ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2137/2021

Ședința publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 02.07.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A., procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Teleorman, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert:

- să i se recunoască, începând cu data de 16.10.2018 la zi și în continuare, pe perioada desfășurării activității în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism ca procuror numit cu funcție de conducere sau execuție, dreptul la plata diurnei procurorilor detașați în cuantum de 2% din indemnizația de încadrare brută lunara (stabilit pentru fiecare zi de lucru), dar nu mai puțin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unitățile bugetare, drept prevăzut de art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 27/2006, cu obligarea pârâtei Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) la emiterea unor noi ordine salariale în acest sens;

- obligarea pârâților la plata lunară a diurnei în cuantum de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară, stabilita pentru fiecare zi de lucru ca drept de care beneficiază procurorii detașați, dar nu mai puțin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unitățile bugetare, prevăzuta de art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 27/2006, începând cu data de 16.10.2018 la zi și în continuare, respectiv a diferenței dintre venitul la care este îndreptățită (care include aceasta diurna) și venitul efectiv plătit, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Tribunalul Teleorman, secția civilă conflicte de muncă asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 40 din 20 ianuarie 2021 a admis excepția necompetentei teritoriale exclusive și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale .

În argumentarea sentinței s-a reținut, în esență, că având în vedere că reclamanta își desfășoară activitatea la Biroul Teritorial Teleorman al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, sunt întrunite cerințele art. 127 C. proc. civ., astfel încât soluționarea cererii este de competența unei curți de apel învecinate curții de apel din circumscripția căreia reclamanta, în calitatea prevăzută de acest text, își desfășoară activitatea.

Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale prin sentința nr. 1739/2021 din 20 mai 2021 a admis excepția necompetentei teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În argumentarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că prin raportare la calitatea reclamantei, de procuror, rezultă că în soluționarea prezentei cauze, competența teritorială nu revine Tribunalului Dolj, constatându-se că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 127 C. proc. civ.., întrucât Tribunalul Dolj nu a fost instanța aleasă de către reclamantă, ci a fost stabilită arbitrar de către Tribunalul Teleorman, ca fiind o instanță învecinată cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța corespunzătoare unității de parchet la care își desfășoară activitatea reclamanta.

S-a mai reținut că, în judecarea conflictelor de muncă, dispozițiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 stabilesc o competență teritorială exclusivă, arătând că judecarea acestor cauze este de competența tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă, în speță Tribunalul Teleorman.

.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Teleorman, secția civilă conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Teleorman, secția civilă conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prezentul litigiu are natura juridică a unui litigiu de muncă, întrucât reclamanta solicită în contradictoriu cu pârâții obligarea acestora din urmă la plata unor drepturi bănești despre care afirmă că le-ar fi datorate cu titlu de drepturi salariale.

Dreptul comun pentru soluționarea conflictelor de muncă este reglementat de dispozițiile art. 248-253 din Codul muncii și Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din același act normativ stipulează că:"Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

Rezultă că, în ipoteza conflictelor individuale de muncă (cum este și cauza dedusă judecății), reclamantul are dreptul de opțiune între instanța locului domiciliului sau a locului de muncă. Însă odată făcută această opțiune de către reclamant, în sensul alegerii instanței în a cărei circumscripție se află locul său de muncă (ce se află în sfera de competență a Tribunalului Teleorman), reclamantul nu mai poate reveni, pârâții nu mai pot cere declinarea competenței, iar instanța, dacă a fost corect sesizată (fără încălcarea normelor imperative de competență), nu poate, din oficiu, să își decline competența.

Este adevărat că prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 consacră un drept de opțiune al reclamantului salariat, însă aceste norme rămân imperative, deoarece cererile "se adresează" (în mod imperativ) exclusiv celor două instanțe determinate de legiuitor (nefiind utilizată sintagma "se pot adresa"). Deci, aceste prevederi legale consacră o competență teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecției salariaților și odată exercitat dreptul de opțiune, alegerea devine irevocabilă.

Din perspectiva acestor texte de lege, care reprezintă dreptul comun în materie, competența de soluționare a pricinii aparține Tribunalului Teleorman, fiind instanța în a cărei circumscripție își are locul de muncă reclamanta.

În ceea ce privește dispozițiile art. 127 C. proc. civ., amintite de instanțele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, aceste dispoziții legale reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Textul de lege se aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și vizează două situații, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) și când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

Potrivit art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

Aceste dispoziții legale au un caracter imperativ și obligă reclamantul, având una din calitățile enumerate în textul legal și care funcționează în cadrul instanței competente să soluționeze cauza, să sesizeze una din instanțele de același grad din raza unei curți de apel învecinate.

În consolidarea acestui raționament este de menționat că prin Decizia nr. 7 din 16 mai 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., stabilind că sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

Pentru ca să devină operante prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este necesar, ca situație premisă, ca reclamantul să își desfășoare activitatea,în calitate de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier la instanța ori la parchetul de pe lângă instanța competentă să soluționeze pricina ori la o instanță sau la un parchet superior celui dintâi (întrucât potrivit textului legal, trebuie să aibă calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia).

În aceeași ordine de idei, în speță nu este aplicabilă nici teza prevăzută de art. 127 alin. (2)^1 C. proc. civ., întrucât aceasta are în vedere numai ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, iar în această pricină pârâții sunt parchete de pe lângă instanțe.

Dispoziția legală mai sus amintită nu se aplică prin asemănare și parchetelor de pe lângă instanțe, în lipsa unei reglementări exprese în acest sens.

Este de subliniat faptul că dispozițiile art. 127 C. proc. civ., privind competența facultativă, sunt norme juridice de excepție, motiv pentru care sunt de strictă interpretare și bineînțeles nu pot fi extinse prin analogie (operațiune interzisă de art. 10 C. civ.).

O interpretare așa-zis extensivă a textului de lege aflat în discuție echivalează cu adăugarea la lege, operațiune prohibită de art. 5 alin. (4) din C. proc. civ.

Raportat la toate aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secția civilă conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2021.