ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 729/2021

HOTĂRÂRE

24.03.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 729/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 24 martie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub număr de dosar x/2020, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L. au chemat în judecată pe pârâții DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM DIN CADRUL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIA ȘI JUSTIȚIE și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând, în esență, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună recunoașterea și plata de drepturi salariale și creanțe accesorii acestora.

Prin întâmpinarea formulată, DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanțe. A invocat incidența dispozițiilor art. 127 alin. (3) C. proc. civ. cu privire la L. și faptul că locurile de muncă ale celorlalți reclamanți nu se află în București, la data sesizării instanței desfășurându-și activitatea la DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești, respectiv DIICOT - Biroul Teritorial Buzău și DIICOT - Biroul Teritorial Dâmbovița.

Prin sentința civilă nr. 5593 din data de 23.10.2020 Tribunalul București, secția a VIII-a Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a sa și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L., în contradictoriu cu pârâții Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Prahova.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă un conflict de muncă.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform legii. Potrivit art. 95 C. proc. civ. și art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, conflictele de muncă se judecă în primă instanță de tribunale.

În ceea ce privește competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă, conform art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Conform art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Dintre reclamanții din dosarul de față doar L. are domiciliul în București.

Această stare de fapt nu atrage însă competența Tribunalului București, având în vedere că reclamantul L. este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, fiind incidente dispozițiile art. 127 alin. (3) raportat la art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Conform art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. Conform art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Prin urmare, competența teritorială de a judeca cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul L. revine unui tribunal aflat în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu Curtea de Apel București, nu Tribunalului București.

Dispozițiile art. 127 nu sunt incidente în raport cu ceilalți reclamanți, care nu își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București sau în cadrul unui parchet inferior.

Totodată, instanța a reținut că locurile de muncă ale celorlalți reclamanți nu se află în București, la data sesizării instanței desfășurându-și activitatea la DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești, respectiv DIICOT - Biroul Teritorial Buzău și DIICOT - Biroul Teritorial Dâmbovița.

Nici domiciliile reclamanților A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K. nu se află în București, ci în județele Prahova, Buzău și Dâmbovița.

Tribunalul București nefiind instanța competentă din punct de vedere teritorial în raport cu vreunul dintre reclamanți, nu este incidentă dispoziția prevăzută de art. 269 alin. (3) Codul muncii, invocată de reclamanți în cererea de chemare în judecată.

Având în vedere dispozițiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 și art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Tribunalul Prahova, în a cărui rază teritorială se află și domiciliul ales al reclamanților, este competent să judece cauza în raport cu toate criteriile analizate.

În consecință, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Primind dosarul, Tribunalul Prahova a reținut, în esență, că Tribunalului București, secția VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale este instanța competentă să soluționeze cauza, dat fiind funcția deținută de reclamanți și activitatea desfășurată de aceștia, în speță fiind incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, prin sentința civilă nr. 393 din 9 februarie 2021 pronunțată de Tribunalului Prahova, secția I civilă a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și, în consecință, a fost declinată competența de soluționare a cauzei având ca obiect "pretenții" formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L., în contradictoriu cu pârâții Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L. au chemat în judecată pe pârâții Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din Cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casația și Justiție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând, să se recunoască dreptul la plata diurnei procurorilor detașați de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară stabilit pentru fiecare zi de lucru, dar nu mai puțin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unitățile bugetare, drept prevăzut de art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 27/2006, cu obligarea pârâtei, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism DIICOT, la emiterea de noi ordine salariale în acest sens, obligarea pârâților la plata lunară către reclamanți a diurnei de 2/din indemnizația de încadrare brută lunară stabilită pentru fiecare zi de lucru, ca drept de care beneficiază procurorii detașați, dar nu mai puțin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unitățile bugetare prevăzute de art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 27/2006, începând cu data de 16.10.2018 la zi ți în continuare, respectiv a diferenței ce va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Este de necontestat că acțiunea reclamanților are caracterul unui conflict de muncă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, derogatorii de la dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, pentru determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei.

În consecință, în lumina dispozițiilor textului de lege anterior menționat, coroborate cu cele ale art. 95 pct. 1 C. proc. civ., rezultă că, pentru situația în care salariatul are calitatea de reclamant, competența teritorială de soluționare a cauzei aparține tribunalelor de la locul de muncă sau domiciliul reclamantului.

Pe de altă parte, în considerarea calității de procuror deținută de reclamanți, Înalta Curte constată că, având în vedere data înregistrării acțiunii (14 iulie 2020), sunt aplicabile dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., în forma modificată, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, începând cu 21 decembrie 2018.

Aceasta deoarece, potrivit prevederilor art. 24 din C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare.

Textul actual al art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. dispune:

"Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

De asemenea, art. 127 alin. (3) din C. proc. civ. prevede că dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Or, în speță, reclamanții aveau la momentul formulării cererii de chemare în judecată calitatea de procurori, desfășurându-și activitatea la DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești, respectiv DIICOT - Biroul Teritorial Buzău și DIICOT - Biroul Teritorial Dâmbovița.

Totodată, se reține că reclamantul L. a deținut funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București până la 31 decembrie 2019, așa cum se menționează în cererea de chemare în judecată, respectiv anterior promovării acțiunii (14 iulie 2020).

Prin urmare, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L. au sesizat Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale cu respectarea competenței facultative reglementate de art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data înregistrării acțiunii, astfel că, văzând dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.