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și excepția prescripției dreptului material la acțiune a reclamantei.

Totodată, s-a respins cererea formulată de către reclamanta A. S.R.L. ca inadmisibilă și a fost obligată reclamanta să plătească, în favoarea pârâtei, suma de 13.399,2 RON, cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Specializat Cluj, s-a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 815/03.05.2017, formulată de reclamanta A. S.R.L. și, totodată, i s-a aplicat acesteia o amendă judiciară în cuantum de 500 RON.

Împotriva sentinței civile nr. 815/03.05.2017 și a încheierii din 21 noiembrie 2018, ambele pronunțate de Tribunalul Specializat Cluj, a formulat apel reclamanta A. S.R.L.

Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat apel incident împotriva aceleiași sentințe.

Prin decizia civilă nr. 647/2019 din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, au fost respinse apelurile declarate de reclamanta A. S.R.L. și de intimata-pârâtă B. S.A, a fost obligată apelanta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte suma de 4200 RON, cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L, iar intimata B. S.A. a formulat recurs incident.

Motivele de recurs invocate de recurenta-reclamantă sunt, în esență, următoarele:

Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susține că decizia a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care statuează asupra conținutului hotărârii.

În opinia recurentei instanța de apel a reținut greșit împrejurarea că recurenta ar fi criticat modul de soluționare a excepției lipsei calității de reprezentant raportat la prevederile art. 248 C. proc. civ., întrucât, în fapt, prin apelul declarat împotriva acestei încheieri, a criticat soluția de respingere a cererii de completare a dispozitivului sentinței, raportat la prevederile art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în sensul că soluția dată asupra acestei excepții trebuia sa se regăsească în cuprinsul dispozitivului sentinței civile nr. 815/03.05.2017, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. x/2016, întrucât această excepție a fost soluționată la termenul de judecată la care a fost pronunțată această sentință.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1349 alin. (1), art. 1357 coroborat cu art. 1961, 1962,1967 C. civ., art. 11 din convenția CMR.

Recurenta arată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală întrucât prevederile art. 1349 alin. (1) C. civ. coroborat cu art. 1357 C. civ. sunt incidente în cauză, prevederi care reglementează răspunderea civilă delictuală, coroborat cu art. 1961, 1962, 1967 C. civ., care reglementează obligațiile legale ce îi revin oricărui expeditor al unor mărfuri.

Conform recurentei, acțiunea este fundamentată pe neîndeplinirea unor obligații legale ce îi revin oricărui expeditor al unor mărfuri, independent de existența unui raport juridic contractual, or, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă calitatea de expeditor a intimatei.

Totodată, aceasta susține că nu se poate reține motivarea instanței de apel, întrucât între recurentă și intimată nu au existat raporturi contractuale, iar recurenta a solicitat stabilirea răspunderii delictuale a intimatei în calitate de expeditor al mărfii, dovada acestei calități constituind-o însăși oferta de licitație încărcătură din 21.01.2013, emisă de intimată în calitate de expeditor al mărfii.

Recurenta susține că intimata-pârâtă trebuia să respecte obligațiile legale expres reglementate pentru expeditorul mărfii, respectiv cele prevăzute de art. 1961, 1962, 1967, art. 11 din Convenția CMR, întrucât, dacă ar fi respectat aceste obligații, era imposibilă ieșirea camionului încărcat cu marfa din depozitul Urlați și sustragerea acestuia de către persoanele aflate la bordul acestuia, nelegitimate de intimată pe baza de acte de identitate, conform procedurii de lucru interne a intimatei.

Recurentă-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Motivele recursului incident invocate de recurenta-pârâtă sunt, în esență, următoarele:

În ceea ce privește respingerea motivului de apel referitor la soluția instanței de fond asupra excepției autorității de lucru judecat, recurenta-pârâtă susține că argumentul instanței de apel privind lipsa de identitate de părți, cauză și obiect între prezenta cauză și dosarul nr. x/2013, este nefondat.

Recurenta-pârâtă consideră că instanța de apel trebuia să aibă în vedere, în mod distinct, dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. și art. 431 alin. (2) C. proc. civ., acestea din urmă fiind manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat, ca efect al hotărârii judecătorești.

Mai susține recurenta că, o astfel de abordare, determinată de nesocotirea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, ar avea deopotrivă consecințe sub aspectul dreptului la un proces echitabil, în componența acestuia referitoare la stabilitatea și securitatea raporturilor juridice (art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului).

Susține recurenta-pârâtă că, între cauza de față și cea care a format obiectul dosarului nr. x/2013, există mai mult decât o simplă legătură, argumentele invocate de reclamantă fiind invocate de aceasta și în respectivul dosar, fiind tranșate de instanța care a soluționat respectivul dosar.

In ceea ce privește respingerea motivului de apel referitor la soluția instanței de fond asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei-pârâte, recurenta arată că instanța de apel a făcut referire la dispozițiile art. 36 C. proc. civ., considerând identitate între subiectele raportului juridic dedus judecății și părțile din prezenta cauză însă, acest argument ar fi fost valid, în opinia recurentei, doar dacă aceasta ar fi invocat în susținerea excepției și a apelului incident faptul că pretențiile recurentei-reclamante față de ea nu sunt întemeiate, or recurenta-pârâtă a invocat inexistența raportului juridic invocat prin cererea de chemare în judecată, așadar inexistența identității între subiectele raportului juridic dedus judecății și părțile din prezenta cauză.

Arată că argumentul recurentei-reclamante este neîntemeiat, recurenta-pârâtă nefiind nici expeditor al mărfii în accepțiunea art. 1961, art. 1962, art. 1967 C. civ. și a Convenției CMR, nici parte în contractul de transport pe care recurenta-reclamantă 1-a încheiat pentru marfa încărcată la 30.01.2013 din depozitul B. S.A. din Urlați, în vehiculul x/BC-60-CIO.

Concluzionează recurenta că, întrucât reprezentarea dintre aceasta și IBT este una imperfectă, cărăușul nu are acțiune directă împotriva comitentului (recurenta-pârâtă), așa cum nici recurenta-pârâtă nu are acțiune directă împotriva cărăușului. Nu în ultimul rând, arată că drepturile și obligațiile cuprinse în C. civ. (art. 1961 și urm.) și în Convenția CMR vizează exclusiv părțile contractului de transport, aceste dispoziții reglementând raporturile dintre cărăuș și persoana care a încheiat în nume propriu contractul de transport rutier (în cazul de față IBT).

În ceea ce privește argumentul instanței privind respingerea motivului de apel referitor la soluția instanței de fond asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune al recurentei-reclamante, recurenta-pârâtă apreciază că este nefondat.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta-pârâtă arată că instanța de fond, deși a reținut că, în realitate, recurenta-reclamantă înțelege să formuleze o acțiune în răspundere contractuală deghizată sub forma unei cereri de răspundere delictuală, a soluționat excepția prescripției prin raportare la termenul aplicabil în materia răspunderii civile delictuale.

Astfel, în cazul dedus judecății, termenul de prescripție de un an a început să curgă la 6.03.2013, fiind împlinit la 06.03.2014, ceea ce face ca, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, dreptul la acțiune al recurentei-reclamante să fie prescris.

Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării recursului incident iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului incident ca nefondat.

Pe baza cererilor de recurs și a întâmpinărilor depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursurile formulate sunt admisibile în principiu.

Prin încheierea de ședință din 20 octombrie 2020 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din 16 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost respinsă excepția tardivității recursului incident și admise în principiu recursurile declarate împotriva deciziei civile nr. 155/A din 11 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, și s-a fixat termen pentru judecarea recursului la 8 iunie 2021.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Un prim motiv de recurs se referă la încălcarea art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., prin respingerea de către curtea de apel a criticilor reclamantei referitoare la încheierea de ședință din 21.11.2018, prin care Tribunalul Specializat Cluj a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței nr. 815/03.05.2017.

În analiza acestui motiv de recurs, Înalta Curte reține că, potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ., se poate cere completarea hotărârii dacă prin hotărârea dată "instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale".

În mod evident, aceste dispoziții legale nu erau incidente în situația în care instanța a respins excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului pârâtei în ședință publică, anterior discutării excepțiilor invocate prin întâmpinare și deschiderii dezbaterilor pe fondul cauzei, soluția motivată dată de instanță acestei excepții fiind menționată în practicaua hotărârii.

De altfel, în mod corect instanța de apel a considerat că dispozitivul sentinței respectă prevederile art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., întrucât în partea introductivă a hotărârii se menționează soluția dată și măsurile luate de instanță în ședință, cu arătarea motivelor, conform art. 233 alin. (1) lit. j) și alin. (3) C. proc. civ.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Din perspectiva acestui motiv de recurs, se invocă încălcarea și interpretarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 1349 alin. (1) C. civ., art. 1357 C. civ. coroborat cu art. 1961, 1962, 1967 din C. civ. și art. 11 din Convenția CMR.

Recurenta-reclamantă apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală având în vedere că acțiunea este fundamentată pe neîndeplinirea unor obligații legale ce îi revin oricărui expeditor al unei mărfi, independent de existența unui raport juridic contractual.

Criticile sunt nefondate.

Instanța de apel a arătat, cu argumente pertinente, că, deși a invocat în mod formal prevederile art. 1349 și 1357 C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală, reclamanta își întemeiază pretențiile pe o pretinsă încălcare de către pârâtă a unor obligații contractuale.

Totodată, instanța supremă reține că, deși se invocă nesocotirea unor norme legale referitoare la obligațiile expeditorului în contractul de transport de mărfuri, instanța de apel a aplicat corect normele de drept material și principiile stabilite în literatura juridică și jurisprudență referitoare la distincția dintre răspunderea civilă delictuală și răspunderea contractuală.

Este evident că, în speță, recurenta și-a întemeiat acțiunea pe răspunderea civilă delictuală și reclamă în mod formal neîndeplinirea unor obligații legale, deși, în esență, se referă la obligațiile expeditorului din contractul de transport.

În mod corect instanțele de fond au observat că reclamanta justifică, în cauză, calitatea procesuală pasivă, susținând existența unui raport contractual de transport în care pârâta are calitatea de expeditor al mărfii, IBT are calitatea de transportator, iar reclamanta este subcontractor în contractul de transport.

Prevederile art. 1961, 1962, 1967 din C. civ. și ale art. 11 din Convenția CMR sunt norme speciale de drept material care reglementează contractul de transport de bunuri, aplicabile părților acestui raport juridic contractual (expeditor, transportator), iar nu tuturor subiecților de drept.

Instanța supremă reține că recurenta - pârâtă critică respingerea criticilor din apelul incident referitoare la respingerea de către prima instanță a excepțiilor invocate de către aceasta: excepția autorității de lucru judecat, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

În prealabil, trebuie precizat că, potrivit art. 248 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc.

Prima instanță a apreciat că se poate pronunța cu prioritate asupra excepțiilor anterior menționate și le-a respins motivat, iar pârâta nu a criticat ordinea de soluționare a excepțiilor stabilită de instanță.

Așadar, procedând la analiza criticilor din recursul incident, Înalta Curte constată că decizia instanței de apel este legală.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, recurenta-pârâtă a precizat că a invocat, pe cale de excepție, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Excepția autorității de lucru judecat a fost în mod corect respinsă.

Efectul pozitiv al autorității lucrului judecat se impune într-un al doilea proces între aceleași părți, care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, astfel cum rezultă din prevederile art. 431 alin. (2) raportat la art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

Însă, potrivit art. 435 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora.

Hotărârea este opozabilă și terților, în sensul că efectele hotărârii se impun acestora, atât timp cât nu fac, în condițiile legii, dovada contrară, astfel cum prevede art. 435 alin. (2) C. proc. civ.. Cu alte cuvinte, considerentele decisive ale hotărârii prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă se vor opune terților cu valoarea unui mijloc de probă (respectiv, de prezumție relativă).

Întrucât procesul anterior nu a avut loc între aceleași părți, ceea ce invocă recurenta-pârâtă se referă la opozabilitatea primei hotărâri față de reclamantă, aspect ce poate fi valorificat sub aspect probator.

Nefiind în discuție efectul negativ al autorității de lucru judecat (art. 431 alin. (1) C. proc. civ.), această apărare nu poate fi calificată ca o excepție procesuală în sensul art. 245 C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, recurenta-pârâtă a susținut că nu a existat raportul juridic invocat prin cererea introductivă.

În mod corect a fost respinsă și această excepție, în deplină concordanță logico-juridică cu respingerea ca inadmisibilă a acțiunii întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, instanța de apel reținând, cu respectarea principiului disponibilității, că în raport de cauza cererii de chemare în judecată, pârâta a fost indicată de reclamantă ca autoare a unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, recurenta-pârâtă expune un raționament similar, motivând excepția prin raportare la eventuala existență a unui raport contractual între părți, ceea ce ar fi atras incidența termenului special de prescripție de 1 an prevăzut de art. 32 alin. (1) teza I din Convenția CMR.

Criticile nu pot fi primite, pentru identitate de rațiune cu situația excepției lipsei calității procesuale pasive.

Instanțele de fond în mod corect au soluționat litigiul, cu respectarea prevederilor art. 22 C. proc. civ., raportându-se la cauza cererii astfel cum a fost invocată de reclamantă - răspunderea civilă delictuală, în raport de care era aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 2517 C. civ.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate ambele recursuri.

Referitor la cererile recurentelor privind acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la acest text de lege, instanța supremă, constatând că ambele părți sunt în culpă procesuală în formularea recursurilor, va respinge cererile privind acordarea cheltuielilor de judecată în această etapă procesuală, fiecare recurent urmând a suporta propriile cheltuieli efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 647/2019 din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva aceleiași decizii.

Respinge cererile privind cheltuielile de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 iunie 2021.